Chestiunea națională

Atâta timp cât societatea moldovenească va fi sfâșiată de un clivaj identitar foarte complex pe care unii comentatori îl numesc criză identitară, nu va fi posibil să se asigure o modernizare coerentă a RM. Din acest considerent este important să se caute soluții pentru găsirea unui compromis rezonabil care să permită coeziunea socială în RM. Am să încerc să definesc acest clivaj identitar, să descriu într-o manieră cât mai imparțială principalele discursuri care îl generează și să schițez unele soluții.

Criză identitară?

Clivajul identitar în RM se manifestă prin existența unor comunități izolate, care au interese paralele sau divergente și comunică foarte puțin între ele. Complexitatea acestui clivaj este determinată de formularea de către aceste comunități a cel puțin trei discursuri identitare concurente care au o pondere aproximativ egală în societate, revendicându-și fiecare dreptul de a fi exponentul exclusiv al întregii societăți. Este vorba de discursul identitar românesc, discursul moldovenist și cel rusofon. Să le luăm pe rând.

Discursul românesc

Discursul românesc este unul moștenit din perioada interbelică și actualizat de o parte semnificativă a elitei intelectuale din RM. Acest discurs afirmă că Basarabia este pământ românesc, iar pe teritoriul RM românii au o istorie milenară. Acest discurs pornește de regulă de la o reprezentare primordialistă a națiunii – națiunea este ceva care există în afara noastră, a dorințelor noastre, a cunoștințelor pe care le avem. Din acest considerent, românii sunt români indiferent dacă acceptă sau nu să se identifice ca români. Națiunea este astfel un fapt obiectiv, care există prin sol și sânge, iar noi trebuie să acceptăm acest fapt ca pe un adevăr. Referința la o istorie națională, ca știință a adevărului istoric, legitimează acest discurs. Deși sunt învinuiți de oponenți că ar fi adepții Unirii necondiționate cu România, în această privință ei au opinii care variază de la aspiraţia Unirii cu România într-un stat unitar până la integrarea în UE în calitate de „al doilea stat românesc”.

Discursul moldovenist

De cealaltă parte există un discurs identitar moștenit din conceptul sovietic al națiunii socialiste moldovenești. Moldovenii, conform acestui discurs, formează etnia majoritară în RM. Se afirmă astfel că moldovenii nu ar fi români pentru că Moldova a existat ca stat înaintea României, iar moldovenii basarabeni nu au participat la crearea României atunci când s-au unit cele două Principate. Elementul mobilizator al acestui discurs identitar este neacceptarea virulentă a eventualității Unirii cu România. Moldovenii se deosebesc de români și prin faptul că au integrat elementul rusesc. Astfel, moldovenii, spre deosebire de români, știu limba rusă și sunt influențați de cultura rusă pe care ei o cunosc și în baza căreia îşi definesc propriul orizont cultural. Din acest considerent, promotorii acestui discurs identitar moldovenist sunt de regulă rusofili. Din cauza dispozițiilor sale rusofile, acest discurs este acceptat și promovat foarte activ de reprezentanții comunității care se autodefinește rusofonă.

 Discursul rusofon

Comunitatea rusofonă menține și promovează un alt discurs identitar moștenit din perioada sovietică. Reprezentanţii acestei comunităţi se definesc pe criteriu lingvistic, anume prin utilizarea adesea exclusivă în spaţiul privat şi cel public a limbii ruse. De menționat că populația rusofonă nu se revendică ca un discurs etnic, căci rusofonii sunt de diferite origini etnice – ruși, dar și ucraineni, găgăuzi, bulgari, etc. Din contră, acest discurs ar exclude naționalismul, considerat impropriu în cazul lor, căci ei nu formează o etnie. Din acest motiv, rusofonii se consideră internaționaliști.

Conflictele identitare din RM

Astfel în RM avem două tipuri de conflicte identitare. Primul conflict este de autoidentificare etnică și include disputa dintre discursul identitar românesc și cel moldovenist. Al doilea conflict este de natură lingvistică și include disputa dintre minoritățile etnice rusofone (care nu vorbesc limba română) și majoritatea românofonă.

În cazul primului conflict, cele două discursuri etnice concurente, român și moldovenist, se exclud reciproc. E vorba de fapt de aceeași comunitate, sfâșiată de lupte identitare între două viziuni ale naturii sale etnice. În logica acestor dispute, ar exista o identitate ”corectă”, ”adevărată”, ”istorică” şi chiar ”științifică”, pe când cealaltă ar fi ”greșită”, ”falsă”, ”impusă” sau ”neștiințifică”. Identitatea ”corectă” trebuie să ia locul identității ”greșite”. Lupta este pe viață și pe moarte.

