Cealaltă Basarabie//„Sistem mixt? Dacă nu-ţi place medicul, îl schimbi, nu construiești un alt spital”

Ion şi Raisa Şpac din Peticeni, Călăraşi, au plecat în Irlanda acum 16 ani. Ea – profesoară, el – tâmplar, au planificat să lucreze în străinătate doar un an. Întâmplarea a făcut să fie atraşi însă mai repede decât se aşteptau în iureşul vieţii din Dublin şi, în lipsa unei perspective mai bune acasă, după 16 ani mai plănuiesc, când ar putea, să se întoarcă. Şi dacă şi-a început traiul acolo cumpărând un loc de muncă de la un alt moldovean, în prezent Ion Şpac este proprietarul unei firme de construcţii, în timp ce soţia sa, Raisa, directoarea unui restaurant din Dublin.

Cele mai dificile au fost primele nouă luni de aflare în această ţară, ne spune antreprenorul. Un loc de muncă era condiţionat de cunoaşterea limbii engleze. Primul loc de muncă l-a costat o săptămână de lucru la construcţii. „Eram urmăriţi de angajator ca la puşcărie. Nu eram protejaţi de un contract de muncă, salariul putea fi chiar mai mic decât cel negociat. După un an, m-am angajat într-o altă companie, serioasă. Învăţasem engleza şi m-am angajat în calitate de macaragiu”, îşi aminteşte Ion. În 2005, după ce s-a adaptat la viaţa din Irlanda şi a urmat cursuri de calificare în domeniul construcţiilor, a decis să-şi deschidă propria firmă. Întreprinderea are astăzi cinci angajaţi full-time şi prestează servicii de construcţii şi restaurare pentru companii, cum ar fi „Starbucks coffee”, „Dominos Pizza” şi pentru câteva restaurante din Dublin.

La rândul său, soţia sa, Raisa, s-a angajat iniţial să facă curăţenie, dar după ce a învăţat limba şi a făcut cursuri de echivalare a diplomei, s-a angajat în calitate de educatoare la grădiniţă. În 2004 şi-au luat feciorii peste hotare,şi tot  în Irlanda li s-a născut cel de-al treilea copil, o fată. În 2005, Raisa s-a angajat la un restaurant unde a ocupat la început funcția de supervisor, apoi director adjunct şi, după deschiderea unui nou restarant al aceleiaşi companii, a fost numită director.

„Familia noastră s-a adaptat relativ uşor. Nu ne-am confruntat cu discriminarea, aşa cum mi-au povestit unii prieteni care lucrează în Italia, unde ar fi foarte greu de exemplu să avansezi de la o funcție mai mică până la cea de manager de restaurant. Aici am început cu lucrul la negru şi am putut să ne dezvoltăm fără piedici, până la propria afacere. E suficient să existe dorinţă şi iniţiativă”, precizează antreprenorul.

Mediu propice pentru investiţii

Din 2005, de când funcţionează compania sa, a primit o singură dată un apel de la serviciul fiscal în care o persoană a precizat adresa şi serviciile prestate. A fost unicul control de care a avut parte până în prezent. În Irlanda, dacă respecţi legea, achiţi toate impozitele, oferi raportul despre venituri în termenele stabilite de lege, nu ai probleme.

Între timp, în Irlanda au plecat rudele lui Ion, un frate şi o soră. Tot aici au venit părinţii şi fraţii soţiei sale. Aceştia au deschis o rețea de 11 magazine alimentare în Dublin,  care se numesc „Moldova”. „Sunt o familie unită. Au peste 80 de angajaţi, fapt care confirmă că în Irlanda poţi să te afirmi dacă ai dorinţă şi iniţiativă. Cu toate astea, nu a existat nicio zi în aceşti 16 ani în care să nu vorbim despre casă. Am prieteni care, din cauza dorului de casă, au lăsat locuri de muncă achitate cu salarii de peste 4.000 de euro. Dar peste trei ani de aflare în Moldova, au revenit în Irlanda. Au încercat să deschidă afaceri acasă, dar s-au confruntat cu piedici birocratice, apoi reprezentanţi a câte trei patru instituţii de stat le mai păşeau pragul în fiecare lună. Atâta timp cât autorităţile nu vor analiza problemele cu care se confruntă potenţialii investitori şi nu vor înlătura aceste piedici, familiile plecate la muncă peste hotare nu se vor întoarce să investească acasă”, consideră antreprenorul.

În RM, preţuri mai mari ca în Irlanda

Feciorii săi, cu vârsta de 23 de ani, 18 ani şi fata de 15 ani, comunică în engleză, dar acasă comunică în limba română. „Acasă e strict interzis să vorbească în altă limbă”, punctează tatăl lor, care mai speră într-o zi să-şi aducă copiii la baștină. Fiul mai mare a ales specialitatea de inginer, mijlociul este în prag de Bac, fiica este elevă la gimnaziu. Venitul anual al unui profesor în Irlanda este de peste 30.000 de euro. „În Irlanda angajaţii din sistemul bugetar au salarii de regulă mai mici ca cei din sectorul privat, dar sunt foarte protejaţi de stat. Preţurile aici diferă de cele din R. Moldova. Majoritatea sunt mai mici. E un dezastru când merg acasă şi observ că preţurile mă bat până şi pe mine la buzunar. Mă întreb atunci ce face lumea de acasă, ce fac pensionarii?”.

Pentru comparaţie: preţul unei pâini la Dublin e de la 25 cenţi (circa 5 lei), a unui litru de ulei de floarea-soarelui – un euro (20,55 lei), a unui kg de carne – de la 3,5 euro (72 de lei). Salariul mediu anual pe economie în Irlanda e de 45.000 de euro.

„Se doreşte limitarea rolului diasporei”

Potrivit antreprenorului, schimbarea în RM ar trebui să înceapă de la respectarea legii. Duminică, familia Şpac a participat la un protest organizat de comunitatea moldovenilor din Dublin împotriva intenţiei actualei guvernări de a modifica sistemul electoral. Bărbatul a făcut parte din comisia electorală la secţia de votare din Dublin, la alegerile parlamentare şi la cele prezidenţiale, unde mulţi cetăţeni ai RM au stat la rând, dar nu au putut să voteze din cauza numărului limitat de buletine de vot. „Nu văd o soluţie în schimbarea sistemului electoral. Dacă nu-ţi place medicul, îl schimbi, dar nu te apuci de construcţia unui alt spital. Prin aceasta se doreşte limitarea rolului diasporei în procesul politic de la Chişinău. Reprezentanţii diasporei din Dublin sunt foarte dezamăgiţi. Sunt oameni care doresc să se implice. În Moldova există probleme mult mai mari, cum ar fi corupţia şi sărăcia”, afirmă antreprenorul.

„Ultima mea staţie va fi acasă”

Familia sa vizitează de câteva ori pe an Moldova.  Acasă, la Peticeni, i-au rămas mama şi fratele mai mic. „Nu văd ce ne-ar motiva să nu ne întoarcem acasă. Oricât de supăraţi am fi pe politicieni, dragostea de casă nu dispare. Acolo ne-am născut. Le spun tuturor prietenilor mei că ultima oprire a trenului vieţii mele trebuie să fie acasă. Asta îmi doresc. Dacă nu se vor întreprinde acţiuni concrete în legătură cu procesul migraţiei: să fie create condiţii minime ca lumea să revină acasă, să poată investi, să fie sancţionată darea şi luarea de mită, vom rata perioada în care mai pot să se întoarcă tinerii. Peste un timp se vor întoarce doar pensionarii. Ce va câştiga statul din asta? Ce folos că, peste zece ani, când voi ieşi la pensie, vom reveni acasă? Ne vom transforma într-o ţară de pensionari. Voi încerca să-mi conving copiii să revină, dar voi reuşi doar dacă vor avea un salariu decent şi legea va funcţiona. Altfel nu-i voi putea aduce acasă”, conchide antreprenorul.