Cepul cu bucluc

 


Un răufăcător a intenţionat să saboteze un proiect de reabilitare a colectorului de canalizare pluvială din zona Gării Chişinău  

Un cep depistat într-o ţeavă a unui colector de apă pluvială l-a pus pe jar pe primarul Dorin Chirtoacă. Angajaţii primăriei consideră că cineva a intenţionat să saboteze proiectul de 900000 Euro, pentru ca apoi să aibă de suferit imaginea primarului. „Ar fi urmat reportaje despre felul în care este inundat Chişinăul, iar Primăria nu face nimic”, a declarat primarul în cadrul unei şedinţe. O anchetă pe marginea acestui caz a fost iniţiată de poliţia municipală. Şeful Poliţiei Municipale, Silviu Mușuc, ne-a spus că a văzut acest cep şi a constatat că este putred. Unul din arhitecţii proiectului crede că cepul nu ar fi cauzat daune majore în cazul unor ploi torenţiale.    

Vadim VASILIU

La 24 mai, într-una din ţevile colectorului aflat în construcţie în zona Pieţei Gării Chişinău a fost găsit un dop de lemn cu dimensiunea de 400 de milimetri. Dopul, care avea și un mâner special pentru a fi mai ușor propulsat, avea acelaşi diametru. Angajaţii primăriei spun că acesta a fost băgat în țeavă pentru a compromite primăria Chișinăului. Precizăm că în zona Gării Chişinău se efectuează lucrări de construcție a unui colector de canalizare pluvială. Proiectul costă 900000 euro și este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului „Actorii non-statali şi autorităţile locale în dezvoltare” şi implementat de către Primăria municipiului Chişinău.

Cineva vrea să compromită primăria

Întors recent de la Viena, primarul general Dorin Chirtoacă şi-a manifestat indignarea privitor la faptul că cineva intenţionează să saboteze proiectul din preajma Gării. În cazul unor ploi torenţiale, zona prezintă un risc ridicat de inundaţii. Nimeni însă din cei prezenţi la şedinţa din 28 mai nu a putut să explice când a fost băgat dopul și de către cine. „S-a găsit un dop pus intenționat, deoarece este făcut foarte bine din lemn, ca să intre tocmai într-o țeavă din acestea noi, să nu poată trece apa. Îmi pare foarte rău fiindcă se încearcă în mod premeditat să se compromită proiectele primăriei. Dacă se descoperea mai târziu, canalizarea pluvială nu avea să funcţioneze”, a declarat Gabriela Ciumac, șefa Direcţiei relaţii externe, cooperare regională şi integrare europeană.

Muncitorii tac mâlc

Am încercat să aflu de la muncitorii companiei „Badprim” SRL cine ar fi putut plasa un asemenea dop și, cu ce scop. Am mers în Piața Gării, acolo unde se fac lucrările de construcţie. Muncitorii însă au fost foarte rezervaţi şi nimeni nu a vrut să facă declaraţii. „Cred că este o momeală, pentru a se face haz de necaz. Obiectul a ajuns întâmplător în ţeavă, aşa cum ajung şi alte obiecte. La prima ploaie, acest dop ar fi fost dus de ape”, mi-a spus unul din muncitorii firmei „Badprim”, care a refuzat să se prezinte. Un alt muncitor pe nume Ion a spus că poate fi vorba despre o diversiune, însă, în opinia sa, acest dop nu ar fi făcut dezastru în cazul unei ploi deoarece este vorba de o singură ţeavă, iar proiectul de canalizare pluvială din zonă conține câteva zeci de țevi de acest fel.

Iar dopul este… putred

Contactat de JURNAL, șeful Poliției Municipale, Silviu Mușuc, ne-a relatat că pe moment nu există noi detalii, însă ancheta se desfăşoară. Silviu Mușuc a declarat că acel dop de lemn este putred. „Am crezut că e ceva serios, însă am văzut că-i putred. Dar se lucrează la acest caz”, ne-a spus Mușuc.

Într-o discuție cu Constantin Andrușceac, unul din experții arhitecți care au  lucrat la realizarea proiectului de construcție a unui nou colector de canalizare pluvială în zona Gării Chişinău, am aflat că dacă acel dop nu ar fi fost găsit, acesta ar fi stopat 5-10% din întreaga cantitate de apă care ar fi ajuns în zona respectivă. „Nu înţeleg cine ar avea scopul de a pune un asemenea obiect.  Ca regulă, constructorii puneau cepuri din peliculă de polietilenă ca să nu intre ţărână, piatră, praf. În cazul acesta a fost pus un cep ca să nu mai poată trece nimic”, ne-a explicat Constantin Andrușceac. Menţionăm că proiectul de construcţie şi reabilitare din zona Gării Chişinău presupune reconstrucţia a şapte receptoare de apă pluvială, iar acest cep a fost găsit în receptorul nr. 3. Tot Constantin Andrușceac consideră că cepul a fost introdus la începutul lucrărilor pe segmentul receptorului nr. 3.

Nu există probe

Vicepretorul sectorului Centru, Petru Budurin, ne-a explicat că deocamdată este foarte greu de presupus cu ce se va încheia ancheta deoarece nu există amprente sau alte dovezi. Doar persoanele care au găsit cepul pot figura ca martori în acest dosar. Petru Budurin s-a arătat mai pesimist și a declarat că în cazul în care cepul nu ar fi fost depistat, acesta ar fi cauzat daune importante. „Jumătate din apa fluvială care trebuia să se scurgă de pe aleea gării ar fi rămas pe carosabil și ar fi inundat zona gării. Cineva a dorit să compromită acest proiect”, a declarat vicepretorul.

Petru Budurin a declarat că s-au verificat ţevile din alte colectoare, însă nu au mai fost găsite obiecte „rătăcite”.

 

 

The following two tabs change content below.