Cele mai cunoscute locuri secrete din lume

STRICT SECRET // Întotdeauna vor exista locuri ascunse, despre care nici nu am fi bănuit că pot exista

Oricât de mult am susţine că trăim într-o lume mică şi am văzut sau am putea să vizităm cu uşurinţă aproape orice colţ al planetei, întotdeauna vor exista locuri ascunse, despre care nici nu am fi bănuit că pot exista. Noile tehnologii scurtează în fiecare clipă distanţele, iar informaţiile fac înconjurul Pământului cu o viteză ameţitoare. Cu toate acestea, lumea rămâne plină de locuri secrete, inaccesibile oamenilor de rând, dintr-o sumedenie de motive, potrivit Listverse.com.

Chiar dacă putem realiza cu uşurinţă o listă a celor mai „celebre” locaţii secrete, adevărul este că puţine persoane se pot lăuda că au vizitat aceste locuri, din moment ce însăşi existenţa multora dintre ele este pusă sub semnul întrebării.

Mejgorie, oraşul secretelor

Mejgorie este un oraş închis din Rusia, creat în 1979 pentru a găzdui personalul unei presupuse baze nucleare secrete din interiorul Muntelui Yamantau, cel mai înalt din partea sudică a masivului Ural.

Zvonurile despre existenţa unei facilităţi nucleare în interiorul muntelui au fost lansate în anii ’90 de Statele Unite, după ce sateliţii americani au observat lucrări de amploare în zonă. Rusia a oferit diferite explicaţii de-a lungul anilor, însă nici în ziua de astăzi nu este clar ce se ascunde sub muntele păzit de două garnizoane ale armatei ruse.

Arhivele Secrete ale Vaticanului

În ciuda denumirii lor misterioase, arhivele Vaticanului sunt puse la dispoziţia publicului larg şi orice document poate fi studiat, în baza unei cereri, cu condiţia să fie mai vechi de 75 de ani, pentru a proteja informaţiile diplomatice şi guvernamentale. Accesul fizic în interiorul arhivelor este într-adevăr restricţionat, dar asta pentru că Vaticanul a adunat o colecţie de documente ce se întinde pe 84 de kilometri de rafturi, o zonă în care vizitele turistice sunt considerate nepotrivite.

Club 33, Disneyland

Chiar dacă nu pare locul potrivit pentru vânzarea băuturilor alcoolice, parcul de distracţii Disneyland din Anheim, California, ştie să-şi potolească vizitatorii însetaţi în Club 33, o locaţie exclusivistă, deschisă unui număr limitat de membri. Taxa de înscriere este cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de dolari, însă lista de aşteptare se întinde pe mai bine de 14 ani.

Metroul secret din Moscova

Zvonurile spun că metroul din Moscova este dublat de încă un set de tuneluri, mai lungi chiar decât cele destinate transportului de persoane, construit în timpul regimului stalinist. Se presupune că aceste tuneluri fac legătura între cele mai importante obiective din capitala Rusiei, cum ar fi Kremlinul, cartierul general al serviciilor secrete ruse, aeroportul Vnukovo-2, un oraş subteran şi alte puncte de importanţă strategică. Existenţa metroului secret nu a fost confirmată sau infirmată niciodată de serviciile secrete ruse sau de conducerea metroului public.

White’s, clubul domnilor excentrici

Clubul londonez White’s a fost fondat în 1693 de către italianul Francesco Bianco şi este unul din cele mai exclusiviste localuri din întreaga lume. Accesul femeilor este interzis cu desăvârşire în incinta clubului, iar membrii acestuia sunt renumiţi pentru pariurile lor extravagante. Pentru a fi admis în clubul White’s ai nevoie de invitaţia oficială a unui membru actual, care la rândul său trebuie să aibă aprobarea altor doi colegi.

Cu alte cuvinte, dacă nu cumva eşti membru al unei case regale sau o persoană extrem de cunoscută şi iubită în întreaga lume, nu ai nicio şansă să bei o ciocolată caldă la White’s.

Zona 51

În ciuda sutelor de referiri făcute în filmele SF şi presă, baza americană din deşertul Nevada rămâne în continuare învăluită de mister. Existenţa Zonei 51 nu a fost recunoscută nici până în clipa de faţă de guvernul american, însă adepţii teoriei conspiraţiei susţin că aici sunt testate aparate de zbor şi diferite tehnologii extraterestre.

Biroul 39, Coreea de Nord

Conspiraţioniştii susţin că Biroul 39 din Phenian, Coreea de Nord, este sediul unei organizaţii secrete care spală bani şi conduce afaceri ilegale în numele dictatorului Kim Jong-il, de mai bine de 30 de ani.

Organizaţia ar controla circa 120 de companii străine şi ar deţine 20 de conturi off-shore, prin intermediul cărora îşi desfăşoară afacerile ilicite, iar cartierul general s-ar afla în sediul Partidului Muncitorilor din Phenian.

Marele Altar Ise

Complexul religios Ise din Japonia, cunoscut şi sub numele de Marele Altar Ise, datează din secolul al IV-lea î.Hr. şi este închinat zeiţei Soarelui, Amaterasu.

Altarul principal este considerat a fi cea mai importantă moştenire a trecutului imperial al Japoniei şi este demolat şi reconstruit la fiecare douăzeci de ani, ciclu simbolizând moartea şi renaşterea.
Singurii oameni care se pot apropia de acest loc sacru sunt preoţii sau preotesele japoneze, selectaţi dintre membrii familiei regale.

Buncărul Mount Weather

Centrul pentru operaţiuni de urgenţă Mount Weather din Virginia, Statele Unite, a fost construit în anii ’50, în timpul Războiului Rece, ca o ultimă şansă de salvare a celor mai importanţi oameni ai Statelor Unite, în cazul unui atac nuclear. Operaţiunile desfăşurate aici de agenţia pentru situaţii de urgenţă FEMA sunt strict secrete, fiind cunoscut doar faptul că, în cazul unor urgente locale de pe teritoriul Statelor Unite, cea mai mare parte a telecomunicaţiilor este deviată prin infrastructura de la Mount Weather. Accesul vizitatorilor este strict interzis.

Baza militară Menwith Hill

Baza militară Menwith Hill, din Harrogate, Marea Britanie, aparţine forţelor aeriene britanice şi găzduieşte o staţie de comunicaţii prin satelit ce se presupune că ar avea legături cu reţeaua globală de spionaj ECHELON. Centrul de comunicaţii Menwith Hill oferă servicii suport pentru sateliţii americani şi britanici, fiind considerat cel mai mare sistem de monitorizare electronică din lume.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău