Cicerone Iordăchescu: un nume legat de începuturile patristicii în România // OAMENI ŞI CĂRŢI

O galerie a personalităţilor din perioada interbelică şi postbelică se află în clădirea fostei Facultăţii de Teologie din Chişinău. Pensăm de acolo câte un nume pe nedrept uitat.

 

Profesorul Irineu Mihălcescu, decan ad-interim, împreună cu decanii Facultăţilor de Teologie din Bucureşti şi Cernăuţi, D. Boroianu şi N. Cotos, au organizat în 1926 facultatea. Din cei 63 de candidaţi din toată România, care au depus dosare la comisia specială pentru recrutarea profesorilor facultăţii, au fost aleşi cei mai buni.

 

Prima catedră care s-a deschis a fost cea de Istorie Bisericească Veche şi Patrologie, cu profesorii Teodor M. Popescu şi Nicolae Chiriac-Dimancea. T. Popescu era deja un nume cunoscut, teolog de mare erudiţie şcolit la Atena, Leipzig şi Paris. Peste un an, în locul celor doi profesori apare Cicerone Iordăchescu, directorul Seminarului din Iaşi, cu studii de teologie şi filozofie la Strasbourg şi Freiburg (candidase pentru catedra de Istorie a Filozofiei).

 

„Cine rupe o cale nouă aşteaptă pulbere şi scăieţi”, scria Şandor Petefi.

Distinsul filozof Cicerone Iordăchescu este primul profesor de patrologie român care publică o „Istorie a vechii literaturi creştine”. Dacă până atunci se traducea după ruşi, Iordăchescu îşi arată admiraţia pentru felul în care se ocupă de patristică germanii, francezii, englezii. În „Istoria” sa jumătate din materialul cuprins este despre marii scriitori din Răsărit şi cealaltă jumătate despre cei din Apus. După ce predase timp de şapte ani Patrologia la Chişinău, profesorul explica în studiul introductiv cât de greu îi este să-şi desfăşoare activitatea fără informaţiile venite de la cercetătorii  din Occident. Într-o ţară care nu are instituţii necesare şi mediu cultural pentru pregătirea unui patrolog nu poţi să studiezi şi să scrii despre gândirea Sfinţilor Părinţi. Spera că în câteva decenii se vor crea condiţii pentru dezvoltarea acestei discipline. Comunismul a distrus însă totul. Unii se adresează azi cu „Sfinte Părinte” oricărui preot cu barba albă.

 

Ei au creat literatura clasică bisericească

 

Să descifrăm din scrierile lui C. Iordăchescu sensul noţiunilor „Sfinţi Părinţi”, „istoria vechii literaturi creştine”, „patrologie” şi „patristică”. Vechea literatură creştină este scrisul creştinilor din primele 8 secole. Disciplina se mai numeşte Patrologie (de pe la 1750), pentru că mulţi dintre autorii acelor scrieri au fost Părinţi (Pater) ai creştinilor, adică episcopi sau alţi reprezentanţi normativi ai tradiţiei doctrinare. Pentru ca un autor sacru să fie considerat părinte bisericesc el trebuie să aparţină antichităţii creştine, să fi avut o viaţă neprihănită şi doctrină ortodoxă (ca intenţie) în scrisul său, doctrină pe care să o accepte Biserica.

 

Dacă patrologia studiază viaţa şi operele autorilor creştini, patristica – după C. Iordăchescu ieşită tot mai mult din uz – este expunerea sistematică a dovezilor pentru demonstrarea dogmelor universale, din teologia patristică ieşind mai târziu disciplina numită Istoria Dogmelor (însuşi Iordăchescu a scris studii de istorie a dogmelor).

 

Se pare că astăzi nu se mai face această distincţie între patrologie şi patristică, iar patristica modernă tinde să includă în tradiţia sa, în afară de literatura celor 8 veacuri, noi şi noi autori importanţi post-patristici.

 

De ce Iordăchescu îşi intitula cele trei volume apărute la Chişinău în anii 1934-1940 „Istoria vechii literaturi creştine”, şi nu „Patrologia”? El susţine că prima noţiune îi permitea să se mişte „pe un câmp mai vast” şi să caute „o explicaţie mai amplă a operei de încreştinare a lumii”, studiind alături de Sfinţii Părinţi şi pe scriitorii creştini care nu s-au remarcat prin sfinţenia vieţii şi ortodoxia doctrinei. În sec. IV, Ieronim folosea în primul compendiu de istorie literară creştină, „De viris illustrisibus”, termenul de „scriitori bisericeşti”. Şi patristica modernă este mai tolerantă când e vorba de ortodoxia celor care au făcut eforturi titanice de a întemeia pe gândire principiile doctrinei creştine.

În România, Patriarhul Iustin Moisescu, patrologul preocupat de epoca apostolică şi opera lui Evagrie Ponticul, a iniţiat în 1979 colecţia patristică „Părinţi şi scriitori bisericeşti”(PSB), proiectată în 90 de volume. Câţi dintre noi au măcar un volum din această colecţie?

 

„Trebuie să cunoşti definiţiile viciilor şi ale virtuţilor” (Evagrie Ponticul)

 

După ce în 1929 C. Iordăchescu publica la Chişinău cartea despre romantismul religios, în anii următori publicul începea să înţeleagă importanţa cercetării ştiinţifice a Sfinţilor Părinţi. Autorul „Teoriei judecăţii” critica pe cei ce socoteau că „viaţa religioasă trăieşte aşa, dintr-o dispoziţie apucată de la strămoşi, ce nu trebuie tulburată cu cercetări prea riguroase”.

În 1934, profesorul constata că în România se găsesc 130 de traduceri din părinţii şi scriitorii bisericeşti, care nu apăruseră într-o ordine şi după un sistem. Deşi în secolul XIX s-a lucrat  bine, multe traduceri zăceau în manuscris la Academie şi la Seminarul „Veniamin” din Iaşi.

 

C. Iordăchescu îşi propune să scoată o colecţie de lucrări patrologice sub denumirea „Din vechea literatură creştină” şi începe chiar el să traducă. Reţinem cu oarecare mândrie că oraşul nostru stimulează pe cunoscătorii de limbi clasice (Grigorie Dascălul, C. Iordăchescu, Th. Şimanschi, G. Galaction) să traducă din marii scriitori bisericeşti.

 

Toată suflarea interesată de lumea valorilor căuta să citească în 1931 „Omiliile duhovniceşti” ale lui Macarie Egipteanul, apoi operele traduse din Dionisie Pseudo-Areopagitul. Reeditate după 1990, scrierile areopagitice traduse de C. Iordăchescu ar fi foarte necesare pentru înlăturarea ideilor antropomorfe despre Dumnezeu, atât de răspândite la noi.

 

Facultatea de Teologie din Chişinău, vedere actuală

 

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)