Cimişlianca din Dubai

Hair stylista Doina Cecan, care e, mai nou, şi trainer, şi-a construit o carieră de succes în Emiratele Arabe Unite

La doar 27 de ani, Doina Cecan a reuşit să-şi clădească prin muncă, încredere, talent şi creativitate o carieră frumoasă în domeniul beauty din Dubai. Tânăra originară din Cimişlia a izbutit să se impună după ce a absolvit la Chişinău un curs de hair stylist. De cinci ani se află în Emiratele Arabe Unite, acolo unde se bucură de numeroase realizări. Hair stylist, manager, iar de un an şi trainer, Doina planifică să-şi deschidă propria afacere în Germania. Şi-i va reuşi căci povestea sa de succes descrie o femeie puternică şi ambiţioasă.

13903441_685188011628539_3941467074686728211_n

Povestea sa este pe cât de frumoasă, pe atât de tristă. Doina este un exemplu pentru tinerii care cred că, dacă nu ai o facultate, nu ai nicio şansă să-ţi clădeşti o carieră frumoasă. Visul său era să devină avocat, însă, cum părinţii nu aveau posibilitatea să-i achite taxa pentru studii, s-a gândit să-şi transforme pasiunea din copilărie într-o profesiune.
„De mică îmi plăcea să tund părul păpuşilor, iar când am crescut mai mare, tundeam şi vopseam părul vecinelor. Şi-mi reuşea foarte bine! Nu ştiam doar cum să împletesc”, îşi începe poveste pe o notă de umor cimişlianca din Dubai.

A învăţat meseria din mers

15178043_747662032047803_8324642996049374224_n

Talentul de hair stylist i-a fost remarcat încă de la primele ore ale cursului. Nu-i plăceau orele de teorie, în schimb la cele de practică se simţea ca peştele-n apă. A învăţat meseria din mers, iar cea care i-a pus bazele profesiei a întrebat-o dacă a moştenit talentul de la cineva din familie.

„Mi s-a părut că face mişto de mine, însă când am văzut că o sună pe mama ca să o întrebe direct, atunci aveam să aflu că bunelul meu a fost frizer în mai multe sate. În ultimele două luni ale cursului, eu deja lucram. Aveam 17 ani! Pe atunci, tunsoarea pentru femei costa 12 lei, iar cea pentru bărbaţi – 8 lei. Primul meu salariu a fost de 840 de lei, iar cu acei bani mi-am cumpărat un inel din aur”, îşi aduce aminte Doina.

Drumul spre Rusia

15943026_773035619510444_718987870_o

În Chişinău a lucrat vreme de cinci ani, după care a decis să plece în Rusia, unde a fost angajată la un salon de lux. Şi aici, dar şi când a mers în Dubai, din primul ei salariu şi-a cumpărat câte o bijuterie din aur. Timp de şapte luni a lucrat în Rusia, câştiga foarte bine, iar proprietarii salonului de frumuseţe au decis să investească în talentul ei, trimiţând-o la cursuri de perfecţionare unde a avut parte de cei mai iscusiţi meşteri.

„Am revenit acasă pentru că mămica era bolnavă. Voiam să-mi deschid propriul salon pentru că pe parcursul şederii mele în Rusia am câştigat foarte bine. Însă cum starea mamei se agravase, banii au mers pe tratamentul şi medicamentele ei. Din păcate, am pierdut-o pe mămica acum doi ani. Şi astăzi îmi este greu să accept că nu mai este. Am rămas doar cu tăticul şi cu fratele”, ne spune cu un nod în gât hair stylista.

Drumul spre Dubai

15942925_773035609510445_1085500033_o

În Dubai a plecat în vacanţă, nicidecum să se angajeze. Într-una din zile a intrat într-un salon ca să-şi aranjeze părul, iar din acel moment viaţa i-a pregătit o nouă experienţă.
„M-am aşezat pe scaunul unei arăboaice, iar după două ore, am rugat-o să mă lase de una singură să-mi aranjez părul. Între timp, de mine s-a apropiat o rusoaică ce s-a dovedit a fi stăpâna salonului şi m-a întrebat dacă sunt hair stylist. A rămas impresionată de felul cum lucram, iar în timpul discuţiei mi-a spus că vrea să angajeze un profesionist şi că poate-i recomand pe cineva. Atunci, fără pic de ezitare, i-am zic că vreau eu! Am revenit acasă, iar în decursul unei luni mi-a deschis viza şi am plecat. Şi pentru că mereu mi se spunea Dona, Dida, numai nu Doina, am decis să mă prezint Doinela. Timp de cinci luni am lucrat în acel salon, iar între timp am învăţat limba engleză. Am lucrat şi în calitate de manager, însă ulterior mi s-a propus un job la un salon de cinci stele”, ne povesteşte basarabeanca din Cimişlia.

De la hair stylist, la trainer

15995793_773540276126645_363532507_n

Şi cum talentul îşi spunea cuvântul oriunde mergea, viaţa i-a pregătit o nouă surpriză. Una şi mai frumoasă: cea de trainer. De un an şi jumătate, Doina susţine cursuri pentru hair styliştii din Dubai, Qatar, Oman, iar de două ori pe săptămână merge fie în Abu Dhabi, fie în Alay.

