Cererea în căsătorie, un moment de neuitat

Ne-am cunoscut în urmă cu trei ani, la o expoziţie de pictură. El venise cu un grup de prieteni, eu rătăceam singură printre galerii. Ne-am intersectat privirile şi ne-am pierdut în ochii celuilalt. Am zâmbit ca doi complici şi-am ştiut că ne vom petrece viaţa împreună.

Timpul a trecut, ne-am cunoscut, ne-am plăcut din ce în ce mai mult, ne-am mutat împreună. Viaţa noastră era perfectă. Aveam fiecare servicii bine plătite, o mulţime de prieteni, călătoream, ne iubeam. Ce ne-am fi putut dori mai mult?

N-aş fi aflat niciodată răspunsul dacă într-o seară n-aş fi primit un telefon dubios. M-a sunat să mă roage să trec întâi pe la părinţii lui, să-i iau o cravată. Mi s-a părut ciudat, dar n-am investigat situaţia. Am plecat de la birou direct spre apartamentul părinţilor lui. Am ajuns la intrarea în scară şi-am văzut patru indivizi îmbrăcaţi în costum, cu instrumente muzicale, cântând… BESAME MUCCHO…

Am urcat, amuzată, pe scări… urmând nişte săgeţi desenate pe jos… mă întrebam cine şi cui vrea să-i facă o surpriză… până când am ajuns în faţa uşii şi mi-am dat seama că despre mine era vorba. Uşa era larg deschisă, pe jos erau petale de trandafiri, lumânărele aprinse… şi în living, toţi. Da, toţi. Prieteni, părinţi, bunici, colegi, oameni foarte dragi nouă.

Şi el, cu cei mai sclipitori ochi din lume, s-a aşezat în genunchi şi m-a cerut în căsătorie. Am spus Da din toată inima, în aplauzele şi uralele tuturor celor prezenţi.

Trăit şi povestit de Marcela B, cea mai fericită femeie din lume.