Cealaltă Basarabie // „Un adevărat politician ar trebui să recunoască deschis că vecinul din est este ocupant”

Interviu cu Dina Ciocanu, autoarea romanului „Fântâni fără ciutură”, antreprenor, stabilită în Mestre, Italia

Stimată dnă Dina Ciocanu, aţi scris o carte despre istoria durută a Basarabiei, vădit ignorată, mai ieri de comunişti, azi – de socialişti. De ce ajungem iar şi iar în situaţia de a tolera această palmă dată trecutului, de ce nu este taxată trădarea în societatea noastră?

Poporul nostru a fost supus unui atac psihologic latent timp îndelungat, de sute de ani. Moldova a fost într-o mare parte a istoriei sale sub ocupaţie. În aceste condiţii a fost distrusă personalitatea omului, pentru că orice invadator, pentru a domina mai uşor, începe prin a băga frica în teritoriile ocupate, iar frica de lungă durată creează laşitate şi obedienţă. E mai uşor să uiţi, să treci cu vederea, să nu vorbeşti. Dar necunoaşterea realităţii istorice, aşa cum observăm, îi transformă pe mulţi în duşmani ai propriului popor. Cred că mulţi din politicienii actuali nu cunosc istoria adevărată. De altfel, pentru mulţi din ei politica nu este o vocaţie, ci o slujbă din care să scoată profit. Majoritatea nu au spirit patriotic. Un politician patriot ar trebui să recunoască deschis că vecinul din est e ocupant, mai ales că armata rusă se află şi azi pe teritoriul din stânga Nistrului, ar trebui să recunoască represiunile la care a fost supus, să recunoască genocidul românilor din Basarabia, dar pentru aceasta e nevoie de curaj şi de mulţi bani, pentru a despăgubi material şi moral pe toţi cei care au fost supuşi represaliilor, aşa cum au făcut ţările civilizate.

În viziunea Dvs., care e profilul persoanei care se teme să pronunţe azi sintagma „ocupaţie sovietică”?

E omul cu spiritul sărac şi leneş. Cel care reneagă lucruri evidente. Acel obtuz care se îngreuiază să ia o carte în mână, s-o răsfoiască, s-o confrunte cu alta, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri. E cel care neagă realitatea dacă aceasta nu-i prieşte. E un slugarnic cu spatele încovoiat în faţa celui mai puternic.

De ce „Fântâni fără ciutură”?

Fântâna cu ciutură e izvorul identităţii noastre româneşti. Distrugem izvorul – riscăm să ne pierdem identitatea, riscăm să ne pierdem ca neam. În roman, sunt evidente fântânile fără ciutură, imagini care se întretaie cu lacrimile şi durerea celor deportaţi în Siberia, ale basarabenilor supuşi foametei organizate, ale celor condamnaţi la închisoare în anii de ocupaţie sovietică. În viziunea mea, au cunoscut atracţia şi au conştientizat vidul dureros al acestor fântâni mai târziu tinerii care au luptat în războiul din Transnistria, dar şi tinerii dornici de schimbare, care au ieşit să protesteze în stradă la 7 aprilie 2009. Romanul meu, deşi e bazat pe date istorice, e redat într-o manieră artistică. Mulţi îmi spun: „L-am citit dintr-o răsuflare”, este aprecierea cea mai bună pentru mine.

Putem face o analogie între ceea prin ce au trecut basarabenii şi ce avem azi: sate părăsite, familii destrămate,o situaţie demografică catastrofală?

N-aş face o analogie. Atunci a fost vorba de ocupaţia sovietică, de genocidul românilor basarabeni. Azi, cei care pleacă pot alege – să plece ori nu. Alternativa ar fi sărăcia, dar ea există. Atunci nu exista nicio alternativă, erai condamnat.

Cum au fost primii ani în Italia, ce factori v-au ajutat să scrieţi?

Primii doi ani au fost rodnici pentru mine. La o jumătate de an, citeam cărţile din casa în care lucram, în limba italiană. Cred că fiecare persoană care pleacă departe de familie, de casă trece printr-o mare singurătate la început. Poate pe urmă şi-o umple cu ceva –  îşi aduce soţul, copiii, poate găseşte pe aproape vreo rudă. Pe unii singurătatea îi distruge. Pe alţii îi mobilizează şi îi determină să acţioneze. În cazul meu, solitudinea pe care mi-a dat-o Italia a fost creativă, mi-a permis să scriu primul roman, apoi – al doilea, manuscrisul e deja finalizat, şi acum lucrez la cea de a treia carte. Am terminat recent de tradus în italiană cartea „Fântâni fără ciutură”. Sper să o public şi să o lansez în Italia.

