Cer excluderea lui Plahotniuc din cursa electorală

Hotărârea nr. 12 cu privire la Cererea de înregistrare a candidaturii lui Vladimir Plahotniuc de pe site-ul CEC conține erori

Candidatul blocului electoral ACUM, în circumscripția numărul 17, Nisporeni, Ion Terguță, a solicitat excluderea candidatului PDM, Vladimir Plahotniuc, după ce într-un spot video apărut pe internet se observă mai multe încălcări ale legislației electorale comise în procesul de colectare a semnăturilor pe listele de subscripție în favoarea liderului PD. Terguță a depus marți o contestație la CEC. De cealaltă parte, Ana Buhnea, șefa Consiliului Electoral de Circumscripție Nisporeni, neagă acuzațiile și spune că listele au fost completate fără abateri de la legislație.

Într-un spot video plasat pe rețeaua youtube de PDM cu titlul „Forul PD, Nisporeni” apar imagini care reflectă procedura de colectare a semnăturilor pentru candidatul PD din partea acestei circumscripții, Vladimir Plahotniuc. În imagini apar mai multe femei, operatoare, care colectează într-o sală având pe fundal sigla PD semnături pe listele de subscripție ale candidatului. Terguță a remarcat că în imagini apar cel puțin șapte operatoare, care fac același lucru, completează cel puțin șapte liste (ceea ce înseamnă 210 semnături), introduc datele din buletin, iar pretinșii susținători ai lui Vlad Plahotniuc își depun doar semnătura.

„Din imaginile video se vede că listele sunt completate de aceeași mână. Nu se ține cont de respectarea condiției ca toate semnăturile de pe o listă să fie din aceeași localitate. Pe o listă apărută în imaginile video se observă că sunt enumerate mai multe localități: Vărzărești, Ciutești, Iurceni și altele. Este interesant că Vlad Plahotniuc este singurul candidat din RM care a fost înregistrat cu toate semnăturile valabile”, a punctat Terguță. Acesta mai atrage atenția că pe o listă apărută în imagini se vede că lipsește seria și numărul unui buletin, iar această listă nu a fost anulată, deoarece candidatul a fost înregistrat cu o mie de semnături valabile. Totodată grupul de inițiativă al candidatului PD e format din șase bărbați, pe când semnăturile sunt colectate de femei. „PDM a acumulat semnături în câteva zile, în timp ce susținătorii mei au mers de la casă la casă prin ninsoare și ger. Ulterior aproape că ni s-a făcut expertiza grafologică a fiecărei semnături. Este vorba de o fraudă cum nu s-a mai văzut. Modificarea sistemului electoral, dar și a regulamentelor electorale, a fost făcută doar pentru opoziție, partidele de guvernământ nu țin cont de acestea”, a conchis Terguță.

Contestație depusă la CEC

Sergiu Litvinenco, jurist, membru al Biroului permanent PAS, a declarat că a invocat în contestația depusă la CEC încălcarea a cel puțin trei prevederi din Codul Electoral și a unei prevederi din Regulamentul cu privire la procedura de completare a listelor de subscripție. Printre acestea: încălcarea art. 47 alin. 4 din Codul Electoral, care prevede că în lista de subscripție susținătorul candidatului notează personal datele din buletinul de identitate și își depune semnătura. Pe când în cazul PD listele au fost completate de operatori, iar persoanele doar și-au depus semnătura. O altă încălcare a art. 47 alin. 3 p. 2 e că în aceeași listă apar semnatari din diferite primării.

Totodată art. 47, alin. 6 din Codul Electoral prevede că semnăturile sunt colectate de membrii grupului de inițiativă. Din imagini însă se observă că semnăturile nu sunt colectate în prezența membrilor grupului de inițiativă, ci de femei. „Încălcările sunt grave. Șefa Consiliului Electoral de Circumscripție Nisporeni, Ana Buhnea, nu putea să nu observe aceste încălcări. În mod normal trebuia să existe un refuz din partea consiliului electoral de circumscripție în care să se ceară colectarea de noi liste cu semnături ori cel puțin să existe anulări ale unor semnături”, a spus Litvinenco. Reprezentanții Blocului electoral ACUM a cerut misiunilor de observatori, ambasadelor să monitorizeze acest caz.

Au verificat doar o parte din semnături

Solicitată de JURNAL, Ana Buhnea a declarat că acuzațiile lansate de Ion Terguță la adresa Consiliului Electoral de Circumscripție Nisporeni ar fi aberante. Aceasta ne-a informat că reprezentanții consiliului nu au depistat liste scrise de aceeași mână. Cu toate acestea, ea a sugerat că datele din Hotărârea CEC nr. 12 cu privire la cererea de înregistrare a dlui Vladimir Plahotniuc în calitate de candidat la funcția de deputat, nu corespund întocmai realității.

„Au fost verificate 780 de semnături, nu o mie. Vladimir Plahotniuc a fost primul care a depus dosarul. Operatorii au verificat datele introduse în computer, prin intermediul modulului SAISE pus la dispoziția consiliilor electorale de circumscripție. Au dorit să verifice peste 500 de semnături, cât să treacă peste plafonul de înregistrare. Din aceste 780 de semnături, 18 au fost nevalabile, conțineau erori legate de datele din buletin. Nu au fost verificate toate cele o mie de semnături”, a relevat Buhnea. În decizia CEC cu privire la cererea de înregistrare a candidaturii lui Vladimir Plahotniuc se spune că au fost depuse 36 de liste cu semnăturile a 1000 de susținători și că „materialele corespund rigorilor Codului Electoral”.

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu