„Cel mai important lucru e să-i faci pe oameni să creadă în tine”

Andreas Merz fotoInterviu cu Andreas Merz, regizor, Germania

În cadrul Zilelor dramaturgiei contemporane germane, desfășurate la Chișinău, în perioada 23 februarie – 1 martie 2014, a fost invitat regizorul german Andreas Merz, pentru a ține o prelegere despre teatrul german și pentru a monta o schiță de spectacol cu actorii de la Teatrul „Eugene Ionesco”. Vă propunem un interviu cu Andreas Merz.

– Dragă Andreas Merz, ai ținut recent la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), prelegerea „Teatrul politic german, de la Brecht la Castorf”…

… oh, am fost așa de supărat din cauza sălii. Acea sală, cu scaune în cerc, nu era potrivită pentru prelegere, iar cei prezenți nu puteau să stea să mă asculte, atenți, în poziția în care erau, timp de două ore. Sper că măcar cuiva i-a fost de folos prelegerea. Tu ai stat până la sfârșit?

– Da, desigur. De fapt, prelegerea ta m-a ajutat să înțeleg mai bine teatrul lui Brecht. Iar spectacolul pe care l-am văzut în finalul prelegerii, „Sunt de acord, nu sunt de acord” al lui B. Brecht, în regia lui Frank Castorf, ne-a ajutat să descoperim metoda lui Frank Castorf, foarte diferită de modul în care lucrează la noi un regizor cu actorii.

Mă bucur să aud asta. Metoda lui F. Castorf se bazează pe principiul că totul trebuie să se întâmple acum.

– Fiind asistentul lui Castorf, lucrezi în același mod cu actorii?

Frank Castorf lucrează la fiecare scenă, în parte, doar o dată, fără ca actorii să aibă textul în față, replicile sunt date de regizor, iar actorii le repetă, și după două sau trei repetiții generale/șnururi, se joacă premiera spectacolului. Eu sunt mai blând cu actorii, mult mai tandru. Dar repetițiile trebuie să decurgă în ritm alert, pentru că textul este foarte lung și eu trebuie să montez spectacolul într-un anumit fel și într-o anumită perioadă. Totodată, nu trebuie să uităm că actorii au nevoie, de asemenea, să înțeleagă ce se întâmplă în text pentru a-l putea juca.

– Cine a ales textul lui Marius von Meyenburg, „Urâtul”, pentru o schiță de spectacol la Teatrul „E. Ionesco”?

Eu am ales textul pentru că-mi place subiectul, dar și pentru că are un mecanism foarte bun, nu poate fi jucat într-o manieră foarte psihologică. De fapt, el cere altceva.

– Ai montat spectacole în Rusia, Ucraina, acum ai fost invitat și în R. Moldova. Cât de greu sau ușor ți-a fost să lucrezi cu actorii noștri?

Când am fost prima dată în Ucraina, am fost întrebat cum sunt actorii ucraineni față de actorii germani. În Kazahstan m-au întrebat cum sunt actorii din Kazahstan față de cei din Ucraina. În Rusia mi-au pus întrebări similare. Eu nu sunt persoana care să facă un clasament internațional al actorilor. Pentru mine e important să existe o comunicare reală cu oamenii concreți cu care lucrez. În teatru totul se întâmplă acum, și nu teoretic vorbind, dar se întâmplă în acest moment, cu anumiți oameni, într-un loc anume. Întotdeauna când lucrezi cu o persoană nouă, abia începi să o cunoști. Este aproape imposibil să compari pe cineva pe care îl cunoști bine cu un om pe care abia îl descoperi. Precum vă spuneam, obiectivul meu este să fac un teatru care se întâmplă acum. În cazul în care actorul învață textul în prealabil, există pericolul ca el să repete ceea ce crede că ar trebui să facă. Dar sarcina actorilor nu este să joace așa cum s-au gândit din timp, ci să joace ceea ce li se spune acum, live. Pentru asta, ei pot folosi anumite trucuri, spre exemplu, pot să joace mai mult fizic, nu foarte psihologic.

