Chlorpyrifos, pesticidul ucigaş

Riscurile acestui preparat sunt aproape necunoscute pentru publicul nostru

Oamenii de știință susțin că nu există o doză acceptabilă din acest pesticid pentru a evita problemele la creier. Folosirea preparatului este interzisă în câteva state europene, arată o investigație realizată de euobserver.com. Reziduurile sale se găsesc în coșurile de fructe, în veselă și în probele de urină umană prelevate în întreaga Europă. Acum producătorii încearcă să obțină o nouă aprobare a Uniunii Europene, dar în van. Numele acestui pesticid este chlorpyrifos. Riscurile acestui preparat sunt aproape necunoscute pentru publicul nostru.

Chlorpyrifos a fost aprobat la nivel European din 2006, dar opt state au interzis folosirea acestuia sau nu au autorizat niciodată folosirea sa – Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Slovenia și Suedia, precizează sursa citată, euobserver.com.

Thomas Backhaus, profesor de ecotoxicologie și științe ecologice la Universitatea din Gothenburg, a declarat pentru sursa citată că a durat mult timp ca această substanța să fie recunoscută drept una dintre cele mai nocive.

Doza tolerabilă pentru consum trebuie să fie zero!

„În comparație cu glifosatul, substanța activă din Roundup, Chlorpzrifosul, a zburat pe sub radar. Când vorbim despre erbicide, cum ar fi glifosatul, nu este atât de periculos pentru oameni pentru că nu avem clorofilă și nu suntem afectați direct. În cazul insecticidelor, acestea afectează toate animalele în proces de dezvoltare, inclusiv oamenii”, spune el.

Philippe Grandjean, profesor în medicina de mediu la Universitatea din Danemarca de Sud și Școala de Sănătate Publică din SUA, Harvard, a notat că leziunile cerebrale legate de chlorpyrifos au fost găsite la cea mai mică doză detectabilă.

„Aceasta înseamnă, prin definiție, că nu puteți stabili o doză tolerabilă pentru consum. Această doză trebuie să fie zero”, spune el.

Chlorpyrifos este, de fapt, o substanță activă ce se conține în mai multe preparate pentru combaterea dăunătorilor. Există Chlorpyrifos în formă curată și Chlorpyrifos and Cypermethrin. În Republica Moldova acest pesticid se folosește din 1997.

Zinaida Gaibu, angajată a Centrului de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților, ne-a declarat că Chlorpyrifosul se folosește la culturile de câmp și în livadă.

 În Republica Moldova pesticidul se folosește din 1997

„În livadă se folosește înainte de 60 de zile până la recoltare. Preparatul se utilizează contra unui spectru larg de dăunători. În cazul culturilor de câmp, în primul rând, contra ploșniței asiatice, tripsului de grâu, păduchilor și pentru combaterea dăunătorilor sfeclei de zahăr etc. În cazul livezii, contra gărgărițelor, viermelui merelor. În cazul soiurilor timpurii, nu prea se folosește din cauza că termenul până la recoltare este foarte mare – 60 de zile”, a spus specialista.

Zinaida Gaibu a preîntâmpinat că nu avem dreptul să folosim acest pesticid într-un termen mai mic de două luni până la recoltare pentru că are reziduuri și este foarte toxic.

„Chlorpyrifosul face parte din categoria a doua de toxicitate pentru om. Aceasta înseamnă că nu poate fi folosit în niciun caz într-un termen mai mic de 60 de zile, acesta este termenul său de descompunere la culturile de câmp. La vița-de-vie este strict interzisă folosirea acestui preparat. În caz contrar este letal”, a spus Gaibu.

În Republica Moldova, Centrul de stat încurajează omologarea produselor care au un termen de așteptare cinci–zece zile. Este vorba de pesticide care fac parte din categoria a patra de toxicitate.

Permis în Europa până la 31 decembrie 2019

Referindu-se la decizia unor state de a interzice folosirea Chlorpyrifosului, Gaibu a declarat că pe moment preparatul este permis în Europa. „Conform bazei de date eupesticide, care ține în evidență folosirea tuturor pesticidelor, Chlorpyrifosul este permis până la 31 ianuarie 2020”, a precizat ea.

„În cazul în care un anumit pesticid este interzis de acest registru, noi interzicem omologarea și testarea produsului. Conform acestui registru, dacă nu va fi aprobată folosirea, organele de resort vor interzice această substanță activă sau produsele care o conțin”, a menționat angajata Centrului de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților.

„De exemplu, Metoxan și Confidor sunt permise doar până la sfârșitul anului curent, 31 decembrie 2019, acest preparat este permis doar în seră. În cazul dacă s-a format un stoc, importatorii trebuie să se adrese la Centru ca să îl permitem”, a anunțat Gaibu.

 

The following two tabs change content below.