Cele mai bizare recorduri ale Antichităţii

INDISCRET // Despre aceste subiecte nu se sfiau să scrie nici chiar cei mai mari învăţaţi ai acelor vremuri

Performanţele extreme şi curiozităţile au fascinat umanitatea încă din zorii ei. Evident, Antichitatea nu face nici ea excepţie de la această regulă, iar cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă cele şapte minuni ale lumii. Pe lângă piramide, Colosul din Rhodos sau Farul din Alexandria, lumea antică se mai dădea în vânt şi după statistici, recorduri şi informaţii mai puţin obişnuite, iar cei care le aduceau în atenţia publicului nu erau nici ei puţini. De la cel mai mare schelet uman la cele mai desfrânate femei, de la cel mai potent bărbat la cel mai rău vecin, şi de la cele mai ciudate armuri la cei mai mari beţivi din Antichitate – subiecte de care nu se sfiau să scrie nici chiar cei mai mari învăţaţi ai acelor vremuri… Toate consemnate cu meculozitate în „Cartea recordurilor lumii antice”, semnată de Allan şi Cecilia Klynne.

Cei mai înalţi oameni

Potrivit învăţatului latin Aulus Gellius (125–180 d.Hr.), limita până la care un om se poate înălţa este cea de şapte picioare (2,07 metri). Cu toate acestea, Pliniu cel Bătrân (23–79 d.Hr.), în „Istorie Naturală”, pomeneşte cazul unui arab, Gabarra, care a fost adus în faţa împăratului Claudiu ca o curiozitate extremă. Sclavul măsura nu mai puţin de 2,89 metri. Acelaşi Pliniu susţine că nu Gabarra era recordmanul absolut, ci un cuplu roman, Pusio şi Secundilla, ambii cu o înălţime de 3,02 metri. Istoricul menţionează chiar şi locul în care au fost îngropaţi cei doi – grădinile vilei lui Salustius.

Cei mai scunzi oameni

Tot Pliniu cel Bătrân aminteşte şi de cel mai scund om despre care ar fi existat menţiuni scrise în Antichitate. Este vorba de piticul Conopis, sclavul preferat al Iuliei, nepoata împăratului Octavian Augustus. Potrivit ilustrului istoric roman Conopis, acesta nu ar fi depăşit 70 de centimetri. El însă este contrazis de Suetonius, un alt autor celebru al Antichităţii, care afirma că Lycius, un cavalerist roman din vremea aceluiaşi Augustus, avea o înălţime de 60 de centimetri.

Cel mai puternic om

Gladiatorul Athanatos (Nemuritorul) putea candida cu succes, după Pliniu cel Bătrân, la titlul de cel mai puternic om din lume. Istoricul susţine că luptătorul apărea echipat cu o platoşă de plumb de 163 de kilograme, şi asta în condiţiile în care greutatea maximă pe care un legionar roman trebuia să o care era de doar 35–40 de kilograme. Şi totuşi un centurion din garda personală a împăratului Augustus, Vinnius Valens, se spune că era atât de puternic încât putea ridica de la pământ o căruţă plină cu amfore de vin şi că putea opri un car de curse aflat în plină viteză. De altfel, isprăvile sale herculeene i-au fost notate în detaliu pe piatra funerară din Roma, chiar la dorinţa acestuia.

Cei mai longevivi oameni

Mare amator de curiozităţi, Pliniu cel Bătrân nu uita să menţioneze şi recordurile absolute legate de vârsta pe care o poate atinge un om. El susţine că la Roma exista un anume Marcus Aponius, un bărbat cu venerabila vârstă de 140 de ani. Totuşi un recensământ din anii 70 d.Hr. arăta că în peninsula italică trăiau patru bărbaţi cu această vârstă şi tot atâţia de câte 137 de ani. Un caz cert, deşi mai puţin spectaculos decât Marcus Aponius, este cel al oratorului Gorgias din Sicilia, omul care a atins vârsta de 108 ani, o performanţă incredibilă pentru acele vremuri.

Cei mai virili bărbaţi

Dacă Aristotel susţinea convins că un bărbat poate procrea doar până la vârsta de 70 de ani, în timp ce o femeie poate da naştere doar până la 50 de ani, Pliniu cel Bătrân îl contrazice, menţionând cazul cenzorului Cato, fericitul tată al unui băiat pe care l-a conceput la vârsta de 80 de ani. Şi cu toate acestea, regele Masinissa al Libiei (240–148 î.Hr) deţine un record de invidiat de toţi bărbaţii din lumea romană. Acolo unde virilitatea era aproape un cult, el a devenit tată la incredibila vârstă de 88 de ani.

Cea mai lungă partidă de sex

Îi aparţine Messalinei, soţia împăratului Claudius. Potrivit lui Dio Cassius (155–229 d.Hr.), aceasta ar fi provocat-o la un duel nonconformist pe cea mai cunoscută prostituată din Roma, câştigătoare urmând a fi desemnată cea mai rezistentă din punct de vedere sexual. Prostituata a abandonat după 24 de ore, Messalina rezistând cu o oră mai mult. În tot acest timp, împărăteasa a fost satisfăcută de nu mai puţin de 25 de bărbaţi. Tot Messalina deţine şi recordul pentru cea mai desfrânată femeie a Antichităţii. Nicio altă pretendentă la acest trist titlu nu a reuşit mai multe infamii decât ea, ne asigură acelaşi Dio Cassius.

Cel mai rezistent bărbat din punct de vedere sexual

O variantă masculină a desfrânatei Messalina o reprezintă împăratul Commodus. Acesta era deosebit de apreciat şi lăudat pe străzile Romei pentru faptul că nu era seară în care să nu se retragă în dormitorul său însoţit de 300 de concubine alese pe sprânceană dintre prostituate şi femei libere, laolaltă. Ca şi cum nu era de ajuns, împăratul cumpărase şi 300 de sclavi homosexuali.

Cei mai mari beţivi ai Antichităţii

Locuitorii Bizanţului îşi creaseră o faimă atât de mare de băutori inveteraţi, încât în toată lumea antică umbla vorba că aceştia locuiesc mai mult în bodegi decât în propriile case, acestea din urmă fiind închiriate călătorilor şi negustorilor. Istoricul Aelian (175–235 d.Hr.) susţine că, în timpul unui asediu, generalul Leonides a fost nevoit să ordone crearea unor bodegi mobile pe metereze, astfel încât soldaţii săi să nu mai dezerteze pentru a-şi umple burţile cu vin în oraş.

Cea mai lungă perioadă de virginitate

Iulius Cezar menţiona în „De Bello Gallico” că triburile germanice aveau un obicei cel puţin ciudat pentru un roman obişnuit cu moravurile Cetăţii Eterne. Astfel, era considerată o mare ruşine pentru un bărbat să cunoască femeia înaintea vârstei de 20 de ani. De altfel, cei care reuşeau să îşi păstreseze castitatea cât mai mult se bucurau de mare stimă în rândul conaţionalilor lor. Se credea că această practică îi făcea pe bărbaţi mai puternici, mai înalţi şi mai buni luptători.

Cei mai răi vecini ai lumii antice

Tot Iulius Cezar susţine că germanicii, prin natura lor războinică, erau cei mai răi vecini pe care cineva îi putea avea. Idealul unui asemenea barbar era să trăiască singur într-o pădure, conform scrierilor dictatorului roman. Aceasta însemna că reuşise să îşi izgonească toţi vecinii din jur.

Cel mai de succes gladiator

Istoricul Herodianus din Siria (170–240 d.Hr.) susţine că doar împăratul Commodus putea deţine un astfel de record. Obsedat de ideea de a se confunda cu Hercule şi renumit pentru faptul că nu pregeta să coboare în arenă alături de gladiatori, Commodus a ieşit învingător de 735 de ori din tot atâtea înfruntări. În medie, un gladiator îşi găsea sfârşitul după aproximativ 10 confruntări. Cu toate acestea, pe piatra funerară a unui gladiator pe nume Flamma se indică faptul că războinicul a participat la 33 de lupte, a învins în 21 dintre acestea, a pierdut 8 şi a fost graţiat de 4 ori.