– Cum s-au descurcat actorii de la Teatrul „Eugene Ionesco”?

Lucrând cu ei, mă gândeam că actorilor germani le este întotdeauna teamă că ar putea arăta urât pe scenă… Când trebuie să facă ceva prostesc în scenă, actorii germani încep să se distanțeze de rol și regizorul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ei. Când lucrez în Germania, pierd mult din energie, folosesc strategii pedagogice, parcă am de-a face cu niște copii mici. La Chișinău nu am avut această problemă, este foarte bine. Dar mi-a părut rău că am avut foarte puțin timp la dispoziție, doar cinci zile. Ideea teatrului meu este că atunci când montăm un spectacol, trebuie să fim conștienți că facem ceva special, ceva semnificativ. Pentru mine este foarte important și publicul, e important ca actorii să reușească să transmită gândul meu publicului.

– Cel mai important pentru tine este actorul, textul sau publicul?

Happeningul! Improvizația, spontaneitatea. Actorii se dăruiesc publicului și nu pentru a lua ceva în schimb, ci joacă pentru a transmite un anumit mesaj. Actorii parcă îi zic spectatorului: „Noi vrem să-ți spunem asta sau să te facem să te gândești la acest lucru”. Mie nu-mi place genul de teatru în care se spune despre actori ca sunt mari – niște zei. De fapt, sunt și ei oameni, la fel ca cei din public. Toți suntem egali, fiecare din noi este responsabil de propriile acțiuni și fiecare din noi poate face ceva, trebuie să facă ceva.

– Care e problematica spectacolelor tale?

Depinde de text. Teatrul ar trebui să abordeze problemele din societatea de azi. La Berlin am montat „Metamorfoza” de F. Kafka și în acest spectacol vorbesc despre oamenii tineri de care societatea nu are nevoie pentru că totul este deja ocupat și nimeni nu te așteaptă. Iar în Rusia am montat „Sunt de acord, nu sunt de acord” de B. Brecht, e un spectacol despre responsabilitate și despre deciziile pe care le luăm. Teatrul pe care îl fac este întotdeauna politic și trebuie să fie în relație cu societatea în care trăim.

– Care e situația tinerilor regizori din Germania? Cât de dificil e să te afirmi?

Mie mi-a fost foarte greu. Sunt atâția tineri care doresc să lucreze în teatru. În țările unde se vorbește germana – Elveția, Austria și Germania, există vreo 18 universități de stat unde se predă actoria, iar în nouă din ele se predă și regia. Însă, pentru toate aceste trei țări, sunt necesari doar 25 de actori noi pe an, restul nu sunt necesari. Astfel, sute de artiști sunt sortiți șomajului.

Depinde mult de noroc. Sunt importante și legăturile pe care le ai. Mai există un lucru tipic pentru germani: să iei o persoană care lucrează interesant și să faci un star din ea, folosindu-te de numele ei ani la rând, ceea ce este rău. Singurul sistem care îmi place foarte mult și l-aș recomanda este sistemul rusesc. În Rusia l-am cunoscut pe Oleg Loevski, el organizează și conduce un laborator. El ia regizori tineri, abia ieșiți din universități și îi trimite în toate teatrele de provincie din Rusia. Astfel, tinerii regizori practică teatrul, montează spectacole, iar teatrele provinciale își îmbogățesc, la rândul lor, repertoriul cu noi spectacole. Cât despre mine, dacă nu aș fi avut norocul să mă transfer de la un teatru din Munchen, la Berlin, nu aș fi făcut regie acum.

– De ce calități are nevoie un tânăr regizor pentru a reuși?

Să creadă în sine. În teatru totul depinde de curajul de a pretinde că ești primul, cel mai bun. Bineînțeles că vine și ziua când trebuie să demonstrezi că într-adevăr ești ceea ce pretinzi a fi. Dar cel mai important este să-i faci pe oameni să creadă în tine, să creadă în munca ta.

Interviu realizat de Irina Iachim

The following two tabs change content below.