Cheamă taxiul în limba română!

Primele succese

„Bună dimineaţa! Eram în întârziere, am chemat ca de obicei firma de taxi la care apelez de obicei şi era să scap receptorul din mână când la celălalt capăt mi s-a răspuns: „Taxi 1449, bună dimineaţa!”. Deja de ceva timp utilizez serviciile acestei companii şi puţine angajate posedau limba română”, ne spune Victoria, o cititoare fidelă a JURNALULUI de Chişinău.

Româna cu accent rusesc

„Interesant era şi faptul că doamna de la celălalt capăt al firului vorbea în română cu un puternic accent rusesc, dar îşi dădea toată silinţa. Iar când a revenit, m-a anunţat, la fel în română, că vine o maşină de culoare neagră”, ne spune cititoarea noastră care menţionează că a vorbit în rusă cu dispecerul de taxi.

Atunci când am sunat la serviciul de taxi, am auzit: „Taxi 1449, bună dimineaţa!”. Când întreb care este motivul că se adresează doar în română, aceasta mă roagă să aştept. „Noi vorbim în limba de stat cu pasagerii noştri. Este corect, pentru că aceasta este limba ţării noastre”, comunică angajata. „Cu persoanele care nu cunosc limba de stat vorbim în limba rusă”, aud la celălalt capăt al receptorului.

Duminică – în rusă, miercuri – în română

Aceasta însă nu poate să ne comunice când a fost luată decizia. „Aşa vorbim noi cu pasagerii. Mai multe nu pot să vă spun”, încheie angajata, lăsând fără răspuns întrebarea de ce, între ei, operatorii şi taximetriştii vorbesc în rusă.

Cert este că, potrivit Victoriei, duminică seara, când a chemat taxiul la aceeaşi companie, i s-a răspuns în rusă. „Operatoarea a vorbit brutal cu mine. Când am încercat să-i spun să schimbe tonul, m-a anunţat că maşina se află în celălalt capăt al străzii”.

Vadim, un alt cititor, ne-a comunicat că a apelat trei firme de taxi. „Operatorii de la companiile 1445, 1474 şi 1422 au vorbit cu mine în română”, spune tânărul. „E adevărat că atunci când au revenit să mă anunţe că nu găsesc sau că au găsit maşină au vorbit în rusă”, spune tânărul.

Când revin, vorbesc ruseşte

JURNAL vă reaminteşte ca în cazul în care aveţi de reclamat situaţii similare, nu ezitaţi să sesizaţi Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţia Consumatorilor (mun. Chişinău, str. E. Coca 28, bloc. III, bir. 12, fax: 218-522), iar în situaţia în care aveţi nevoie de o consultaţie, linia telefonică directă a consumatorilor vă stă la dispoziţie (tel.74-14-64).

Responsabilii de la inspectoratul în cauză susţin că vor investiga aceste cazuri şi vor verifica agenţii economici din domeniu în vederea respectării legislaţiei privind protecţia consumatorilor. Pentru încălcările depistate, agenţii economici menţionaţi riscă o amendă în mărime de 2000–3600 de lei pentru persoană juridică şi de 500-1000 de lei pentru persoană fizică.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)