Chişinăul pe muchie de cuţit

PATIMI ELECTORALE // Vom avea turul doi pentru alegerea primarului de Chişinău

Niciunul dintre candidaţi nu a acumulat necesarele 50 % plus 1 vot, ceea ce înseamnă că vom avea un al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului de Chişinău. Surse din cadrul Biroului Electoral Chişinău au comunicat pentru JURNAL că, în urma procesării tuturor buletinelor de vot, Igor Dodon a obţinut circa 48 la sută din voturi, iar Dorin Chirtoacă – aproximativ 46 %.

Valentina Buliga se situează pe locul trei, iar ceilalţi candidaţi au acumulat sub 1 la sută din voturi sau mult mai puţin decât semnăturile obligatorii pentru înscrierea în cursa electorală sau pentru înregistrarea partidelor.

Menţionăm că, până la închiderea ediţiei (ora 19.30), Comisia Electorală Centrală procesase 79,67 % din procesele-verbale, Igor Dodon având 52,22%, iar Chirtoacă – 43,48 %.

Notăm că aproximativ aceleaşi date – 46,76 % pentru Chirtoacă, şi 48,35 % pentru Dodon, le-a prezentat, în numărătoarea sa paralelă, şi Promo-Lex.

În urma procesării a 79,67 % dintre voturile pentru Consiliul Municipal, Partidului Comuniștilor îi revin 50,10 %. Partidul Liberal a obținut 29,71 %, PLDM – 12,74 %, iar PD – 2,69 %.

Referindu-se la rezultatele preliminare, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, a declarat că în Capitală va avea loc turul II al alegerilor. „Avem semnăturile care arată care şi cât a obţinut. Am avut sondaje în această perioadă, care arătau că Dorin merge mai departe”, a spus Ghimpu.
Acesta este de părerea că oamenii au mers duminică la mare, la munte, la pădure, nu la vot. „Noi suntem gata să mergem în turul II. Dacă CEC ar fi păstrat decizia cabinei de vot fără perdea, poate erau alte rezultatele”, a spus Ghimpu.

Liderul PL susţine că şi certurile din Alianţa pentru Integrare Europeană sunt unul din motivele rezultatelor. „Trebuie să ne întâlnim şi să discutăm multe lucruri. Nu trebuie să concurăm între noi cine e cel mai frumos şi mai deştept”, a menţionat ieri Mihai Ghimpu.

Tot ieri, Igor Dodon, candidatul PCRM, a cerut CEC să prezinte rezultatele finale ale scrutinului din 5 iunie. „Insistăm pe prezentarea cât mai operativă a datelor finale şi cerem, pentru cel puţin această etapă, maximă corectitudine, ca să fie excluse falsurile care încă mai pot fi excluse din cadrul acestui scrutin”, a declarat Dodon.

CEC a anunţat că au fost înregistrate, pe parcursul zilei alegerilor, 3200 de apeluri telefonice. Aici nu au fost incluse apelurile efectuate de la telefoanele mobile. Zece contestaţii au fost depuse la Comisie, cinci dintre care au fost transmise Ministerului Afacerilor Interne, în baza a două sesizări au fost emise decizii, iar restul sunt în proces de examinare.

În municipiul Chișinău, din cele 300 de secții de vot, operatorii Promo-Lex au prelucrat 298 de procese-verbale. În 27 din cele 298 de procese-verbale au fost constatate mici erori tehnice care însă nu influențează semnificativ rezultatele votării.