Cel mai înalt turn de asalt

În timpul asediului asupra cetăţii Rhodos din anii 306–307 î.Hr., regele Demetrios I al Macedoniei (337–283 d.Hr.) a dat ordin soldaţilor şi inginerilor săi să ridice cel mai mare turn de asalt construit vreodată. Uriaşa maşinărie de război avea, în momentul finalizării, o înălţime de 40–43 de metri, potrivit istoricului Diodor din Sicilia (80–21 î.Hr.). Acelaşi istoric susţine că platforma ultimului din cele nouă nivele avea o suprafaţă de 82 de metri pătraţi, fiecare nivel fiind dotat cu catapulte capabile să arunce bolovani de peste 80 de kilograme. Faptele sunt confirmate şi de scriitorul, inginerul şi arhitectul roman Vitruviu (80–15 î.Hr.), cel care afirma că turnul nu a ajuns niciodată să îşi îndeplinească scopul. Şi asta pentru că, din cauza greutăţii sale enorme, s-ar fi scufundat în dejecţiile aruncate de locuitorii cetăţii Rhodos în calea sa. Într-un final, a fost abandonat, iar din lemnul său a fost ridicată o ofrandă în cinstea zeului Helios.

Cea mai ciudată armură

Istoricul grec Pausanias (sec. II d.Hr) era convins că sarmaţii din nordul Dunării aveau cele mai ciudate armuri create vreodată. Dacă îi dăm crezare învăţatului elen, sarmaţii îşi confecţionau armurile din copite de cai. Acestea erau spălate, despicate şi modelate, astfel încât să semene cu solzii unui şarpe. Apoi erau legate cu tendoane de vite sau cai. Armurile aveau un aspect frumos şi erau la fel de eficiente ca cele greceşti, din bronz sau fier, putând opri o sabie, o suliţă sau o săgeată.

Cea mai neconvenţională armă

Pe când asediau cetatea grecească Ambrakia, în 189 î.Hr., romanii s-au văzut puşi în faţa primului gaz de luptă, o armă cel puţin neconvenţională pentru acele timpuri. Incapabili să se apropie de ziduri prin intermediul maşinăriilor lor de război, romanii au săpat tuneluri prin care să iasă în spatele zidurilor inamice. Planul lor a fost însă dejucat, iar grecii au plasat în tunelul roman un cazan ciuruit plin cu cărbuni aprinşi şi pene. Fumul gros şi înecăcios a fost suficient ca să îi determine pe romani să renunţe la planul lor. Mărturia aparţine istoricului grec Polibiu (203–120 î.Hr).

Cea mai stupidă înfrângere

În timpul invaziei celţilor în Grecia, 279 î.Hr., istoria a fost decisă de o întâmplare cel puţin neobişnuită. Istoricul Pausanias (sec. II d.Hr), la unison cu Diodorus Siculus (80–21 î.Hr.), afirmă că într-o noapte fatidică, în apropiere de Delfi, celţii au fost cuprinşi de nebunia lui Pan (de aici şi termenul de panică), crezând că sunt atacaţi de eleni. Nici vorbă de aşa ceva, dar celţii s-au retras în grabă lăsând în urmă 10.000 de morţi. Se pare că în retragerea lor pripită, atacatorii şi-au ucis inclusiv tovarăşii mai lenţi de picior, totul pentru a grăbi marşul supravieţuitorilor.

Cel mai misterios exponat

Amiralul cartaginez Hanno a efectuat în secolul al VI-lea î.Hr. o călătorie de-a lungul coastei apusene a Africii. Conform spuselor sale, preluate de Pliniu cel Bătrân, Hanno şi marinarii săi au observat grupuri de oameni neobişnuiţi pe ţărmul Continentului Negru. Femeile aveau trupul complet acoperit cu păr, în timp ce bărbaţii erau atât de puternici şi de agili încât nu a putut fi prins niciunul. În schimb, două femei au fost ucise şi jupuite, iar pielea lor a fost expusă ca o curiozitate într-un templu din Cartagina. Se pare totuşi că Hanno reuşise să captureze două… gorile, animale complet necunoscute în bazinul mediteranean.