Chiulangiii din Parlament nu vor mai fi plătiţi?

BANII PUBLICI // Pentru salariile deputaţilor care absentează de la şedinţele Legislativului s-au cheltuit din bugetul statului peste 550 de mii de lei

Şedinţa primăvară – vară a Parlamentului a fost una nesatisfăcătoare, dar şi costisitoare sunt de părere experţii IDIS „Viitorul”. Din cele 49 de şedinţe planificate, au avut loc doar 31. Deşi deputaţii comunişti au boicotat şedinţele parlamentului şi nu s-au prezentat la 11 şedinţe, au ridicat lunar salariul, din bugetul statului fiind cheltuiţi circa 1,5 milioane de lei pentru leafa chiulangiilor. Deputaţii au alocat pentru anul în curs 71 de milioane de lei, cu 10 milioane mai mult în comparaţie cu 2010. În aceeaşi ordine de idei, studiul IDIS mai arată că deputaţii prezenţi la şedinţe nu s-au prea obosit să vină cu iniţiative legislative, preferând să facă mai mult declaraţii politice.

Marina LIŢA

Sesiunea de toamnă – iarnă a Parlamentului a început cu scandal. Motivul este proiectul de lege prin care deputaţii chiulangii nu vor fi remuneraţi pentru zilele în care nu vor fi prezenţi la şedinţele Parlamentului sau la cele ale Birourilor permanente.

Paraziţi, bandiţi şi „po morde ne hoceşi?” – limbaj de deputat

„Nu avem nevoie de paraziţi”, a explicat Valeriu Saharneanu, deputat liberal. În replică, deputatul comunist Oleg Reidman s-a apropiat de Saharneanu şi i-a „şoptit”: „Po morde ne hoceşi?” („Vrei să-ţi dau la bot?”). Deputatul liberal a ripostat: „Avem un bandit în Parlament!” şi a solicitat ca Reidman să-şi ceară scuze. În aceeaşi ordine de idei, Saharneanu a menţionat că nu este vinovat că deputaţii comunişti „se simt cu musca pe căciulă”.

În fine, acest proiect a fost adoptat de către deputaţii din Alianţa de Integrare Europeană (AIE). Conform proiectului care a stârnit buclucul, lipsa de la ședințele în plen ale Parlamentului trebuie calificată ca încălcare flagrantă a obligațiilor legale, iar deputații care boicotează ședințele Parlamentului sau admit absențe nemotivate trebuie să fie sancționați cu reținerea diurnelor pentru participarea la ședințele Parlamentului și ale comisiilor permanente, precum și cu reținerea salariului pentru zilele lipsă. Diurna deputatului este de 50 de lei, pe când pentru o zi lipsă din salariul parlamentarului îi vor fi reținuţi circa 350 de lei. Salariul unui deputat este de aproximativ 7 500 de lei.

PCRM, lider la absenţe nemotivate

Experţii Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” (IDIS „Viitorul”) califică sesiunea din primăvară – vară ca având o prestaţie nesatisfăcătoare. Din 49 de şedinţe regulamentare, e vorba de câte două şedinţe săptămânal în perioada februarie – iulie, s-au desfăşurat 31, se arată într-un studiu lansat de IDIS.

În acelaşi timp, din cauza boicotului, PCRM a lipsit de la 11 din cele 31 de şedinţe convocate, ceea ce reprezintă o rată de neparticipare de 35,5%. Lider la capitolul absenţe este deputatul comunist Mihail Poleanschi, cu 21 de absenţe nemotivate. Acesta este urmat de Oleg Garizan care a lipsit de 16 ori. Serghei Filipov, Vasili Panciuc şi Vladimir Voronin au absentat nemotivat de 15 ori. Cele mai puţine lipse nemotivate, zece, le are Vasili Şova. În total, deputaţii PCRM au înregistrat 522 de absenţe nemotivate.

Cinci lipse nemotivate au deputaţii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Gheorghe Mocanu şi Valeriu Ghileţchi. Zece deputaţi peledemişti nu au nicio absenţă nemotivată, printre care Valeriu Streleţ şi Liliana Palihovici. PLDM a acumulat 42 de absenţe nemotivate.

