Cédric Villani, un ilustru matematician francez la Chişinău

matIeri, 19 mai 2016, la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a fost în vizită un renumit matematician francez Cédric Villani, laureat al Medaliei Fields, 2010 (echivalent al Premiului Nobel în matematică). În sala de festivităţi a instituţiei de învăţământ s-au adunat studenţi, profesori, decani, matematicieni, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. În cadrul acestei întâlniri, matematicianul Villani şi-a prezentat în premieră cartea sa „Visători picaţi din lună, 4 genii care au schimbat istoria”.

 Evenimentul a fost organizat de Agenția universitară a Francofoniei (AUF), desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Educației din Republica Moldova și cu participarea Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Dl Villani a discutat cu publicul din R. Moldova despre știință și invențiile care au bulversat cursul istoriei moderne și a prezentat în premieră cartea sa „Les rêveurs lunaires” – „Visători picați din lună, 4 genii care au schimbat istoria”, a cărei traducere în limba română a fost realizată de către AUF.

Cartea reprezintă o perspectivă originală asupra istoriei ştiinței, care evocă destinele extraordinare a patru genii ce au schimbat faţa lumii: doi fizicieni, un matematician şi un militar – nehotărâtul Werner Heisenberg, emancipatul Alan Turing, profetul rătăcitor Leo Szilard şi cavalerul cerului Hugh Dowding – actorii unei aventuri care îi depăşea: al Doilea Război Mondial. Cartea a fost ilustrată de celebrul desenator francez Baudoin.

Cercetătorii au fost printre fondatorii mecanicii cuantice a cărei aplicabilitate a dus la fabricarea bombei atomice, au pus bazele informaticii, au înţeles aplicabilitatea militară a energiei nucleare şi biologia moleculară.

Solicitat de JURNAL de Chişinău, Leonid Dohotaru, şeful Departamentului matematică al UTM, ne-a declarat că matematicianul Villani are două rezultate deosebite în teoria cinetică, a ecuaţiei lui Boltzmann şi demonstrarea caracterului neliniar al amortizării Landau. Ele sunt aplicate în teoria undelor, de exemplu, în plasme, în fizică, statistică.

De asemenea, Leonid Dohotaru relevă că Medalia Fields se acordă matematicienilor în vârstă de până la 40 de ani pentru realizări deosebite în matematică.

„Scopul vizitei ilustrului matematician este de a familiariza matematicienii moldoveni cu rezultatele cercetării sale, care sunt importante şi apreciate la nivel mondial de către comunitatea matematicienilor. Ştiinţa lui este şi pentru prezent şi pentru viitor”, a subliniat şeful Departamentului matematică al UTM.

Cédric Villani s-a născut în 1973 la Brice-la-Gaillarde şi şi-a făcut studiile la Toulon şi la Paris. Între 2000-2010, a fost cadru didactic şi cercetător la École Normale Supérieure din Lyon şi a ocupat mai multe posturi de profesor invitat în Statele Unite. În prezent, este profesor la Universitatea din Lyon, laureat al Medaliei Fields în 2010, director al Institutului „Henri Poincaré” şi de curând ales printre cei șapte consilieri ai grupului la nivel înalt aflat la conducerea Consiliului Științific instaurat de Comisia Europeană.

La eveniment au participat reprezentanți ai corpului diplomatic, ai Ministerelor Educației și Afacerilor Externe, ai Academiei de Ştiințe, profesori și studenți din universitățile din Republica Moldova și din licee, elevii olimpici la matematică.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa