„Cel mai greu e atunci când mă gândesc la mama”

Interviu cu interpreta de muzică populară, Maria Sarabaș, Artistă a Poporului

Interpreta de muzică populară Maria Sarabaș a sărbătorit în acest an Paștele alături de familia sa – cei doi nepoți, Măriuța și Gheorghiță, și fiica Diana. Fiind prinsă în mai multe activități culturale, unde este chemată fie să facă parte din juriu, fie să cânte, nu prea a avut timp să se pregătească de Sfintele Paști așa cum o făcea în alți ani, dar a reușit să meargă la biserică și să vopsească ouă roșii cu nepoții săi. În discuția cu noi, Maria Sarabaș ne-a povestit despre talentul Măriuței, care-i calcă pe urme, interpretând deja unele piese din repertoriul bunicii.

 

Stimată Doamnă Maria Sarabaș, ce tradiţii respectaţi de Paști?

Anul acesta, am alergat mult. Cu o săptămână înainte de Paști, am fost la a 22-a ediție a Festivalului „Duminică, de Florii”, care se petrece la noi, la Câșlița-Prut – satul meu natal.

Organizator al acestui festival este cunoscutul folclorist, directorul artistic al ansamblului „Moștenitorii” de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din sat, Valeriu Chiper. Am fost în calitate de membru al juriului la festival, unde au participat ansamblurile din toate satele situate pe malul Prutului – Câșlița-Prut, Slobozia Mare, Văleni, Giurgiulești. Acestea s-au prezentat cu folclor foarte frumos, cel al obiceiurilor de primăvară, începând cu Dragobetele până-n ziua de Paști. La eveniment au participat și două formaţii din România.

Festivalul unește mulți copii talentați care vin cu colinde pascale, în special cei de la Giurgiulești, de la Câșlița-Prut, ansamblul „Bogheana”, de la Văleni, Slobozia Mare. Copiii din toate satele de pe malul Prutului sunt familiarizați cu tradițiile și obiceiurile vechi, cunoscute de la părinți și bunei. Mă bucur că se mai păstrează și azi tradiții și obiceiuri, chiar dacă în sate este tot mai puțină lume, dar mai ales tineret. Copii au rămas puțini, dar și aceia trebuie stimulați cumva, ca să mai palpite viața spirituală acolo, la sudul Basarabiei. Și iată că noi încercăm să mai facem ceva ca să păstrăm și să nu uităm folclorul nostru de sărbătorile de primăvară.

Fiind prinsă și cu acest festival, nu prea am avut timp să mă pregătesc mai insistent de Sfintele Paști, așa cum o făceam în alți ani, dar oricum am reușit să merg la biserică, m-am împărtășit, spovedit.

Am fost la biserică și cu nepoții. De copt nu am copt, am cumpărat cozonac, am vopsit ouă roșii cu nepoții mei – Măriuța (şase ani) și Gheorghiță (patru ani), care aveau și urechile vopsite în roșu (râde).

La sfințit a mers o verișoară de-a mea, care a adus sfințit pentru familia mea. Nu am reușit să merg la biserică în acest an, pentru că am fost ocupată, iar anii se resimt.

Dimineața, ne-am spălat toți cu ouă roșii și cu bănuți într-o farfurie cu agheasmă, apoi am mâncat pască sfințită.

Cum sărbătoreați Învierea Domnului în copilărie?

Mi-e greu să-mi amintesc, pentru că atunci, tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, era învățător la şcoala primară în sat, la Câșlița-Prut. Și trebuia să fii ateist, așa era politica Uniunii Sovietice atunci. Și, dacă mama îndrăznea să coacă cozonac și pască de Paști, atunci tata își dădea seama că noi, copiii, vedeam lucrul acesta și puteam să transmitem în drum, la vecini. Apoi, odată, tata a tăiat toată coptura mamei în patru și a pus-o pe mama să mintă că bunica de la Giurgiulești – mama tatălui meu, a copt și ne-a adus pasca și cozonacul. Ei, dar noi eram mari și vedeam că mama frământa aluatul până ce picura picături de sudoare în aluat. A fost mai greu în copilăria mea, pentru că noi nu aveam dreptul să sărbătorim Paștele. Deși oamenii de la țară, cei simpli, nu aveau opreliști. Noi, copiii de învățători, eram restricționați într-un fel.

