Cealaltă Basarabie // „Sărbătoriți limba română în fiecare zi, în suflet”

Interviu cu poeta Lilia Țîcu, Rodos, Rădenii Vechi

 

– Dragă Lilia Țâcu, unde și când ai auzit prima dată preceptul biblic „La început a fost Cuvântul”?

„La început a fost Cuvântul” – „Προτα ο λογοσ” (în limba greacă) l-am auzit pe când eram studentă în anul I la Moscova, la Institutul de Literatură „Maxim Gorki”. Valeriu Matei avea o bibliotecă onorabilă, el mi-a adus să citesc Biblia în traducerea lui Gala Galaction, din greaca veche. Biblia a avut un impact major asupra mea, luni de zile și chiar ani, stăteam cu citate din Vechiul Testament pe masa de scris!

– Te-a fascinat de mică arta cuvântului? Cine din rudele tale din satul Rădeni folosea cu iscusință cuvintele, vorbea frumos, povestea cu har?

Părinții mei, să le dea Domnul sănătate, au vorbit foarte corect, nu foloseau cuvinte rusești. Dar cel mai frumos și dulce vorbea românește bunica mea din partea tatei, Călina Cozari, ruteancă din Cernăuți. Ea avea și acte românești unde scria: Cetățean român de etnie rutenească! Nu știa românește când a venit în Moldova, aici a învățat!

Și buneii din partea mamei, Liuba și Teodor Gorincioi de la Grozasca, erau regaliști și românofili înveterați. Ei țineau pe perete fotografia Reginei Maria și a Regelui Ferdinand. Din cauza asta bunelul a fost chemat la KGB și mustrat. Cineva dintre vecini l-a turnat! Până la începutul războiului bunelul a fost instructor de premilitari la Postul de Jandarmi de la Unțeşti, satul de baștină al lui Vasile Vasilache!

– Cum ai reușit să fii admisă la Institutul de Literatură „Gorki” din Moscova?

La Institutul de Literatură am ajuns datorită regretatei Valeria Grosu care mi-a zis: „Du-te, încearcă. Dacă nu reușești, măcar vezi câteva săptămâni Moscova”.

– Ce cărți de poezie ai editat? Doar în română sau și în rusă?

Am editat o singură carte de poezie, pe când eram studentă la Moscova, „Rugă de neliniști”. Am publicat poezii și în reviste rusești – traduceri.

– După căderea URSS, ai pornit spre Europa, să-ți câștigi bucata de pâine. De ce ai ales Grecia?

Eu și cu soțul eram în anul doi la facultate când ne-am căsătorit. Erau anii ’90, criză totală. La Moscova, după ora 16.00, nu găseai nimic în alimentare! Stăteam la cozi interminabile ca să cumpărăm un pachet de lapte vânăt la culoare… Aveam doi copii (Bogdan și Ștefan – n.n). De asta ne-am pornit în Grecia, unde erau deja verișoarele mele!

Am început să lucrez pe insula Halki, la un restaurant, la spălat vase. Apoi, învățând greaca și engleza, am ieșit „afară”, cum zic grecii. Devenisem ospătăriță, iar bărbatul meu lucra la o gospodărie piscicolă, care se deschisese atunci pe insulă. Și azi, dacă ar fi să aleg, tot Grecia aș alege. O iubesc de la prima întâlnire. Pentru soare și apă, pentru sufletul bun, milostiv și tolerant al grecului, pentru splendorile antice și medievale, pentru muzică și pentru credința ortodoxă. În Moldova ortodoxia a fost adusă de călugării greci. „Călugăr” e alcătuit din “καλοσ”– bun și ” γεροσ”– bătrân, cuvântul „călugăr” este de origine greacă.

– Străinii ce lucrează în Grecia, sunt obligați prin lege să învețe limba greacă?

Nu sunt obligați prin lege să învețe limba. Dar înveți greaca, din necesitate, altfel cum să vorbești cu lumea? În general, grecii pun mare preț pe cuvântul omului. Nu se semnează acte când mergi la lucru. Te înțelegi din cuvânt și cuvântul tău e TOTUL!

Când am ajuns în Grecia, am învățat din zbor limba. Nu am fost la cursuri! Eram singură pe insula Halki, nu erau moldoveni sau ruși cu care să comunic. De aceea, după câteva săptămâni, de-acum vorbeam greaca. În prezent, trăiesc pe insula Rodos, citesc ziare, cărți în greacă, scriu și chiar gândesc în limba greacă! Toamna asta se împlinesc 20 de ani de când mă aflu în Grecia.

– Ce slujbă ai, unde lucrezi pe insula Rodos?

Acum lucrez la „Ristorante italiano Mediteraneo”. Sunt ajutor de „capo di cucina”, adică ajutor de bucătar-șef. La restaurantul acesta, boss-ul este italian, eu – moldoveancă, avem doi ospătari – un turc musulman grec și o bulgăroaică. Toți vorbim greaca, uneori italiana și, rar de tot, engleza.

 – Limba română răsună pe insulele Halki și Rodos? Vin moldoveni pe insule?