„Aici, profesia de hair stylist nu este foarte bine dezvoltată. De când sunt trainer, am şi oportunitatea să călătoresc. Am susţinut traininguri şi în Brazilia, iar cu această ocazie am participat la două seminare de talie internaţională. Majoritatea celor cărora le predau sunt fie arabi, fie indieni, fie filipinezi. Uneori mai întâlnesc şi câte un rus. M-am obişnuit cu viaţa printre arabi, care pe cât de primitori sunt, pe atât de diferiţi. De exemplu, un arab venit din Liban o să fie cu nasul pe sus, iar unul venit din Siria – foarte muncitor”, susţine hair stylista.

A zburat 17 ore pentru un vot

15943413_773539526126720_854098697_o

Dorul de cei dragi este cel mai intens sentiment pe care-l încearcă. Numai anul trecut i-a vizitat de vreo cinci ori. A sperat că în urma alegerilor prezidențiale, Republica Moldova va avea la cârma ţării un preşedinte proeuropean, iar cei aflaţi la muncă în străinătate vor mai avea o şansă să revină la baştină.

„Cred că am fost singura moldoveancă care a zburat 17 ore pentru un vot. Nu mai privesc televizorul de opt ani, iar tot ce se întâmplă acasă mă doare. De fiecare dată când revin la baştină, mă conving pentru a nu ştiu câta oară că nimic nu s-a schimbat. De Revelion, mă aflam la prietenii mei din Frankfurt, iar ca să nu-l aud pe Dodon cum îşi ţine discursul, i-am rugat să deconecteze televizorul. Eu nu am preşedinte!

Când tata a mers să-şi exercite dreptul la vot, mi-a găsit numele în lista celor care deja au votat. Când a întrebat cine a votat în locul meu, spunându-le că eu deja mi-am făcut datoria de cetăţean al R. Moldova, doar că într-o altă ţară, nu au ştiut ce să-i răspundă. Prietena mea care se află în New York a avut parte de aceeaşi poveste. Ajunsă la secţia de vot, i s-a comunicat că cineva a votat în locul ei în satul de baştină. Despre ce să mai vorbim?”, se întreabă revoltată basarabeanca din Dubai.

Vrea un viitor în Germania

15232118_747662055381134_1663908670432896592_n

Şi-ar fi dorit să revină acasă, unde să-şi deschidă propria afacere, însă nu vrea să rişte. Vrea un viitor mai bun, într-o ţară în care guvernanţii lucrează pentru oameni, iar legile sunt legi. Se gândeşte la un viitor în Germania, iar de curând a fost să aleagă oraşul în care urmează să-şi deschidă propriul salon de frumusețe. Deşi vrea să deschidă o afacere, basarabeanca nu are de gând să renunţe la profesia de trainer.

Acum aşteaptă cu nerăbdare ziua în care va reveni la baştină pentru a se putea bucura de zăpadă alături de nepoţică, despre care ne zice că-i copia regretatei sale bunici. De când a luat drumul străinătăţii, atunci când ajunge în ziua de Crăciun şi cea de Paşti, o copleşesc emoţiile şi începe să plângă. „Mi se rupe inima căci tânjesc după euforia acestor două sărbători”, adaugă ea.

Când revine în R. Moldova, se străduie să petreacă cât mai mult timp în sânul familiei, alături de cei dragi. Atunci când îşi face valiza spre Dubai, din ea nu trebuie să lipseasă: bomboanele, marmeladele, bezelele, scrumbia, salamul, pătrunjelul şi leuşteanul.

Despre lupta crâncenă ce a durat 12 ani

15967573_773540319459974_664079953_o

În timpul discuţiei noastre, de fiecare dată când pomenea despre familie, i se umpleau ochii de lacrimi. Am aflat că, timp de 12 ani, mama sa a dus lupta cu o boală incurabilă. „Sărmănica, medicii de acasă o tratau de cancer la nivelul măduvei spinării, boală de care ea nici nu suferea. A fost internată la Spitalul Oncologic, iar o dată la trei luni o aduceam la chimioterapie. De fiecare dată îi ziceam mamei: „la câte proceduri ai fost supusă, ţie niciodată nu ţi-a căzut părul! Simt că tu nu ai această boală!”. La care ea îmi răspundea: „Şi eu simt asta, însă ei nu mă cred!”.

Mereu plăteam pentru tot ce-i mai bun, iar pentru noi banii nu contau căci aşteptam rezultate. Când am văzut că lucrurile stau pe loc, că starea ei nici nu se îmbunătăţeşte, nici nu se agravează, am luat rezultatele analizelor şi am mers la o clinică destul de prestigioasă din Dubai. Medicul nu înţelegea de ce plâng şi mi-a recomandat să mă liniştesc căci mama suferă doar de hernie de disc. Parcă îl aud cum zicea că omul care suferă de cancer nu are analize aşa de bune şi nici păr pe cap, iar cu diagnoza pe care i-au dat-o medicii de acasă ea nu avea cum să trăiască 12 ani. Am rămas şocată! Înainte să o luăm pe mama acasă de la spital, am rugat medicul să-i facă o injecţie pentru durerile cauzate de hernie, ca peste două zile să o pierdem.

După ce a decedat, toţi mă întrebau de ce nu mă răzbun şi nu-mi fac dreptate, însă mama m-a învăţat să fiu un om credincios şi că tot răul făcut se întoarce. Nu pot să-mi scot din cap doar frazele spuse de medicul de la noi: ‘toate oasele mamei tale sunt distruse de chimioterapie. Peste un an ea va muri!’ Pe când medicul din Dubai se arăta mirat că, după 12 ani de chimioterapie, oasele ei erau atât de sănătoase. Dumnezeu e mare şi el ştie cel mai bine cum să facă dreptate”, conchide Doina Cecan.

15967449_773540162793323_397862602_o

Lena NEGRU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)