Centenarul Unirii // Un secol mai lung decât veacul

 

Mariana Ticolaz

O întrebare fără răspuns

Nu am vrut sa încep acest text cu generalizări de genul “moldovenilor le place”, “moldovenii vor”, “moldovenii cred”… stai… moldovenii sau românii? În momentul în care pui întrebarea asta, intri pe un teren minat şi rişti să fii făcut bucăţi. Eu am renunţat demult să mai caut răspuns la această întrebare şi de fapt s-o pun. Nu din teama de dispute sau chiar conflicte, ci pentru că pentru mine nu mai contează răspunsul.

Mariana Ticolaz

Deşi dacă stau bine şi mă gândesc, dacă aş fi fost în R. Moldova toţi anii ăştia, probabil răspunsul ar fi fost foarte important pentru mine, însă toţi anii departe de casă m-au distanţat cumva de disputele identitare dintre Prut şi Nistru. Când vezi suferinţa umană îndeaproape în zonele de conflict (în cazul meu, în Africa), păruiala de acasă pe tema who is who îţi pare atât de măruntă şi lipsită de importanţă.

Revenind la generalizarea pe care am vrut s-o evit la început, observ tendinţa multora din R. Moldova de a căuta salvare din exterior, fie de la Putin, fie de la UE, fie de la România. E mai simplu să te smiorcăi în batistuţe tricolore (sau orice altă culoare, după preferinţele politice) decât să-ţi asumi responsabilitatea pentru destinul tău. Nu zic al ţării tale, că e prea mult spus. E mult mai simplu să te declari mare unionist şi român şi să furi într-o veselie banii pe care i-a dat guvernul român R. Moldova în toţi aceşti ani şi care cred cu tărie că nu trebuia să-i dea. România e o ţară cu prea multe probleme interne ca să mai suporte financiar mitul României Mari.

România ar putea fi bijuteria turistică a Europei, dar se pare că nu acestea sunt priorităţile. Anul trecut am făcut un tur al României şi am ajuns şi pe Transfăgărăşan. La telecabina dată în exploatare din 1974 şi (care nu a văzut măcar o vopsire de atunci) îţi ia 30 de lei de persoană dus (cam 7 euro) pentru 10 min. Pentru comparaţie, o călătorie de o oră cu barca pe canalele Amsterdamului costa 8 euro. Cascada Cailor e înecată de munţi de gunoi. Lacul Ştiol de o frumuseţe de poveste e înconjurat de sticle goale şi hârtii. Mai bine dai bani R. Moldova decât să-ţi dezvolţi turismul. Sau să cauţi soluţii pentru a debloca traficul pe autostrăzile principale. Pentru mine personal acestea contează mai mult decât declaraţiile bombastico-populiste “Basarabia e România” şi altele de genul ăsta.

România e un loc drag inimii mele, cu privelişti atât de frumoase încât îţi taie răsuflarea, dar de crescut am crescut într-un sat uitat de Dumnezeu de lângă Vadul lui Voda, cu drumuri desfundate şi până astăzi şi fără iluminare pe străzi. Şi acasă mă simt la Chişinău, nu la Bucureşti. Succesele Simonei Halep deşi mă impresionează, dar nu mă fac atât de mândră ca succesele lui Andrew Rayel, de exemplu.

Pe vârful Viştea Mare, Munţii Făgăraş

Pe de altă parte, de când călătoresc prin România am ajuns să cred că în cazul celor din R. Moldova anii de dominaţie rusească şi-au lăsat o amprentă care pe majoritatea i-a schimbat foarte mult şi orice tentativă de a-i încadra într-o categorie sau alta vor eşua şi ar putea, eventual, să creeze mari probleme. Avem nevoie de relaţii de bună vecinătate şi cooperare, însă orice tentativă de realizare a mitului României mari ar putea fi un dezastru pentru ambele părţi.

P.S. Nu am pretenţia de a avea o viziune de ansamblu. Judec şi eu din ce vad de acolo de unde sunt. Şi da, Vă rog să nu-mi daţi dreptate, eu m-aş bucura.

Mariana Ticolaz, despre sine:

„Sunt plecată din R. Moldova de aproape opt ani. Locuiesc în Haga, Olanda. Am cochetat cu jurnalismul în studenţie, dar a fost mai serios decât am intenţionat: şase ani ca jurnalist în redacţia tineret la Radio Moldova, pe urmă diferite proiecte locale în încercarea de a supravieţui acasă. În prezent, sunt jurist în biroul Procurorului la Curtea Penală Internaţională cu sediul la Haga şi activitatea mea e legată de investigarea şi judecarea crimelor de război, împotriva umanităţii şi genocidului.”

