Cealaltă Basarabie // Triste realități despre un loc din care oamenii vor să fugă!

Ambii vioriști, absolvenți ai Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, au cam aceeași vârstă, doar că activează în țări diferite. Constantin – în Italia, Oxana – în Marea Britanie.

Diana Cazac, stagiară

 Din ce în ce mai des se vorbește despre faptul că tot mai mulți tineri decid să plece peste hotare pentru a-și încerca norocul, pentru a avea un viitor mai bun, mai sigur, mai liniștit. Marile sacrificii care se fac în R. Moldova pentru salarii de mizerie nu justifică eforturile multor cetățeni, fapt care îi obligă să-și părăsească patria și sa plece departe de cei dragi.

Italia, Anglia, Germania, Austria, SUA – sunt doar unele destinații care i-au găzduit și susținut pe tineri moldoveni talentați în proiecte de mare succes. Unii pleacă și rămân, alții, copleșiți de dorul de casă, se întorc. Printre cei care au rămas sunt Constantin Beschieru și Oxana Dodon, doi muzicieni stabiliți de ani buni în Europa, reprezentându-ne cu demnitate.

Au trecut prin greutăți într-o țară străină unde nimeni nu avea niciun interes să îi ajute

Tineri și îndrăgostiți de meseria lor, ambii afirmă că muzica nu este pentru ei doar un mijloc de câștig, ci și o mare pasiune pe care au îndrăgit-o încă din copilărie. Constantin a hotărât să plece deoarece părinții săi se aflau deja în Italia și a profitat să își construiască un viitor în această țară. Oxana însă ne povestește: „Am ales Anglia deoarece avusesem câteva turnee cu orchestra Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău în mai multe orașe. Am îndrăgit imediat această țară, îmi plăcea încă și din motivul că se vorbește engleza, limbă pe care o cunoșteam destul de bine. Îmi doream foarte mult să îmi fac studiile la una din universitățile din această țară. După nenumărate e-mailuri și audiții, am fost acceptată la două universități. Am hotărât să accept oferta universității din Chichester, din sudul Angliei, care pe lângă condiții favorabile îmi acordase și o bursa generoasă”.

Curajoși şi perseverenți, nu s-au lăsat niciodată bătuți în momente de criză. Au luptat ferm, au trecut prin greutăți într-o țară străină unde nimeni nu avea niciun interes să îi ajute. Cu propriile puteri, susținuți doar de familii, au ajuns astăzi să dețină funcții onorabile. Constantin, după multe sacrificii, activează ca I vioară în Orchestra Simfonica Nazionale RAI, concertmaistru în Orchestra Mitteleuropa şi Orchestra della Filarmonia Veneta. Oxana, la rândul ei, este profesoară de vioară la Conservatorul din Chichester și concertmaistru în orchestra simfonică din același oraș. „Să fii muzician e o meserie nestandard. În fiecare zi e ceva nou, interesant, nu te plictisești niciodată, mai ales atunci când îmi văd elevii care studiază vioara cu atâta interes și dorință, iar rezultatele îmi dau o satisfacție extraordinară.”

„Pentru englezi să cânți la un instrument e ceva foarte prestigios”

„Muzica este acel lucru datorită căruia sunt astăzi ceea ce sunt, iar să faci ceea ce îți place dă un sens extrem de important vieții”, ne spune Constantin. „În 2012, când am venit pentru prima oară în Chichester, am fost primită cu multă căldură de către toți. Am stabilit imediat relații de prietenie cu colegii de facultate englezi, cu care mai târziu ne-am reunit într-o mini orchestră ca să câștigăm ceva bani cântând în stradă. Eram foarte admirați de trecători, pentru englezi să cânți la un instrument e ceva foarte prestigios, fapt ce îi face să studieze muzica și la o vârstă destul de înaintată. Anii nu sunt un pretext pentru a evita să faci ceea ce îți place”, consideră Oxana.

Când l-am întrebat pe Constantin cu cine ar vrea să colaboreze în viitor, văzând că se bucură de un mare succes în Italia și are în spatele său experiențe frumoase alături de muzicieni internaționali, spre mirarea mea, el mi-a răspuns că i-ar plăcea mult să colaboreze cu colegii de liceu. Acest lucru m-a convins că oricât de departe te-ai afla, amintirile din copilărie şi adolescenţă sunt prezente în sufletul nostru mereu. Atât colegii, cât şi prietenii din perioada adolescenţei sunt cei care ne rămân imprimați în suflet pe tot parcursul vieții.

„Trebuie să le demonstrezi permanent că meriți și tu ceva bun”

„Cu toate că italienii sunt foarte generoși, buni și simpatici”, spune Constantin, „mai sunt și foarte invidioși, acceptă cu greu ca un străin să fie mai bun ca ei, și trebuie să le demonstrezi permanent că meriți și tu ceva bun”.
Oxana îmi povestise că de fiecare dată când cineva o întreba ce meserie are și ea spunea vioristă, reacția lor era: “wow!”. Era mândră. Cu o tristețe în voce mi s-a confesat că, din păcate, în Moldova muzica nu este apreciată atât de înalt ca în alte ţări. „Mulți colegi au renunțat la această profesie deoarece nu reușeau să-și întrețină familiile. În Moldova ori cânți într-o orchestră cu salarii derizorii, care nu-ți permit să plătești măcar chiria apartamentului, ori cânți la nunţi.”

Am fost curioasă să știu ce ar fi făcut în viață cei doi muzicieni dacă nu ar fi cunoscut muzica. Constantin mi-a mărturisit că îi plac vinurile bune și de aceea studiază în prezent secretele meseriei de sommelier. Degustarea pentru el a devenit o pasiune pe care și-a pus ca scop să o aprofundeze. Timpul liber îl petrece alături de familie sau își vizitează colegii moldoveni de liceu stabiliți și ei în diferite orașe ale Italiei.

Oxana însă e pasionată de hand-made. Vara trecută, în luna august, s-a căsătorit în Anglia, și tot ce e legat de decorație a fost creat de ea, începând cu niște bucheţele și terminând atât cu paharele mirilor, cât și cu cele ale invitaților, desenate extraordinar cu propriile mâini. O adevărată artă!

Relațiile interumane coagulează comunitatea

O tristețe imensă am simțit atunci când la întrebarea dacă le este dor de casă, ambii mi-au răspuns cu un „nu” ferm. Cât de rea trebuie să fie ţara natală încât să nu vrei să te mai întorci niciodată în ea? Constantin zice că în situația în care se află Moldova acum, la sigur nu ar reveni: „Ultima dată am fost în R. Moldova acum cinci ani, când m-am căsătorit, atât soția, și ea colegă de clasă din liceu, cât și părinții sunt aici, în Italia”. Oxana, la fel, este sigură că nu ar vrea să se întoarcă: „Familia mea vine la mine în vizită ori de câte ori simțim necesitatea, ăsta ar fi fost unicul motiv pentru care m-aș fi întors în R. Moldova. Dar, din moment ce ne vedem destul de des aici, nu văd niciun motiv de întoarcere”.

Și așa gândesc mulți dintre cei plecați. Orice posibilitate de a pleca din R. Moldova este acceptată doar ca să oferi copiilor un viitor decent. Chiar și acea lipsă care deseori duce la destrămarea familiilor, pentru care mulți dintre părinți se sacrifică doar pentru a le oferi copiilor o viață mai bună, nu este atât de gravă decât să stai aici și să te gândești cum să faci să te descurci mâine. Acesta e adevărul, asta e realitatea: să nu fi fost oamenii dragi, mulți din moldoveni nu ar mai veni înapoi. Din fericire, relațiile interumane rămân a fi forța oricărei comunităţi pentru a se menține unită.