În cazul conflictului lingvistic, identitatea rusofonă se vrea integratoare, adoptată raţional, adică toți cei pentru care limba rusă este considerată limba principală de comunicare sunt bineveniți să facă parte din grup. Dacă un moldovean sau român ar adopta limba rusă ca principal mijloc de comunicare, în detrimentul limbii materne, acesta ar fi acceptat fără rezerve în grup. Această deschidere este interpretată ca o manifestare a internaționalismului, căci nu ține cont de etnie, dar și ca o manifestare de universalism, căci toți cetățenii RM pot ajunge o dată să facă parte din grup. La modul ideal, din perspectiva discursului identitar al rusofonilor, pentru ca acest conflict lingvistic să nu existe, toți cetățenii moldoveni trebuie să rămână rusofoni, așa cum era pe timpul URSS, prin adoptarea în spațiul public al limbii ruse (ca limbă de stat în RM). Însă acest presupus universalism pune în gardă comunitatea românofonă majoritară care îşi simte ameninţate cuceririle sale lingvistice de după 1989.

Sursele conflictelor identitare

În cazul fiecărui discurs putem identifica elemente care sunt inaceptabile din perspectiva celorlalte discursuri identitare. În discursul identitar românesc ceea ce pune pe jar  moldoveniștii și rusofonii este eventualitatea Unirii cu România. În discursul moldovenist elementul sensibil pentru români este denegarea elementului etnic românesc, considerat singurul corect, şi rusofilia, considerată un element ce favorizează rusificarea. Pe de altă parte, discursul rusofon suscită nemulțumirea românofonilor majoritari prin ceea ce ei consideră a fi nedorința rusofonilor de a învăța și folosi limba română în spațiul public. În același spaţiu comun al RM, românilor le este frică cel mai mult de rusificare, moldoveniștilor de unirea cu România, iar populației rusofone de asimilare.

Dacă elitele politice vor să cultive o coeziune a societății moldovenești, atunci ele ar trebui să elaboreze politici care să excludă aceste elemente care constituie surse de conflict în societate. Totodată, societatea civilă nu poate să fie împiedicată să adopte un discurs identitar sau altul.

Cum să evităm războiul

Pentru a consolida societatea este nevoie să se găsească un compromis între toate aceste comunități în vederea formulării unui discurs democratic identitar care să nu permită excluderea reciprocă. E important să respectăm opțiunile identitare ale tuturor și să oferim un cadru și niște reguli de joc în care toată lumea să se regăsească. Pentru mine compromisul rezonabil ar fi formularea unui discurs modern al identității prin adoptarea identității civice moldovenești de către toți locuitorii RM și renunțarea la moștenirile totalitare în domeniul identitar şi anume: concepția primordialistă a etnicității (conform căruia ne naştem fie moldoveni, fie români), minorizarea românofonilor (adică reducerea statutului grupului românofon majoritar la „minoritate” fiind nevoit să adopte limba rusă în spațiul public) și rusificarea minorităților etnice.

Nu toată lumea va accepta cu ușurință acest compromis, însă este necesar să se pună problema pentru a se face un pas înainte spre o coeziune a societății din RM. Din acest considerent, cosider oportun să lansez această dezbatere prin a arăta cum văd eu evoluțiile concrete care ar putea, pornind de la ideile enunţate mai sus, instaura pacea civică în societatea moldovenească.

Iată aceste evoluții:

– toți cetățenii din RM să fie numiți moldoveni, indiferent de limba lor maternă și de etnie

– să se renunțe la conceptul de etnie moldovenească prin adoptarea formulei de moldoveni de etnie română

– să se continue politica de integrare europeană care să fie prezentată ca un compromis între cei care militează pentru Unirea cu România și cei cărora le este frică de asimilarea minorității ruse

– moldovenii de etnie română să fie considerați același grup etnic, majoritar, indiferent cum se autonumesc membrii săi

– implementarea de politici care să asigure funcționarea fără impedimente a limbii române în spațiul public. O modalitate ar putea fi atestarea lingvistică, conform unor criterii obiective prestabilite, a funcționarilor publici și a persoanelor care lucrează în domeniul de comunicare cu publicul. Pentru a se evita conflictele, este bine ca în perioada cât mai este valabilă legea despre limbi din 1989, care îi oferă limbii ruse un statut oficial în RM, atestarea să se facă pentru cunoașterea ambelor limbi. Adepții discursului rusofon ar găsi cu greu argumente împotriva bilingvismului.

– să se promoveze și să se susțină limbile și culturile minorităților etnice, în primul rând limbile și culturile ucraineană, găgăuză, bulgară, romă și evreiască, rusificate în marea loc majoritate.

– să se elaboreze politici publice de integrare a minorităților. Integrarea în societate a minorităților nu înseamnă în nici un caz asimilarea lor, ci în primul rând învățarea limbii majorității (nu renunțarea la limba maternă!) și participarea la viața socială împreună cu cei care fac parte din etnia majoritară.

Fiecare comunitate va putea astfel să se regăsească în acest discurs identitar integrator, căci moldovenii se vor putea numi moldoveni, toți românii vor putea fi numiți români, iar minoritățile etnice vor fi integrate în societate fără să riște asimilarea.

The following two tabs change content below.
Lilian Negură

Lilian Negură

Lilian Negură

Ultimele articole de Lilian Negură (vezi toate)