Cetăţenia română: Premierul Cioloş anunță eliminarea copiei legalizate, a copiei de pe buletin și a cazierului judiciar cerut cetățenilor

cetatenie

Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți că va elimina, prin ordonanță de urgență, o serie de proceduri birocratice care îi puneau pe drumuri în mod inutil pe cetățeni.  Astfel, vor dispărea copia legalizată la notar, funcționarii de la ghișeu fiind de acum cei care vor face legalizarea conform cu originalul, iar cazierul judiciar va fi solicitat doar între instituții. Totodată, românii vor putea trimite copiile cărților de identitate și pe mail, a spus Cioloș la începutul ședinței de Guvern.

Acesta a mai spus că românii își vor putea plăti cu cardul taxele la ANAF. „În primul rând, cazierul judiciar se va solicita doar între instituții, deci circa 2,5 milioane de drumuri la Poliție pentru a ridica un cazier judiciar vor fi eliminate, pentru că instituțiile care vor avea nevoie de cazier judiciar vor putea să solicite direct la Poliție, fără să ceară cetățeanului să treacă de la un ghișeu la altul și să ia o hârtie să o ducă la alt ghișeu.

Apoi, copiile după buletin care trebuiau depuse la diferite dosare vor putea fi solicitate și trimise electronic, prin e-mail, prin scanare, fără să mai fie nevoie de acele documente și hârtii deplasate la o instituție sau alta. Se vor elimina copiile legalizate pentru furnizarea serviciilor publice, instituțiile care vor cere astfel de copii după anumite documente vor putea să le legalizeze conform cu originalul pe loc. La ridicarea buletinului și a pașaportului, cetățenii vor plăti o singură taxă și într-un singur loc, nu vor mai trebui să plătească diferite taxe la diferite instituții. Și celebrele adeverințe de venit pentru înscrierea la șomaj vor fi eliminate”, declara premierul luni, cu o zi înainte ca ordonanța să ajungă pe masa Guvernului.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca