CEDO condamnă Republica Moldova în cazul expulzării profesorilor turci

Republica Moldova a încălcat drepturile omului atunci când i-a extrădat pe cei cinci profesori turci. Acesta este verdictul în cauza Ozdil și alții versus Moldova pronunțat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorii au obligat Republica Moldova să plătească fiecărui reclamant câte 25.000 de euro pentru prejudiciul moral, în total, 125.000 de euro. 

„Având în vedere că reclamanţii nu au dispus de un minim grad de protecţie împotriva arbitrariului din partea autorităţilor, Curtea a concluzionat că ingerinţa în drepturile lor private şi de familie a fost contrară legii. În consecință, a avut loc violarea Articolului 8”, a decis CEDO.

Cauza vizează pretinsa extrădare deghizată a cinci cetăţeni turci la solicitarea autorităților turceşti pentru presupuse legături cu mișcarea Fethullah Gülen. Curtea a constatat încălcarea Articolului 5 alineatul 1 (dreptul la libertate și siguranţă) şi a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), considerând că reclamanţii au fost expulzaţi printr-un transfer ilegal, care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Totodată, a dispus ca Republica Moldova să achite fiecărui reclamant câte 25.000 Euro cu titlu de prejudicii morale.

Reclamanții Yasin Ozdil Mujdat Celebi, Riza Dogan, Sedat Hasan Karacaoglu și Mehmet Feridun Tufekci sunt cinci cetățeni turci. Aceștia sunt deținuți în prezent în Turcia.

Reclamanţii au fost profesori în reţeaua de școli „Orizont” din R. Moldova. În privește presupusa tentativă de lovitură militară din Turcia din 15–16 iulie 2016, ambasadorul Turciei la Chișinău a acuzat școlile din această rețea de legătură cu mişcarea „Gülen”, inclusiv de terorism.

În martie 2018, directorul școlii „Orizont” din Chișinău a fost arestat și interogat de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Moldovei în legătură cu acuzațiile de susținere a organizațiilor teroriste.

În aprilie 2018, toți reclamanţii au solicitat Biroului pentru Migrație și Azil azil în Republica Moldova, deoarece se temeau de represalii în țara lor de origine, Turcia. Reclamanții au fost informați de Procuratură în iunie 2018 că nu au existat investigații penale în curs care să îi vizeze.

În septembrie 2018, șapte cadre didactice de la școlile „Orizont”, printre care și reclamanții, au fost arestați în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de serviciile secrete moldovenești și turcești.

Aceştia au fost duşi direct la Aeroportul Chișinău, unde îi aștepta un avion charter, care i-a dus imediat în Turcia. Familiile reclamanților nu au știut despre soarta lor timp de câteva săptămâni.

La scurt timp după aceste evenimente, familiile lor au primit deciziile Biroului Migraţie şi Azil prin care erau anunţaţi că le-au fost respinse cererile de azil și că li s-a interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de cinci ani, fiind ispusă expulzarea lor.

Biroul Mgrație și Azil a concluzionat că reclamanții au îndeplinit cerințele legale de acordare a azilului în Republica Moldova, însă au constatat totuși, pe baza unei note secrete primite de la serviciile secrete din Moldova, că ei prezentau o amenințare la adresa securității naționale.

În septembrie și octombrie 2018, reprezentantul reclamanţilor, care a fost împuternicit prin procură de către soțiile acestora, a contestat deciziile Biroului în instanță. Cu toate acestea, acțiunile au fost respinse pe motiv că împuternicirile avocatului nu au fost semnate de către reclamanți.

Bazându-se pe Articolul 5 § 1 (f) (dreptul la libertate și siguranţă), Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și Articolul 1 din Protocolul nr. 7 (garanții procedurale privind expulzarea străinilor) la Convenția Europeană, reclamanții s-au plâns, în special, că au fost privați ilegal de libertate și extrădați în Turcia.

Guvernul R. Moldova a invocat că nu a fost conştient de teama reclamanţilor de a călători în Turcia. Totuşi, Curtea a notat că reclamanţii şi-au exprimat în mod explicit temerea de proceduri penale în Turcia, în cererile lor de azil. Autorităţile moldoveneşti nu doar că au evitat să ofere reclamanţilor posibilitatea de a alege jurisdicţia unde urmează a fi expulzaţi, dar i-au transportat în mod deliberat direct în mâinile autorităţilor turceşti.

Din moment ce reclamanţii au fost transportaţi în Turcia cu o aeronavă închiriată în mod special în acest sens, era evident că operaţiunea comună a serviciilor secrete moldoveneşti şi turceşti a fost organizată înainte de septembrie 2018.

Faptele speţei au arătat că operaţiunea a fost organizată de aşa o manieră încât să ia reclamanţii prin surprindere astfel încât să nu aibă timp sau posibilitate să se apăre. Curtea a notat că Biroul Migrație și Azil nu a înmânat deciziile sale reclamanţilor, dar le-a expediat familiilor acestora după scoaterea din ţară a reclamanţilor.

Având în vedere circumstanţele cauzei şi având în vedere probele şi viteza cu care autorităţile moldoveneşti au acţionat, Curtea a concluzionat că privarea de libertare a reclamanţilor în septembrie 2018 nu a fost nici legală şi nici necesară în sensul Articolului 5 § 1 (f), şi nici lipsită de arbitraritate. Privarea de libertate a reclamanţilor în acest mod a constituit un transfer ilegal a persoanelor de pe teritoriul Moldovei în Turcia care a omis toate garanţiile oferite de legislaţia naţională şi internaţională. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 5 § 1.

Din moment ce reclamanţii s-au integrat în societatea moldovenească şi au avut relaţii de familie veritabile, Curtea a considerat că expulzarea lor din Moldova a perturbat în mod radical relaţiile lor private şi de familie. Corespunzător a avut loc o ingerinţă în drepturile acestora în această privinţă.

Curtea a notat că legislaţia moldovenească reglementează expulzarea şi extrădarea. Cu toate acestea, reclamanţii au fost înlăturaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Din moment ce transferul forţat nu a avut o bază legală suficientă, acesta nu a fost „conform legii” în sensul paragrafului 2 din Articolul 8.

Curtea a reiterat că o persoană supusă unei măsuri bazate pe considerente de securitate naţională trebuie să dispună de un control din partea unei autorităţi independente şi imparţiale.

Curtea a observat că nu au fost iniţiate proceduri împotriva reclamanţilor pentru participare în comiterea vreunei infracţiuni. Contrar legislaţiei naţionale, lor nu le-au fost înmânate deciziile privind declararea prezenţei acestora ca indizerabilă până a fi expulzaţi. Având în vedere că reclamanţii nu au dispus de un minim grad de protecţie împotriva arbitrariului din partea autorităţilor, Curtea a concluzionat că ingerinţa în drepturile sale private şi de familie au fost contrare legii. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 8. Reclamanţii au cerut câte 50.000 de euro fiecare cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 25.000 de euro cu titlu de despăgubiri.