Chişinău – Bangkok, one way

corinaajderBudapesta, 2013. Fac cunoştinţa cu Manavi, o studentă din India. E ultima ei zi în Ungaria. Radiază un optimism şi o energie irezistibile şi în seara aia vorbim câteva ore. „Să ţinem legătura. Simt un fel de conexiune cu tine”, îmi spune. Apoi, eu din Ucraina, Malaezia sau India – ea din Grecia, Suedia sau Miami – rămânem foarte apropiate. Distanţa nu există, de parcă am trăi în aceeaşi ogradă. India, 2014. Într-o cafenea, fac cunoştinţa cu Madhu, o femeie din New Delhi, venită într-o mini vacanţă de familie în munţi. Mă aşez lângă ea şi ne bem cafeaua împreună. Îmi amintesc de Manavi şi-i zic: „Am o prietenă foarte bună care a crescut în Delhi”. „Învaţă în Europa acum”. „Nu o cheamă Manavi cumva?”, îmi răspunde doamna. Într-o ţară cu 1.2 miliarde de oameni, singurii doi oameni din New Delhi pe care îi cunosc se ştiu între ei. Nu avem cu toţii o mini-colecţie de asemenea momente, păstrate pe un raft foarte special? Suma neaşteptată de bani care vine exact când eşti pe zero; cartea pe care o găseşti întâmplător şi care pare scrisă pentru tine; ceasul la care te uiţi mereu când e 23:23. Carl Jung numeşte asta sincronicitate sau „coincidenţe care nu sunt necesar bazate pe legea cauză-efect şi care au o însemnătate unica pentru observator”. Evident, cercetarea sa de peste 30 de ani a luat mult curaj, mai ales când concluzia rosteşte neştiinţificul (aproape ilegalul) „dincolo de cauză şi efect”. Cu ochii plini de lacrimi şi cu gura căscată, o întreb: „Manavi Bhardwaj?”. Iar doamna conchide: „Amuzant. Suntem foarte apropiate. Şi cu ea am făcut cunoştinţă tot într-o cafenea”.

Corina Ajder