Cele 5000 de cruci ale lui Boris Hămurari

TRADIŢIE // „Aceasta e crucea mea, şi aceea, şi cealaltă e tot crucea mea”

Mai bine de jumătate de veac se taie piatră din stânca de la marginea satului Gordineşti, Briceni. Ne deplasăm cu maşina vreo jumătate de oră prin măruntaiele carierei, de-a lungul unor tuneluri umede şi întunecoase. Dacă ar fi să rămână singur în întuneric, călăuza noastră spune că ar găsi ieşirea la o distanţă de trei km. Ceea ce reprezintă aici o masă albă, informă, pereţi înalţi de cinci-zece metri ia mâine forma zidurilor unor case, magazii, iar în ograda lui Boris Hămurari – forma unor cruci.

De sub presiunea discului diamantat, din inima stâncii spre inima tăcerii, iau calea blocuri albe, cu o înălţime de 1, 5 m, tăiată la comanda meşterului popular. Nu ştie exact câte cruci a meşterit, peste vreo cinci mii, spune el. Ar putea aduna un cimitir din lucrările sale. Pe fiecare cruce incrustează o floare, semnătura autorului. A avut comenzi şi din unele sate din sudul Moldovei. Dar cele mai multe cruci cu flori, evident, sunt în cimitirul de baştină. „Aceasta e crucea mea, şi aceea, şi cealaltă e tot crucea mea”, se laudă meşterul.

Piramide sovietice

Meşteşugul de a mânui dalta şi ciocanul pentru cioplirea blocurilor de piatră l-a moştenit de la tatăl său, Petru Hămurari. Ciopleşte cruci simple, tradiţionale de piatră, dintre cele care se mai întâlnesc prin vechile cimitire, înghiţite pe jumătate de pământ. Prima oară a luat dalta în mână când era copil. Atunci a simţit suflul pietrei.

În fiecare toamnă, curtea casei li se umplea cu blocuri de piatră. Dacă primăvara, după topirea zăpezii, acestea nu se măcinau sub ascuţişurile instrumentelor, atunci erau de primă calitate. Din acestea se putea meşteri orice: coşuri de fum, socluri, pietre funerare. „În perioada sovietică, primeam mai multe comenzi de a face monumente funerare sub formă de piramide, monumente care se întâlneau prin cimitirele eroilor sovietici. Aşa era moda. Deşi Dumnezeu era marginalizat pe atunci, autorităţile nu mi-au interzis niciodată să fac cruci”, precizează meşterul.

A transmis meseria de cioplitor fiului său, pe care, de asemenea, îl cheamă Boris. Nu puţine sunt comenzile primite pentru socluri la biserici, şeminee, coşuri de fum. „Avem mult de lucru, iar câştigurile sunt acceptabile dacă munceşti cu seriozitate”, ne spune meşterul. În străinătate ar fi putut obţine câştiguri mult mai mari, dar nu a fost tentat niciodată să plece. A fi fericit nu înseamnă să câştigi doar mulţi bani, ci şi să-i ai aproape pe cei dragi”, constată pietrarul.

Preferă simplitatea

Printre comenzile pe care le primesc li se înmânează şi schiţe mai sofisticate de crucifixe, totuşi cei care se întorc din Italia ori Franţa, de regulă, îi solicită cruci simple. „Schiţele pe care mi le-au adus din aceste ţări sunt tot din două pietre. Uneori îmi aduc versuri de Eminescu, Bacovia, sau creaţie proprie pe care le incrustez în piatră”, se laudă meşterul.

Arată spre o căldare cu var din ungherul atelierului. După ce finisează lucrarea, crucile sunt văruite. Din Gordineşti se vede fumul dens de peste deal. Alături, e satul Trinca, baştina varului. Acolo lumea se adună pe marginea unei râpi pentru a-l stinge.

„Înainte, crucile erau date cu amestecuri de var şi sineală. Acum toţi preferă culoarea albă. Parcă şi cimitirele par astfel mai vesele”, îşi dă cu părerea Boris. „Eu sunt unicul care las acest semn”, ne arată spre floarea de pe un soclu. De sub presiunea discului diamantat de tăiat piatră, coborâtă din vârful dealului în curtea meşterului, la mai bine de un an de la extragere, piatra îşi recapătă suflul iniţial, în cimitir îşi împărtăşeşte liniştea adusă de sub pământ cu cei pe care îi apără.

Svetlana COROBCEANU

Foto: Nadea Roşcovanu