Cealaltă Basarabie // A cucerit spaniolii cu pâine coaptă „ca la mama acasă”

O profesoară de la Ialpujeni a pus pe roate o afacere la Barcelona

Marina Dronic, o tânără de 36 de ani, originară din Maximeni, Cimişlia, nu a visat niciodată că ar putea deveni antreprenoare şi că ar putea avea propria afacere, nu în satul de baştină, şi nici măcar la Chişinău, ci tocmai la Barcelona, Spania. Şi că pentru aceasta ar fi suficient să ştie să coacă pâine, colaci şi plăcinte ca la mama acasă.

Marina a absolvit şcoala din sat, apoi în 2010 a susţinut Bacul. A făcut cursuri de croitorie, dar nu a lucrat cusătoreasă. Timp de câţiva ani a lucrat profesoară de franceză la gimnaziul din satul de baştină al soţului, Ialpujeni, Cimişlia. Energică şi sociabilă, lucrează în prezent din zori şi până în noapte pentru a-şi dezvolta propria afacere. Cu greu reuşim să stabilim o oră pentru interviu, seara, târziu, când femeia revine de la serviciu acasă.

„Tot mai mulţi tineri îşi deschid propriile afaceri”

„Sunt de puţin timp în Barcelona şi, când aud că alături locuieşte un conaţional, simt mereu nevoia să îl cunosc, să îi vorbesc. Am simţit o adevărată plăcere să o cunosc pe Marina. Clienţii săi ştiu ca ea este din Moldova şi se pare că au un respect aparte pentru cetăţenii din statul nostru. Suntem consideraţi oameni oneşti şi muncitori. Totodată, Marina e o persoana cu suflet mare şi e una din puţinii care nu uită de rădăcinile sale. Pe lângă baghetele preferate de spanioli, la ea am avut ocazia să gust din colacul, plăcintele şi pâinea noastră tradiţională, toate făcute la cuptor, aşa cum mâncam pe vremuri, acasă. Îmi place că a avut curajul şi ambiţia de a le arăta şi de a-i face şi pe ei să îndrăgească copturile noastre.
Mai mult ca atât, într-o zi, am văzut-o în timp ce îşi confecţiona singură un costum naţional. Mare le-a fost uimirea cumpărătorilor, când în una din zile i-a întâmpinat îmbrăcată în ie şi cu catrinţă. Am simţit o mare plăcere şi bucurie că mai există oameni care, în pofida dificultăţilor întâlnite departe de casă, continuă să-şi iubească ţara şi au plăcerea de a ne promova tradiţiile. Păcat doar că suntem nevoiţi să le valorificăm aici, într-un colţişor de lume, printre străini, şi nu la noi acasă.”

Natalia Cucer, Spania

 

O adaptare fără complexe

Iniţial, a plecat soţul ei, în căutarea unui loc de muncă în Spania. A rămas cu un copil de cinci ani acasă, la Ialpujeni. Abia peste șase ani, familia s-a reîntregit. „Soţul venea o dată în an acasă. La început, comunicam la telefon, apoi ţineam legătura prin intermediul internetului. Nu e uşor şi nici nu e suficient pentru o relaţie armonioasă, dar nu aveam altă soluţie. M-am alăturat soţului acum patru ani, Andreea ni s-a alăturat un an mai târziu, avea 13 ani când a venit în Barcelona. Spania, spre surprinderea noastră, ne-a primit cu braţele deschise. Nu ne-am confruntat cu dificultăţi de adaptare. Aici oamenii sunt foarte receptivi”, îşi descrie impresiile Marina. A învăţat limba timp de jumătate de an. Chiar dacă o vorbeşte cu accent, spaniolii sunt firi deschise şi tolerante, precizează ea. „Nimeni nu râde de tine şi nici nu te critică aşa ca atunci când îți scapă vreo greșală în limba română, ci te ajută. Nu exclud că şi aici sunt tot felul de oameni, dar Dumnezeu ne-a scos doar oameni binevoitori în cale. Cineva dintre clienţii noştri chiar ne-a zis: „Nu credem că, dacă ne-am pomeni noi la voi în ţară, am avea destulă voinţă să învăţăm atât de repede limba”. Poate însă ar fi la fel de descurcăreţi dacă s-ar confrunta cu problemele pe care le avem noi acasă”, spune Marina.

Pâine ca din cuptorul mamei

La Barcelona a avut grijă iniţial de o bătrână. Femeia nu era imobilizată la pat şi una din principalele obligaţii era s-o însoţească la cumpărături, la plimbare, în vizite la prieteni. În aceste condiţii, a făcut cunoştinţă cu patroana unei patiserii, o doamnă care urma să iasă la pensie şi dorea să-şi vândă afacerea. Marina şi soţul ei au decis să investească ce aveau în acest local. Iniţial, îi era teamă că ar putea pierde clienţii patiseriei, ţinând cont că e emigrantă, dar temerile i s-au spulberat chiar din primele zile.

„Brutăriile de aici nu sunt ca cele de acasă, ni se aduce franzela, un produs prefabricat, copt în proporţie de 50%. Avem un cuptor în care finisăm coacerea ei. Localul nostru mai oferă ceai, cafea, tartine, prăjituri. De regulă, spaniolii din acest raion obişnuiesc să ia micul dejun la noi. Numărul clienţilor e în creştere, fapt care ne bucură. Am lărgit gama de produse. Coc pâine, colaci, plăcinţele ca la Cimişlia. Deja avem clienţi spanioli, care vin şi zic: „Dă-mi pâine de care coci tu”. S-au mirat aflând că e nevoie de trei ore, timp necesar pentru coacerea unei pâini ori a colacilor. I-am prevenit să facă din timp comanda”, ne spune Marina.

La sărbătoarea carnavalului, din această primăvară a îmbrăcat haine naţionale pentru a-şi promova noile produse de panificaţie, pâinea, care, chiar dacă nu este coaptă în cuptorul cu lemne al mamei, are un gust şi o aromă deosebite. Secretul ni-l dezvăluie Marina, „pun lapte şi mult suflet în aluat”. „Cred că în Moldova mi-ar fi fost mult mai dificil să încep o afacere, aş fi avut parte de multe impedimente birocratice, iar după deschidere – de multe controale. Aici te verifică o dată pe an şi, dacă totul e în regulă, achiţi conştiincios impozitele, nu încalci nimic, nu-ţi mai trece niciun controlor pragul. Chiar am avut un caz, când patronul unui bar vecin a accesat incorect cifrul alarmei. A sosit echipajul poliţiei şi la urmă doi dintre ei au intrat în patiseria noastră. Primul gând a fost că vor vedea că suntem emigranţi, ne vor cere actele, ne vor verifica. Dar ei au intrat să bea o cafea. Aici nu e ca în Moldova, să dai mită ca să fii lăsat în pace, nu e ca în Rusia, să-ţi verifice iar şi iar viza de reşedinţă. E o lume civilizată, unde oricine, care are iniţiativă şi dorinţă, îşi poate dezvolta afacerea”, mai spune antreprenoarea.

Spaniolii, îngroziţi de mărimea pensiei din Moldova

Afacerea Marinei Dronic s-a dovedit a fi profitabilă. O dată pe an familia vine să-şi viziteze părinţii. „Ţinem legătura cu ei pe internet. Ne pare foarte rău de situaţia politică şi economică dezastruoasă din Moldova. Am mers la votare la toate alegerile, inclusiv la cele prezidenţiale. Am votat la primul tur şi la al doilea, aici, la Barcelona. Atât timp cât nu va fi pus capăt corupţiei, lucrurile nu se vor schimba în bine în statul nostru. Sperăm, cu ajutorul UE, să fie găsite resursele necesare pentru combaterea acesteia”, afirmă Marina.

A observat cu tristeţe discrepanţa dintre traiul bătrânilor din Spania şi al celor de acasă. În timp ce pensionarii spanioli îşi pot permite să călătorească, să vadă lumea, au parte de servicii medicale de calitate, cei de acasă abia de leagă tei de curmei ca să supravieţuiască.

„Am încercat să le explic unor prieteni spanioli că părinţii mei au acasă pensii a câte 50 de euro, iar preţurile nu diferă de cele din Spania şi aceea s-au mirat. Cum să supravieţuieşti cu 50 de euro?! Sărmanii noştri bătrâni muncesc până nu mai au puteri pământul. Se hrănesc cu ceapa şi cartofii crescuţi cu mâna lor, cu păsările şi animalele întreţinute pe lângă casă”, mai spune Marina. Aceasta precizează că în timpul apropiat nu planifică să se întoarcă la baştină. În adâncul inimii însă speră că lucrurile se vor schimba în Moldova şi, mai devreme ori mai târziu, familia va reveni acasă.