Chiril Lucinschi a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Chiril Lucinschi. Foto: Nadejda Roşcovanu

Pedeapsa va fi pusă în aplicare după ce va emisă o sentință definitivă, până atunci fostul deputat PLDM nu are dreptul să părăsească Republica Moldova. Procurorul de caz a solicitat instanței pronunțarea sentinței pentru: săvârșirea infracțiunii de spălare de bani – 6 ani și 6 luni; pentru falsul în declarații – amendă în mărime de 550 u.c. (27.500 de lei); confiscarea sumei de 23.000 de euro; bani ridicați în cadrul perchezițiilor; precum și a 1/2 cote-părți a învinuitului din două terenuri și o casă de locuit din mun. Chișinău.

La rândul său, fiul fostului președinte al Republicii Moldova se declară nevinovat și spune că va ataca sentința pe care o consideră ilegală. Acesta mai spune că dosarul este unul fabricat și are legătură cu activitatea sa politică. „Cred că sentința a fost deja scrisă nici într-o oră nu poți să tipărești atât de mult. Asta înseamnă că sentința a fost pregătită și se creează impresia că a fost scrisă în altă parte. Este o decizie ilegală, fiindcă noi am prezentat probe despre provenieța banilor… Am făcut audit de la BNM specializată în sectorul financiar-bancar. Este un dosar politic, ceea ce mi s-a prezentat nu a fost dovedit, sunt foarte multe probe care spun contrariul”, a declarat Lucinschi.

Procurorul care instrumentează cazul a declarat presei că după ce va citi sentința motivată va decide dacă va ataca decizia de astăzi la Curtea de Apel. Eugen Rurac a adăugat că s-a aplicat sechestru pe mai multe bunuri ale lui Lucinschi care reprezintă contravaloarea sumei menționată în dosarul de spălare de bani.

Chiril Lucinschi este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari în două cazuri: unul de 440.000 de dolari și altul de 5.000.000 de lei.

Lucinschi se declară nevinovat și afirmă că va merge până la CEDO.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)