Ce înseamnă pentru Dvs. sărbătoarea Paștelui?

Învierea naturii, sufletul se renaşte și palpită cu noi speranțe. Credința în Dumnezeu este mai presus decât orice, pentru că este puterea divină care ne conduce. Și Iisus nu degeaba s-a sacrificat pentru noi, încât acum să punem la îndoială însemnătatea sărbătorii de Paști. Iisus ne veghează, de acolo, de sus, viața noastră trecătoare pe pământ.

În familia noastră cele mai frumoase sărbători creștinești erau Crăciunul – Nașterea Domnului, Paștele – Învierea Domnului, și Duminica Mare, când casa mirosea a nuc și corovatică. Acestea sunt trei repere pentru familia noastră, pe care noi le ținem și facem cum putem, cum știm, dar și cum ne permite timpul, starea de spirit și de sănătate.

Ce credeți despre tradițiile de Paștele Blajinilor? Mergeți la cimitir?

Cu siguranță, mergem. Se fac acum doi ani de când mama mea nu mai este. E înmormântată la Reni, Ucraina (plânge – n.a.). Nu pot vorbi, că mi-e greu. Totdeauna merg la Blajini, la mormântul tatălui și al mamei, la buneii mei, la soțul meu. Am mulți deja care s-au dus în pământ. Cel mai greu e atunci când mă gândesc la mama.

Eu mă străduiesc să fiu cât mai aproape de acele tradiții moștenite de la mama – un  prosop, un colăcel și o lumânare. Dai de pomană ce poți, ce dorești. Eu, de exemplu, am dat șorțuri atunci când mama a făcut un an de zile de când a decedat. Am cusut vreo 40 de șorțuri din materialul pe care l-a avut mama.

În prezent, sunt foarte implicată în activități muzicale, cu nepoțica mea, cu ansamblul „Bogheana” de la Câșlița-Prut. În plus, și aici mai sunt chemată în juriu la diferite concursuri, apoi am participări la concerte, în special de caritate. Sunt mereu ca veverița în colivie, mă învârtesc, mă sucesc și zic: Doamne, câte trebuie să le reușesc!

Nepoțica Măriuța vă calcă pe urme, vă interpretează unele piese?

Da, miercuri, înainte de Paști, am fost în premieră muzicală cu Măriuța la una din televiziunile de la noi, cu o piesă sugestivă, din repertoriul anilor 1960, al „Păsării Colibri”, pe versurile lui Adrian Păunescu – „Un’te duci tu, mielule?”, care are un mesaj profund, tragic.

Încercăm și noi să promovăm valorile creștinismului, acest mare sacrificiu al lui Iisus. Ca să n-o traumatizăm pe Măriuța, am evitat să-i povestim cum a fost răstignit Iisus Hristos, însă am inclus în repertoriul ei această piesă sugestivă.

Premiera muzicală a acumulat peste 20.000 de vizualizări în decursul a două zile. Mă bucur foarte mult pentru acest succes al ei.

Îmi ador nepoții –  pe Măriuța și pe Gheorghiță. A doua zi de Paști, am fost cu ei la Sf. Teodora de la Sihla, am pus câte o lumânare, au admirat icoanele din lăcaș. Cam asta fac eu în calitate de bunică pentru nepoții mei.

Povestiți-ne mai multe despre Măriuța. Ia ore de muzică?

Măriuța este talentată. Nepoțelul Gheorghiță e mic încă pentru scenă, va face în luna august patru anișori. Deși pe Măriuța am scos-o pe scenă la patru ani, la concertul meu aniversar, de 70 de ani. A fost la televiziune, unde a cântat cu ansamblul „Moștenitorii” – un mic taraf. Gheorghiță este ca un băiat, mai șotios. Eu și fiica mea, Diana, avem grijă de educaţia Măriuței. Face lecții cu ea și o profesoară de limba română. Are o dicție frumoasă, vorbește perfect românește. Facem tot ce putem ca s-o educăm în spiritul românismului. Măriuța face parte și din ansamblul „Edera” de la vârsta de trei ani și jumătate. E foarte receptivă. Știe multe melodii de-ale mele: „Mărioară de la munte”, „Vară, vară, primăvară”…. Merge prin casă, ascultă repertoriul meu și cântă. Are auz, memorie bună, îmi place că-i plac piesele mele.

Interviu realizat de Victoria Popa