Chișinăuienii, cu un buget de supraviețuire și în 2011

Autoritățile municipiului Chișinău plănuiesc un buget pentru anul viitor cu cheltuieli de 1 miliard 848 de milioane de lei. Potrivit primei variante a bugetului municipal, prezentată astăzi la Primărie, pentru acoperirea acestor cheltuieli este nevoie de încă aproape 66 milioane de lei.

„Noi şi anul acesta avem un buget mai mic decât cel în 2007. Patru ani la rând avem un buget în descreştere, dar din care acoperim sută la sută toate cheltuielile, respectiv avem acele proiecte de dezvoltare”, a menționat primarul Dorin Chirtoacă.

Majoritatea banilor vor fi repartizaţi pentru cheltuieli sociale, precum ar fi achitarea salariilor, iar pentru domeniul investiții mai puțin de 85 de milioane de lei, adică o pondere de doar 4,5 la sută. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor o deţin cheltuielile de ordin social – 63,5%, anume pentru cultură, învăţământ; chletuieli de ordin economic – 17% , pentru transport, drumuri şi gospădărie şi exploatarea fondului de locuinţe.

Restul banilor în proporţie de apropape 100 de milioane de lei se vor utiliza pentru întreţinerea poliţiştilor, pentru investiţii 83 de milioane de lei şi pentru finanţarea suburbiilor 94 milioane de lei.

Varianta finală a bugetului municipal pentru 2011 urmează să fie votată de consilieri în luna decembrie. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău