Cetăţeni ruşi au fost reţinuţi pentru terorism în Franţa

teroristirusi

Foto: http://www.bbc.com/russian/international/2015/01/150120_france_russians_arrests

Cinci cetăţeni ruşi au fost arestaţi în Franţa fiind suspectaţi de pregătirea actelor teroriste, potrivit autorităţilor franceze. Acestea au precizat că este vorba de originari din Cecenia.

Suspecţii au fost arestaţi în noaptea de luni spre marţi în departamentul Hérault, sudul Franței, situat în regiunea Languedoc-Roussillon, în apropierea Mării Mediterane. Procuratura a declarat că a depistat la aceştia, în urma unor controale, unele obiecte, fără a face precizări.

„Pe moment, nu ştim dacă aceştia intenţionau să comită vreun atentat, a precizat procurorul, investigaţiile abia au început, vor fi şi alte arestări.”

Ambasada Rusiei la Paris a declarat că nu deţine date oficiale că cei arestaţi sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Cei arestaţi au vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani, menţionează sursele franceze.