Şase deputaţi pedemişti nu au înregistrat nicio absenţă nemotivată

Valeriu Guma nu s-a prezentat la şase şedinţe, înregistrând cele mai multe absenţe nemotivate ale deputaţilor Partidului Democrat din Moldova. Alexandru Stoianoglo a lipsit nemotivat de patru ori, iar Vasile Bolboceanu şi Andrian Candu, de trei ori. Vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, nu a fost prezent de două ori la şedinţele forului legislativ. Şase deputaţi pedemişti, printre care şi Dumitru Diacov, preşedinte de onoare, nu au înregistrat nicio absenţă nemotivată.

Oleg Bodrug, deputat PL, a lipsit nemotivat de cinci ori, în timp ce Corina Fusu şi Valeriu Saharneanu, de trei ori. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a lipsit o singură zi de la şedinţele Parlamentului. Cei mai responsabili pelişti au fost Ion Hadârcă, Gheorghe Brega şi Valeriu Munteanu, care nu au nicio absenţă nemotivată. PD şi PL au acumulat acelaşi număr de absenţe nemotivate – 24 fiecare formaţiune.

Un calcul arată că pentru salariile deputaţilor chiulangii s-au cheltuit din bugetul statului circa 550 mii de lei. În acest context, trebuie de remarcat că regulamentul legislativului nu prevede sancţiuni pentru absenţele nemotivate la şedinţele plenare sau la şedinţele comisiilor permanente. Deputaţii comunişti au fost lipsiţi de maşina de serviciu, dar şi-au ridicat cu regularitate salariul.

Cheltuieli aprobate în valoare de 71 milioane de lei

În aceeaşi ordine de idei, studiul IDIS mai arată că deputaţii prezenţi la şedinţe nu s-au prea obosit să vină cu iniţiative legislative, preferând să facă mai multe declaraţii politice. Experţii au constatat că cea mai activă fracţiune parlamentară a fost PL. Aceasta a fost urmată de grupul parlamentar democrat. Deşi fracţiunea PLDM a avut cele mai multe iniţiative, raportat la numărul de mandate, aceasta rămâne codaşă în Alianţa de Guvernare. Comuniştii sunt cei care încheie topul eficienţei legislative.

Cheltuielile raportate însă au fost destul de mari. Astfel, pentru anul în curs, Parlamentul are cheltuieli aprobate de peste 71 de milioane de lei, cu circa 10 milioane mai mult faţă de anul trecut, când au fost alocate peste 63 mil. de lei.

Cu toate acestea, experţii au depistat că transparenţa cheltuielilor legislativului, în ansamblu, şi a deputaţilor, în particular, rămâne un subiect delicat şi ascuns opiniei publice. Pe pagina oficială a parlamentului nu există date desfăşurate referitoare la bugetul parlamentului. Pentru anul 2011 este indicată doar suma totală a banilor alocaţi. În rest nu există nicio anexă care ar dezvălui, cel puţin, modul de distribuţie a banilor, conform clasificării bugetare standard.

Aleşii poporului trebuie sancţionaţi pentru absenţe, arată sondajul IMAS, realizat în parteneriat cu IDIS. Aproape jumătate (47,2%) din cei intervievaţi consideră că deputaţilor ar trebui să le fie retras mandatul pentru absenţele nemotivate, 20,8 % cred că nu ar trebui să le fie acordat salariul în luna în care au înregistrat mai multe absenţe, 12,2 spun că doar o parte din salariu ar trebui retras, 8,2% declară că deputaţii ar trebui să dea explicaţii publice pentru absenţele lor şi doar 1,6% cred că nu ar trebui sancţionaţi.

Acelaşi studiu arată că doar 7% din populaţie consideră că parlamentul îşi îndeplineşte funcţiile de bază, 37% consideră că parlamentul nu-şi îndeplineşte funcţiile de bază, iar 45% cred că acesta şi le îndeplineşte doar parţial.

 

Deputaţi chiulangii sunt şi în Rada ucraineană. Parlamentul din ţara vecină a luat-o înaintea legislativului moldovean şi a aprobat în aprilie curent un proiect de lege prin care deputaţii care au absentat nemotivat de la şedinţe vor primi un salariu mai mic. Astfel, din salariile deputaţilor ucraineni pentru luna septembrie 2010 au fost reţinuţi aproape 600.000 de dolari.

Anterior, reprezentanţii opoziţiei din Parlamentul ucrainean şi-au exprimat nemulţumirea că deputaţii lipsesc de la şedinţele plenare, dar nu uită să-şi ridice salariile. Din acest motiv, deputaţii Radei Supreme au fost obligaţi zilnic să se înregistreze la un ghişeu special amenajat. (publika.md)

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)