Chișinăul protestează, iar Orheiul dansează!

Duminică, 24 iunie, eram în treacăt prin Orhei. La Chișinău lumea protesta, iar la Orhei dansa. Oamenii se veseleau și se avântau în horă de le ardeau călcâiele. În joc erau prinși nu numai cei din urbe, dar și cei aduși din raion. Încerc să înțeleg care e scopul veseliei și încep discuția cu femeia de alături. „La Orhei peste o duminică sunt organizate concerte. N-ați știut? Aduce lumea din satele raionului cu autobuzele.

Tare jalnică e situația de la noi. El (Ilan Șor – n.a.) are intenții mari, de a intra în Parlament, așa procedează numai hoții. Înnebunește lumea cu dansuri. Să vedeți ce agitație s-a făcut până a începe dansurile. Oamenii lui spuneau tare la microfon că vin alegerile parlamentare în noiembrie, iar mai apoi, alegerile locale, în mai 2019, când se va alege iar primarul. Atenționa mulțimea ca să fie vigilentă. Să vedeți ce discursuri, bune de zăpăcit lumea!”, mi-a mărturisit A.S.

Dezamăgită, femeia spune că e „greu să trăiești într-un stat plin de hoți. Lumea e proastă și nu vrea să înțeleagă că el niciodată nu va cheltui banii lui pentru populație, nici chiar din cei furați. Am auzit că se iau credite și se fac lucruri multe aici, la noi. Totuşi muzica, dansurile nu sunt mâncare, prosperare, viitor”, consideră interlocutoarea mea, care venise în parc la o plimbare de seară.

La ieșirea din parc, pe străzile din apropiere, observ patru autobuze mari. Pe parbrize e scris: „La comandă”, iar unele numere de înmatriculare indică și raionul Telenești.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa

Victoria Popa

Ultimele articole de Victoria Popa (vezi toate)