Aici suntem foarte puțini moldoveni, o mână de oameni. Să știți că moldovenii sunt foarte stimați de greci. Moldoveanul nu te lasă la mijlocul sezonului, lucrează până la sfârșit, adică se ține de cuvânt! Unii moldoveni de-ai noștri au deja 22 de ani lucrați la un singur proprietar. Noi, moldovenii, suntem oameni de încredere.

– Cu cine vorbești în română pe Rodos?

Cu sora mea, cu fiul meu Bogdan, cu prietenele mele, care sunt femei cu studii. Valentina a fost soră superioară la Spitalul Raional din Nisporeni, Viorica, soră superioară la un spital din Tiraspol, Iulia, soră șefă la un Centru Medical din Chișinău, Maria, profesoară, Stela, profesoară de engleză, doamna Nina, medic neuropatolog la o policlinică din Chișinău, Valeriu, medic pediatru, Tudor, colonel în rezervă, Catinca, contabilă, Victor, inginer, cu ei vorbesc româna.

Aici pe Rodos, citesc și iar citesc Eminescu, de trei ori pe zi! Îl citesc și recitesc pe Minulescu, poetul dragostei senzuale și al frumoaselor de pe Corint. Pe Bacovia îl citesc când mi-e dor de toamnă și mi-e trist. Pe Păunescu, când mi-e dor de țara mea necăjită. O citesc și pe Angela Plopii, fostă colegă la Institutul „Gorki”, pentru că e sinceră, tot ce scrie e trecut prin inima ei…

– Postările tale de pe Facebook sunt foarte interesante, mici nuvelete, istorisiri, meditații. Te citesc cu plăcere moldoveni din diferite colțuri ale planetei.

Mama mea, Maria Țîcu, este croitoreasă. Când eram mică, ea îmi cosea cele mai frumoase și cochete rochițele. Ieșeam în drum și așteptam să mă laude fetele, femeile mai în vârstă. Cu timpul, am învățat să nu mai fiu dependentă de laudele și ovațiile altora. Cel mai important este „eu”-l meu. Scriu pe Facebook din plăcere, povestesc despre ceea ce văd în Grecia ori îmi amintesc de locurile natale. Nu aștept laude, dar văd că oamenii reacționează. Nu cred că am nevoie de dragostea multor oameni, îmi sunt de ajuns zece, dar care să mă iubească cu adevărat.

– Ce cunosc grecii despre Moldova? Le place limba română?

Grecii știu că eu sunt moldoveancă, dar cred că limba maternă a moldovenilor este rusa. Le spun că limba mea e româna și mă întreabă: „De ce româna, și nu moldoveneasca?”. „Dar de ce greaca, și nu cipriota? Așa cum în Cipru se vorbește greaca, așa și în Moldova se vorbește româna”, le explic.

– Cum crezi, de ce mulți alolingvi din R. Moldova nu vor să învețe limba română? Cum îți pare Chișinăul, din punct de vedere lingvistic?

De ce nu învață rușii limba română? Nu știu, dar știu că în Țările Baltice toți vorbesc limba țării unde trăiesc. Nu știi lituaniana? Nu-ți dăm cetățenie! Mulți ruși care locuiesc de ani buni în Lituania și nu cunosc lituaniana nu au cetățenie. Asta când e vorba de bătrâni! Tinerii alolingvi din aceste țări sunt obligați de la creșă să știe limba de stat!

Cum e Chișinăul din punct de vedere lingvistic? Îmi pare infernal. Accentul rusesc îmi taie urechea. În Grecia, vorbesc cu fiul meu limba română literară. Iar când merge sărmanul copil la Chișinău, nu înțelege nimic din ce vorbesc oamenii pe stradă. Tot mă întreabă: „Ce înseamnă „akaraciok”, „poceriovka”, „abiscit”, „nastroenie”? În Moldova, lumea folosește din plin „mat”-ul rusesc. E îngrozitor!

– Ai fost o vreme purtător de cuvânt al primarului de Ungheni. De ce ai plecat totuși din Ungheni?

Aveam un salariu de 700 de lei, fiul mai mare era la facultate în România, iar factura la căldură era de 500 de lei.

– Am citit într-un articol că intenționai mai demult să candidezi la funcția de primar al satului Rădeni. O să-ți depui candidatura pe viitor?

Nu, n-o să-mi depun candidatura la funcția de primar în satul meu. Sunt prea departe de realitățile din Moldova și idealizez oamenii, vorba tatei!

– Ai scris pe FB: „Satul meu e la hotar cu Dumnezeu”.

Din oricare parte te duci la Rădenii Vechi – fie dinspre Vălcineț, fie dinspre Milești, fie dinspre Cornești, urci sus, sus în deal… Vara, când stelele ne sărutau pe creștet, îmi părea că dacă ridic mâna, gata, Îl prind pe Dumnezeu!

Când eram mică, dimineața îmi trebuiau 45-50 de minute să ajung din Deal la Moară, în Deal la Scoală – mă durea gura de dat binețe! Acum satul e cam pustiu, mulți au plecat. Însă cei rămași se mai abonează la ziare, citesc și vorbesc frumos românește, cu accent neaoș, atât de plăcut auzului. Tuturor basarabenilor le doresc să sărbătorească limba română nu doar pe 31 august, ci în fiecare zi, în suflet…

– Mulțumesc pentru interviu.

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)