În ce măsură cetăţenii din R. Moldova se simt discriminaţi în această ţară?

Atitudinea faţă de moldoveni e ca şi faţă de alte naţionalităţi. Suntem străini şi suntem trataţi ca nişte străini. Această ţară oferă multe posibilităţi. Depinde de fiecare cum se impune. Italia nu dă nimic pe degeaba, trebuie să iei de la ea prin insistenţă. Dacă ai curaj şi posibilitate, poţi face studii, poţi pretinde un loc de lucru mai bun. Dacă nu creşti intelectual aici, vei continua să faci lucruri de joasă calificare. În general, lumea după o anumită vârstă nu-şi pune scopul de a face studii, poate pentru că mereu e cu gândul că va mai face nişte bani şi se va întoarce acasă. Sunt mulţi tineri care studiază, dar sunt şi tineri care merg pe valul vieţii, fără planuri de perspectivă.

În cartea Tatianei Nogailic, „Moldovenii în lume”, găsim condiţii nescrise pe care ar trebui să le întrunească o îngrijitoare: „nu trebuie să aibă viaţă privată”, „nu trebuie să se îmbolnăvească”, „nu trebuie să-şi facă griji pentru copii”, „să fie umilă”, „să nu apară prea des în faţa angajatorului”, „să ştie să gătească”, „să fie ignorantă” etc. În ce măsură sunt pregătite femeile din Moldova pentru astfel de munci? Cum vedeţi viitorul acestor femei după ce vor ieşi la pensie?

Există şi astfel de cazuri, dar femeia are libertatea de a riposta, adică de a nu accepta o asemenea atitudine. N-o împiedică nimeni să plece de la un asemenea loc de lucru şi să caute altul. În al doilea roman, eu am abordat subiectul acesta. Există şi angajatori civilizaţi, generoşi, care respectă lucrul făcut şi înţeleg dificultatea lui. Cred că ar trebui să existe o instituţie de tipul unui sindicat de al nostru, care le-ar apăra drepturile. Viitorul acestor femei, supuse unor atitudini inumane, ar putea fi foarte dificil. Rănite spiritual, multe din ele ar putea fi marcate psihic pentru totdeauna. O muncă de mai mulţi ani între bolnavi psihic, 24 de ore din 24, îl poate distruge pe oricine. Psihologii şi psihiatrii din România scriu mult despre „sindromul badantei”. Cei care lucrează mulţi ani în străinătate, care ştiu că nu vor avea o pensie în R. Moldova, ar trebui să se gândească din timp să-şi asigure viitorul cumpărând un apartament pe care să-l dea în chirie, din care să trăiască sau să investească în vreo afacere. Altfel îi aşteaptă sărăcia şi tristeţea, pe lângă nişte amintiri urâte despre demenţii cu care au lucrat.

Aţi deschis în Italia o afacere neobişnuită, Agenţia„Dental Tour Moldova”, prin care încercaţi să atrageţi clienţi la clinicile stomatologice din Chişinău, unde preţurile sunt mult mai mici. Cum vă descurcaţi?

Am deschis Agenţia împreună cu fratele meu, care e medic stomatolog. Dificultatea principală e încrederea italianului. Aceştia nu cunosc prea multe despre R. Moldova şi îi cam sperie distanţa, chiar dacă le spun că e vorba de doar două ore de zbor. Preţurile însă sunt atractive, cu circa 65 la sută mai mici faţă de cele italiene. Iată că, după patru luni de activitate, am avut primii clienţi, care au beneficiat de serviciile unor clinici stomatologice private din Chişinău, au rămas cu impresii plăcute despre R. Moldova, ca despre un stat mic şi frumos. În oferta noastră, am inclus vizite la Orheiul Vechi şi la Vinăria Cricova.

Cât de des vizitaţi Moldova? Ce ar trebui să se întâmple ca aici oamenii să trăiască mai bine?

Vin des la Chişinău. Am văzut băieţi care s-au întors după mulţi ani de lucru în străinătate şi au deschis afaceri. Ar trebui ca cei de la putere să creeze condiţii reale pentru asemenea persoane. Există mulţi migranţi doritori să investească. Vreau din tot sufletul să revin, să nu trebuiască să-mi câştig existenţa în străinătate. Doresc la întoarcere să-mi cumpăr două cuptoare de ars ceramică, unul obişnuit şi unul pentru tehnica RAKU, să trăiesc din artă – să scriu, să pictez, să creez obiecte de ceramică.

Ce să facem ca să trăim mai bine? Unirea cu România este unica noastră soluţie. Şi mai e nevoie ca Moldova să aibă un conducător care s-o iubească, nu să o vândă pe bucăţi.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.