”Cina cea de Taină” la balamuc

 ”Istoria comunismului…” la Teatrul ”Eugene Ionesco”

istor comunism fffffot
Multe dintre spectacolele vii și pline de forță vin din Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău. Piesa ”Istoria comunismului povestitiă pentru bolnavii mintal”, montată cu actori-studenți de regizorul Slava Sambriș, a ajuns pe o scenă profesionistă, cea a Teatrului ”Eugene Ionesco”.

Matei Vișniec a scris piesa ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” în 1998, peste 10 ani după emigrarea în Franța. Într-un interviu publicat la acea vreme, dramaturgul mărturisea că textul a apărut după o reflecție profundă asupra crimelor comunismului, ca reacție la dezinteresul clasei intelectuale occidentale de a judeca și condamna regimul comunist.

Acțiunea piesei se desfășoară în anul 1953, la Moscova. Un scriitor (Iuri Petrovski) este invitat de direcția unui spital de boli mintale cu scopul de a rescrie istoria revoluției bolșevice pe înțelesul pacienților. Iuri Petrovski intră în atmosfera deformată a spitalului, cunoaște pacienții și medicii, pentru ca în final să fie înghițit de sistem. Între timp, cunoaște oameni bolnavi, cu creierul bine spălat, cunoaște fanatismul extrem, iar Stalin, cel mai luminos erou, tată și mamă, dătător de viață și zeu, este pe cale să moară.

Un trecut greu de înțeles pentru tineri

Sunt fapte, noțiuni, emoții dure și complicate. Acest trecut ideologizat, strâmb, cu victime și călăi, cu sânge și vagoane de vite, acest trecut sumbru și pervers este totuși destul de greu descifrabil pentru tinerii de azi. E greu de înțeles, de simțit și mai ales de exteriorizat pentru public. Da, noi știm faptele, am avut părinți, bunici care au trăit în URSS, poate chiar avem câteva amintiri de dinainte de 1989. Dar nu am trăit perioada de tristă faimă a ”construirii” comunismului, n-am asistat la nașterea utopiei, ci doar la prăbușirea acesteia. În plus, în foarte multe case din Moldova încă există nostalgia timpurilor sovietice, când viața era mai simplă, pâinea și salamul – ieftine, toată lumea avea de lucru și la club arătau filme indiene. În câte case se vorbea despre reversul medaliei: despre deportări, foamete, represați, dușmani ai poporului, mulți internați¬ în spitale de psihiatrie? Aceste realități sunt totuși foarte departe de generația ”adulților tineri” de azi. De aceea, apariția actelor de cultură ce rememorează istoria secolului XX este necesară și, dacă îmi permiteți, obligatorie.

În spectacolul ”Istoria comunismului…” preluat de Teatrul ”Eugene Ionesco” ” – o producție în regia lui Slava Sambriș, tot el autorul scenografiei – găsim imagini care marchează punctele dramatice ale piesei. Rămâne în memorie scena ședinței speciale a bolnavilor, la care este invitat în secret Iuri Petrovski. Personajele sunt așezate la masă în poziții ce reproduc tabloul ”Cina cea de taină”. În aceeași ședință, personajul numit Profesorul îi explică lui Iuri Petrovski că ”avionul face pluf”, aceasta e ”cea mai mare dramă a omului”. Conceptul ratat al utopiei este ilustrat prin modelarea unui avion din oameni. Fiecare personaj este o parte a avionului care, iremediabil, se prăbușește – ”clic, clac, pluf” – lăsând în urmă rămășițe omenești desfigurate. Sunt doar două exemple, dar spectacolul este ofertant vizual în întregime.

