Cinci greşeli ale mileniului

A greşi e omeneşte. Numai că există meserii în care gafa poate fi irecuperabilă. O eroare gravă de pilotaj, de exemplu, poate provoca o catastrofă aviatică. La fel stau lucrurile şi în politică. Adesea o singură greşeală a unui înalt demnitar are consecinţe mai serioase decât toate infracţiunile penale luate laolaltă.

Boala copilăriei în democraţie

Recent l-am întâlnit pe un fost deputat agrarian care, la începutul anilor nouăzeci, de la microfonul Parlamentului, cu spume la gură, înfiera România, unionismul şi burghezia mondială. Acum el e om de afaceri, eurooptimist convins, are paşaport românesc, iar copiii săi sunt stabiliţi în Transilvania.

La întrebarea mea cum îşi explică poziţia antioccidentală şi românofobă de altădată, fostul agrarian mi-a răspuns senin că şi politicienii se maturizează. Acum 20 de ani, spunea el, era încă „crud”, acum însă s-a „copt”.

Cred că iar greşeşte amicul meu agrarian. Aidoma piloţilor, politicienii sunt datori să preia comenzile de zbor ale unei ţări doar dacă sunt deja maturizaţi şi temeinic şcoliţi. În caz contrar, provoacă adevărate catastrofe naţionale. Imaturitatea generează în viaţa politică un amatorism deşucheat.

Teroarea gafelor infantile

Din păcate, de la 1991 încoace, carlinga puterii de la Chişinău a fost burduşită cu o puzderie de „imaturi” vârstnici. De infantili sau învechiţi în rele, sau marcaţi de prejudecăţi copilăroase moştenite încă din perioada sovietică.

În urma prăbuşirii URSS, în vârfurile politice au ajuns peste noapte emanaţii ale eşalonului secund al nomenclaturii sovietice care erau, bineînţeles, total nepregătiţi să gestioneze afacerile statului. Ei nu aveau cum să facă faţă în condiţiile puterii sovietice, darămite în mijlocul unei societăţi uşor ameţite de ruinarea fostului imperiu al răului. Şi consecinţele dezastruoase ale acestei ascensiuni grabnice nu s-au lăsat mult aşteptate.

Pentru că e final de an, când toată lumea face bilanţuri şi trage linie pentru a marca un nou început, vom încerca şi noi să însăilăm un top al imaturităţii politice moldoveneşti, ierarhizând în ordine descendentă greşelile capitale comise la Chişinău de la începutul acestui mileniu încoace.

Memorandumul Kozak (2003). A comis-o personal Vladimir Voronin. Ex-preşedintele comunist nu numai că a parafat toate paginile proiectului de tratat, elaborat de Kozak, consilierul lui Putin, ci şi l-a invitat pe omologul său rus la Chişinău pentru a bifa o înţelegere istorică. Autorul acestor rânduri a primit în seara zile de 23 noiembrie 2003 o invitaţie la ceremonia festivă de semnare a memorandumului care urma să aibă loc a doua zi. Dimineaţă însă, aproape de ora 8, am aflat că totul a fost anulat. Tot în dimineaţa aceleiaşi zile de 24 noiembrie 2003 a trebuit să-şi contramandeze vizita la Chişinău Vladimir Putin, care era deja în drum spre aeroport când s-a văzut silit să se întoarcă acasă. Greşeala lui Voronin a înveninat situaţia politică internă şi a condus la o criză fără precedent în raporturile moldo-ruse care au adus Republicii Moldova prejudicii economic de miliarde. Rusia a impus un embargou sever asupra exporturilor moldoveneşti de vinuri şi alimente care a durat cu intermitenţe circa cinci ani.

Înscenarea răpirii lui Cubreacov a fost mai mult decât un spectacol politic ieftin. Gafa demenţială a lui Roşca s-a constituit în începutul sfârşitului pentru acest aventurier politic, îngustându-i spaţiul de manevră şi obligându-l să se transforme dintr-un complice secret într-o slugă umilă a preşedintelui comunist.

Votul lui Roşca pentru Voronin din 2005 a fost o altă eroare monstruoasă. Cârdăşia cu PCRM, indiferent de mobilurile ei ascunse, s-a întors ca un bumerang împotriva PPCD-ului. Influenţat de tenebrele răpirii lui Cubreacov, votul de la 4 aprilie 2004 l-a îngropat pe Roşca ca om politic, dar a fertilizat terenul pentru apariţia unor politicieni precum Filat, Chirtoacă, Lupu etc.

Prestaţia lui Voronin în ziua de 7 aprilie 2009, dar şi după consumarea protestelor, l-a costat puterea. Dincolo de conjuraţia secretă ce a urmărit deturnarea manifestaţiilor, comportamentul lui a fost unul de fraier ordinar care şi-a pus în cap opinia publică internă şi marile cancelarii occidentale. Cu alte cuvinte, Voronin s-a înecat ca ţiganul la mal tocmai când îi lipsea doar un singur mandat pentru a forma guvernul. Dezmăţul forţelor de ordine şi judecarea tinerilor manifestanţi direct la sectoarele de poliţie, ameninţarea că PCRM ar putea să cumpere un vot fără să negocieze cu partidele de opoziţie i-au fost fatale liderului comunist.

Intrarea lui Vlad Plahotniuc în politică, după cum zicea ex-premierul Ion Sturza, nu i-a adus nici glorie, nici influenţă mai mare, nici bani mai mulţi. Dimpotrivă. Urcând pe scena politică, el s-a expus, contuzionându-şi propriile afaceri. Totodată, a adus prejudicii de imagine şi partidului din care face parte, şi coaliţiei de guvernământ în întregime.

În tot răul, precum se ştie, este şi un bine. Deşi greşelile mileniului din politica autohtonă s-au întors împotriva celor care le-au comis, patru dintre ele au avut până la urmă efecte pozitive, grăbind căderea comunismului în Republica Moldova.

Petru Bogatu

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu