Cenuşăreasa din Năpadova

„Am primit 250 de euro, pentru ortezele fetiţei, dar pentru că nu avem viză românească, stăm cu banii în buzunar”

La opt ani, Daniela Rusu din Năpadova, raionul Floreşti, fostul judeţ Soroca, îşi împarte zilele între instruirea la domiciliu şi cele două zile pe săptămână în care mama sa o duce la şcoală pentru orele de franceză. De instruirea sa la domiciliu se ocupă bunica. Ea spune că anul acesta Moş Crăciun a intrat în criză şi nu îl va putea ajuta nici bagheta magică cea adevărată pe care o aştepta fetiţa anul trecut.

Marina LIŢA

În urma unei encefalite virale, Rusu Daniela, de opt ani, a rămas imobilizată într-un cărucior cu rotile. „Ar vrea multe, dar cel mai mare vis al ei este să meargă pe propriile picioare”, ne spune Natalia Rusu, mama fetei.

Bagheta fermecată adevărată

„Anul trecut, până la Crăciun, a citit „Povestea Cenuşăresei” şi i-a scris lui Moş Crăciun că ar vrea să găsească sub brad bagheta fermecată care face minuni. Când s-a trezit dimineaţa şi a văzut că bagheta dăruită de mine nu are puteri magice şi nu o poate face să se deplaseze, a început să plângă. A plâns mult”, povesteşte femeia, abia reţinându-şi lacrimile. „Anul acesta i-am spus că a venit criza la Moş Crăciun şi nu are bani de cadouri scumpe”, continuă mama.

Natalia Rusu spune că fiica ei era sănătoasă atunci când s-a născut. „Totul a început în mai 2005 cu o febră. Daniela avea pe atunci aproape doi anişori şi am mers imediat la spitalul din Camenca, pentru că e cel mai aproape de noi. Medicii însă nu puteau să ne spună ce se întâmplă cu ea. A doua zi, am luat fata şi m-am dus la Chişinău, la Centrul Mamei şi Copilului. Vineri seara, când am ajuns, am fost internate, dar medicul a venit la noi abia luni. Până luni, fetiţa a paralizat”, îşi aminteşte cu durere mama.

Între medici şi preoţi

Timp de 11 zile, Daniela a stat în secţia de terapie intensivă de la Centrul Mamei şi Copilului, iar apoi opt zile în spital. „Dar am încetat să mai am încredere în medicamentele pe care ni le-au prescris medicii. Luam doar un preparat care o ajuta şi am fost pe la mai multe mănăstiri. Pot să spun că am văzut rezultate vizibile”, comunică aceasta.

De anul trecut, este elevă, singura elevă a bunicii, fostă profesoară, pentru că se deplasează greu şi este instruită la domiciliu. „Îi place matematica, mai puţin limba română, pentru că are de scris mult. Nu are un scris caligrafic, dar mă bucură că poate ţine pixul în mână şi scrie. Desenează frumos. Îi place să se uite la desenele animate cu Winx şi desenează păpuşile din acest film. Îi plac şi rechizitele şcolare cu aceste personaje”, ne spune Maria Rusu, bunica Danielei.

Acum, cu proiectul de incluziune şcolară, Daniela se deplasează la şcoală de două ori pe săptămână, unde face ore de limba franceză. „Au făcut la şcoală şi o pantă de urcare şi coborâre, dar e cam abruptă, nu pot stăpâni scaunul cu rotile, şi o duce fiica mea”, spune Maria Rusu. E frig afară şi până ajungem la şcoală îngheaţă copilul”, spune îngrijorată mama.

Scaun cu rotile pentru copiii de patru ani

Mama fetei spune că scaunul cu rotile este pentru copiii de patru ani. „Nu este bun pentru drumurile noastre din sat, în plus, fata mea a crescut din el. Dacă nu avem posibilitatea să cumpărăm unul pentru vârsta ei, ne mulţumim şi cu ce avem şi ne descurcăm cum putem”, spune cu tristeţe mama fetiţei. Şi asta pentru că, din cauza că trebuie să o îngrijească pe Daniela, nu se poate angaja, mama fiind singura persoană din lume care o mai ajută. Cu ce poate. „Primim în fiecare lună o pensie de 606 lei pentru fetiţă, la care se mai adaugă un ajutor de 260 de lei”, susţine femeia.

Fără orteză din cauza vizei

Aceasta se bucură că specialistul în kinetoterapie a reuşit să o facă pe copilă să se mişte. „Era imobilizată la pat, acum se poate mişca în patru labe. Dar am depus eforturi mari. Am fost şi la Moscova”, ne spune mama.

Acum ar vrea să poată pleca în România ca să-i pună orteze la picioare. „O doamnă din Finlanda ne-a trimis 250 de Euro, pentru aceste orteze, care sunt nişte încălţări din plastic ce îndreaptă talpa piciorului. De trei – patru luni încercăm să obţinem o viză românească, am mers la Consulatul României de la Bălţi, dar ne-au refuzat. O mie de lei am cheltuit, acum nu mai avem bani să mai încercăm o dată”, conchide cu tristeţe bunica.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)