Istor comun. fottooo

Cum oamenii își îmbracă de bună voie cămașa de forță

Piesa are un decor minimalist și multifuncțional. O masă, un pat, câteva scaune și becuri de spital. Obiectele sunt mutate și adaptate contextului dramatic. Pe parcurs, masa este repozițonată ca tribună, pe aceleași scaune se așază fie doctorii, fie bolnavii. Becurile sunt puține și sărace. În loc să dea lumină, acestea mai degrabă intensifică întunericul din spital și din inimile oamenilor. E un spectacol cu piese de decor însuflețite, regizorul exploatează talentul și plasticitatea actorilor. În afară de avionul de care vorbeam mai sus, în altă scenă două personaje improvizează simbolica statuie ”Muncitorul și Kolhoznica” de Vera Muhina. Iar pe parcursul unei scene de flirt între Iuri Petrovski și Katia Ezova, personajele mimează muzica, erotismul, le ”șoptesc” protagoniștilor replicile potrivite în momente delicate.

Tulburătoare, imaginea monstrului cu trei capete (Marx, Lenin, Stalin), idolii comunismului fiind reprezentați prin măști de natură grotescă, realizate de Slava Sambriș. În rolul lui Iuri Petrovski, actorul Tudor Țurcan menține siguranța textului și dă volum personajului. Inițial, e un outsider – scriitor premiat, oaspete de vază al spitalului. Pe parcurs, însă, devine nesigur și face tot mai multe compromisuri pentru ca în final să îmbrace de bună voie cămașa de forță.

O descoperire este Liuba Roman, în rolul fanaticei asistente medicale Katia Ezova. Personajul ei prezintă pur și intens adorația față de ”conducătorul suprem”. Empatizăm cu Katia fiindcă e poate unica ființă care nu renunță să trăiască. Katia are nevoie de iubire, dar mai ales are nevoie să creadă. Și dacă nu-i este permis să creadă în Dumnezeu, va crede în Stalin. Iar disperarea când află ”cumplita” veste a morții zeului e ilustrată printr-o altă imagine puternică: Ezova și restul personajelor își ung fețele cu lut, în semn de doliu. E o metaforă a supunerii absolute, a uniformizării, dar și a memoriei colective unde rămân prea des călăii și dispar victimele.

Nebunia nu are limite

Alina Bolun are o prestație matură în rolul directorului adjunct al spitalului. Multe dintre momentele de umor ale piesei se nasc din replicile și postura actriței. Doamna vicedirector e mărunțică, înțepată, autoare de scrisori anonime trimise la ”centrală” și fanatică până în măduva oaselor. Ianoș Baziuc se remarcă în rolul debilului profund Ivan Gamarovski. Acesta conduce un grup de „rebeli” din spital, care trăiesc pe ”unica porțiune liberă a Uniunii Sovietice”, pe care ei o consideră cea adevărată, care nu a trădat idealurile revoluției.

Întreaga distribuție – Iulian Bubuioc, Alina Bolun, Maxim Chiriac, Ianoș Baziuc, Artiom Perciun, Adriana Bâtcă, Cristian Pletiniuc, Dima Gologan, Tinca Gorcenco, Doina Arvat, Natalia Mândru – este integrată în logica piesei. Funcționând ca personaje separate sau construind un personaj colectiv, tinerii actori sunt organizați, descătușați în mișcări. Reușesc să mențină ritmul piesei, se completează și funcționează armonios împreună.

Muzica e un personaj aparte în ”Istoria comunismului…” de la ”E. Ionesco”. În loc de cântece patriotice, piese brutale și triumfaliste, responsabila de sunet Vioara Câșlaru a ales să includă romanțe rusești – sfâșietor de frumoase, melancolice, despre singurătate și iubiri neîmplinite. Romanțele plutesc în spațiul scenic, ajung la noi. Pentru unii, melodiile înmoaie tragismul piesei, pentru alții, doar îl intensifică.

Spectacolul ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, în regia şi muzica lui Slava Sambriș, realizat cu actori din clasa lui Emil Gaju, de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, anul IV, se joacă pe data de 19 februarie la Teatrul ”Eugene Ionesco”. Grăbiți-vă să-l vedeți!

Constanța Popa

The following two tabs change content below.