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

  • Negru Nicolae

    Mariana, te grăbești cu concluziile, „frunzărindu-ți” niște impresii, niște emoții, le reproșezi altora că vor să facă ceea ce ai făcut și Dumneata. Dacă ți-ai rezolvat problemele plecând din RM, de ce noi, cei rămași, nu am încerca să le rezolvăm prin reunire cu România? Fără „smiorcăială”, fără să plecăm undeva. Sau noi trebuie să ne conservăm politicește ca să păstrăm „neîntinată” memoria satului natal al Marianei Ticolaz, jurist în biroul Procurorului la Curtea Penală Internaţională cu sediul la Haga? Satul cu farmecul său va rămânea pe loc, nimeni nu te va opri să-l vizitezi. Poate chiar va avea de câștigat.
    În matematică, suma unor numere iraționale nu e neapărat un număr irațional, cum tind să creadă necunoscătorii. Cam așa e și în chestiunea reUnirii României cu Republica Moldova. Da, România are probleme, cine nu le are (Olanda nu le are?), dar, în ultima vreme, e cea mai dinamică economie în UE, și nu cred că ne putem pronunța din fugă că nu poate suporta reUnirea. Trebuie să lăsăm aceasta pe seama experților. În România există județe cu un PIB egal sau mai mare decât al RM (Cluj, Constanța, Prahova, ca să nu mai vorbim de București cu un PIB de vreo trei ori mai mare decât al RM, anul 2016).
    Cât privește „amprenta” pe care ne-au lăsat-o anii de dominație rusească… Mi-aduc aminte, după întoarcerea familiei noastre din Siberia, unii colegi de clasă, atunci când îi supăram cu ceva (aveam această „calitate”), îmi strigau cu furie „veneticule, veneticule!”. Ceea ce făcea să mă simt și mai nedreptățit era faptul că fiul contabilului de colhoz, un ucrainean, stabilit în sat cu câțiva ani înaintea venirii noastre (un coleg excelent, de altfel) nu era stigmatizat ca mine. „De ce a trebuit să ne întoarcem aici!?” – am răbufnit într-o zi în prezența mamei, întors de la școală, când mi s-a părut că mi se făcea o nedreptate care nu mai putea fi suportată. „Fiindcă aici e casa noastră”, -- mi-a răspuns mama. România e casa noastră, Mariana.

    PS: Nu auzisem de Andrew Rayel. Acum știu cine e el, mi s-a părut bun, dar sunt prea vechi ca să-l pot aprecia la justa lui valoare, mă mai gândesc dacă trebuie să-l plasez pe „raftul” persoanelor care mă impresionează. Proximitatea geografică nu e criteriul meu de selecție. Și de ce mi-aș limita mândria pe linia Prutului? Că așa a vrut Stalin? Că așa vrea Putin? Ar trebui să ne dezicem de Brâncuși, Eminescu, Enescu, Eliade, Cioran…

  • Negru Nicolae

    Mariana, te grăbești cu concluziile, „frunzărindu-ți” niște impresii, niște emoții, le reproșezi altora că vor să facă ceea ce ai făcut și Dumneata. Dacă ți-ai rezolvat problemele plecând din RM, de ce noi, cei rămași, nu am încerca să le rezolvăm prin reunire cu România? Fără „smiorcăială”, fără să plecăm undeva. Sau noi trebuie să ne conservăm politicește ca să păstrăm „neîntinată” memoria satului natal al Marianei Ticolaz, jurist în biroul Procurorului la Curtea Penală Internaţională cu sediul la Haga? Satul cu farmecul său va rămânea pe loc, nimeni nu te va opri să-l vizitezi. Poate chiar va avea de câștigat. Fiindcă veni vorba, sunt multe sticle de plastic aruncate și pe acolo, vizitez și eu din când în când Vadul lui Vodă. Să vezi câte se adună pe apa Nistrului, aduse de pâraie, după ploaie. E încă o dovadă că suntem frați, pe de o parte și alta a Prutului, vedem mai bine paiul din depărtare, decât bârna de aproape…
    În matematică, suma unor numere iraționale nu e neapărat un număr irațional, cum tind să creadă necunoscătorii. Cam așa e și în chestiunea reUnirii României cu Republica Moldova. Da, România are probleme, cine nu le are (Olanda nu le are?), dar, în ultima vreme, e cea mai dinamică economie în UE, și nu cred că ne putem pronunța din fugă că nu poate suporta reUnirea. Trebuie să lăsăm aceasta pe seama experților. În România există județe cu un PIB egal sau mai mare decât al RM (Cluj, Constanța, Prahova, ca să nu mai vorbim de București cu un PIB de vreo trei ori mai mare decât al RM, anul 2016).
    Cât privește „amprenta” pe care ne-au lăsat-o anii de dominație rusească… Mi-aduc aminte, după întoarcerea familiei noastre din Siberia, unii colegi de clasă, atunci când îi supăram cu ceva (aveam această „calitate”), îmi strigau cu furie „veneticule, veneticule!”. Ceea ce făcea să mă simt și mai nedreptățit era faptul că fiul contabilului de colhoz, un ucrainean, stabilit în sat cu câțiva ani înaintea venirii noastre (un coleg excelent, de altfel) nu era stigmatizat ca mine. „De ce a trebuit să ne întoarcem aici!?” – am răbufnit într-o zi în prezența mamei, întors de la școală, când mi s-a părut că mi se făcea o nedreptate care nu mai putea fi suportată. „Fiindcă aici e casa noastră”, -- mi-a răspuns mama. România e casa noastră, Mariana.

