Cel mai bun job din lume s-a dovedit a fi un blestem!

Ben Southall a câştigat concursul pentru cel mai bun job din lume, care trebuia să îi facă viaţa uşoară, frumoasă şi să-l îmbogăţească, dar, din păcate, britanicul regretă acum că a dat „norocul” peste el, deoarece se simte blestemat.

 

Ben trebuia să aibă grijă de o insulă de vis pentru salariul de 150 de dolari australieni pe an. Credea că o să aibă parte de o experienţă extraordinară, că o să fie cel mai fericit angajat de pe pământ, dar jobul ideal i-a distrus viaţa. Britanicul a ajuns pe insula Hamilton, credea că a ajuns într-un colţ de rai. Putea să înoate, să lenevească la soare, să viziteze locuri pustii de o frumuseţe răpitoare…

 

Dar visul frumos s-a năruit repede, deoarece Ben a ajuns să realizeze că jobul este extrem de obositor, munca fizică nu i-a priit nici ea. Şi iubita lui s-a despărţit de el, deoarece nu-i plăcea să stea pe insula pustie şi nicio relaţie la distanţă nu-i surâdea. La un moment dat, când făcea scufundări a simţit o înţepătură. Pentru că nu a văzut nicio vietate în jurul său, a crezut că i s-a părut, dar apoi, când a început să se simtă rău, a descoperit că se atinsese de o meduză periculoasă, care era prea mică pentru a o vedea… cât o unghie de la degete.

 

În mare, Ben regretă că a acceptat jobul ideal, dar, până la urmă, a câştigat nişte bani, acum are o iubită nouă şi vrea să plece într-o expediţie în Asia, astfel încât, încet-încet, viaţa lui intră pe un făgaş mai fericit.

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)