    PS: Nu auzisem de Andrew Rayel. Acum știu cine e el, mi s-a părut bun, dar sunt prea vechi ca să-l pot aprecia la justa lui valoare, mă mai gândesc dacă trebuie să-l plasez pe „raftul” persoanelor care mă impresionează. Proximitatea geografică nu e criteriul meu de selecție. Și de ce mi-aș limita mândria pe linia Prutului? Că așa a vrut Stalin? Că așa vrea Putin? Ar trebui să ne dezicem de Brâncuși, Eminescu, Enescu, Eliade, Cioran…

  • Dascălul Unionist

    Justiţia europeană este de origine zamolxiană
    http://www.taifasuri.ro/taifasuri/paranormal/7150-zamolxis-ocrotitorul-misterios-al-romanilor-nr400-sapt29-nov-05-dec-2012
    Din spaţiul românesc „modern” a dispărut sacralitatea, poate cu excepţia conferinţei istoricilor care activează în cadrul Congresului Naţional de Dacologie. La fiecare 1 decembrie, aceştia se întâlnesc la Alba Iulia, unde însuşi Nicolae Iorga a înfiinţat Liga Culturală pentru Unitate Românească. Precizarea este necesară nu doar din patriotism, ci dată fiind importanţa Zamolxianismului în contextul cultural european. La 1687 a apărut „Carolus Lundius”, o lucrare comandată de Regele Carol cel Mare, scrisă pe sistemul „Zamolxis, Primus Legistor Getorum” (n.r. -- Zamolxis, primul legislator al geţilor). Carolus Lundius a stat la baza viitoarelor coduri de legi din Europa, la originea constituţiilor, şi în cele din urmă normele au fost preluate de artizanii moderni ai justiţiei europene actuale. Aflăm, astfel, că marea justiţie continentală este zamolxiană! Este legea dacică divină, preluată ulterior de celţi şi de restul popoarelor, susţinută pe fundamentul relaţiei dintre responsabilitate şi maturizarea creierului, pe evoluţia spirituală. Ciclurile de perfecţionare sunt numite „cercuri dacice”, iar fiecare cerc are şapte ani.

  • Judele de Apoi

    Fetico zbuciumată pro-rusoaică: câteva întrebări-
    1. cum ai ajuns în acest birou juridic de la Haga cu ochii tăi sclipitori și alura ta de manechină ? -- întrebarea e retorică !
    2. și dacă ești în Biroul de investigație de la Haga a crimelor de război, împotriva umanității și a genocidului, ce-ai făcut tu pentru est-moldovenii tăi -- interziceara limbii române și genocidul în școlile din Transnistria, lichidarea în ultimii 30 ani a Marilor Unioniști -- peste o sută- de la Chișinău, prin accidente la comandă, otrăviri, iradieri, și alte mijloace psihotronice ?
    Genocid ! deputata Leonida Lari, scriitoarea Lidia Istrati, poetul Ion Vatamanu, publicistul Andrei Vartic, cântăreții Ion și Doina Aldea -Teodorovici, acacdemicianul Petru Soltan, omul de artă Ion Ungureanu, etc. Ce-ai făcut tu pentru descoperirea asasinilor acestor martiri ? În afară de buzele tale învinețite de roșeață ademenitoare de la Haga ?
    Și acum o faci pe moralista statalista moldovenista dondonista anti-româncă și anti-unionistă ? Rușine !

  • Popa Duhu /mânăstirea Căprana

    Rușine, fetico internațională !
    Ești o mancurtă, anti-unionistă, anti-româncă, voalat pro-rusă și ruso-filă cu toate pretențiile tale de europeană justițiară.
    Nu ai înțeles nimic din istoria Moldovei lui Ștefan cel Mare și a fraților noștri vest-moldoveni de la vest de Prut cu care vrem să ne Re-Unim în cadrul României Mari -- familia noastră eternă !P
    și să scăpăm de ocupația dondonistă teroristă !
    Ești o moldovenistă statalistă dondonistă -- iată cine ești tu !