CEALALTĂ BASARABIE // „Părinţii şi copiii trebuie să fie alături”

 

Licenţiaţi în medicină, pedagogie, oameni de cultură, ingineri, au plecat în lumea largă, în speranţa că vor munci o perioadă, iar cu banii câştigaţi vor pune bazele unui trai cât de cât decent la baştină. Şi-au sacrificat cei mai frumoşi ani făcând curăţenie în casele unor străini, având grijă de copiii ori de părinţii în etate ai acestora, zi de zi visând că se vor întoarce, şi vor începe viaţa de la capăt. O viaţă mai aproape de ce au visat să devină. Caută cu teamă spre copiii care îndrăgesc ţara-gazdă, înainte de a cunoaşte şi a îndrăgi ţara părinţilor. Speră să nu piardă momentul să-i aducă la baştină, să-i convingă că aici este casa lor.

Este şi cazul Nataliei Gaulica, din Zăuceni, Floreşti. Licenţiată în psihologie, Natalia a plecat peste hotare în 1999. A plecat iniţial cu viză turistică până în Polonia, iar de acolo a ajuns pe căi ilegale în Germania, unde o aştepta sora ei. După trei luni în care a făcut curăţenie într-un hotel, a fost deportată de autorităţi. La scurt timp, a decis să-şi încerce iar norocul. A plecat cu viză turistică în Cehia, iar de aici, traversând un râuleţ şi un pod de cale ferată în mare grabă, aşa cum le indicau călăuzele, a ajuns iar la Berlin, Germania. A lucrat o lună. În drum spre casă iar s-a ciocnit cu poliţia şi iar a fost trimisă în Moldova.

A treia oară a plecat la muncă în Portugalia. Aici a muncit timp de 12 ani menajeră. „Nu am plecat cu scopul de a rămâne peste hotare, ci de a câştiga o sumă de bani ca să-mi cumpăr o casă ori un apartament. Casa mea e în Moldova, în satul de baştină, unde sper să mă întorc”, spune Natalia. Portughezii i-au lăsat impresia de oameni inteligenţi, toleranţi. Timp de un deceniu a muncit într-o familie unde soţia era medic, iar soţul – profesor de portugheză şi filozofie. „De la ei am învăţat să preţuiesc lucrurile de anticariat. Bărbatul era pasionat de restaurarea mobilierului vechi. Ştiau că am studii superioare. Mă încurajau că va veni un moment în care statul nostru va scăpa de greutăţi şi vom reuşi să ne afirmăm, că şi Portugalia a avut perioade de cotitură. Mama avea stative, ţoluri ţesute. Nu le acordam atenţie. Dar, întoarsă acasă, am strâns toate aceste lucruri vechi, fierul de călcat al bunicii, acum îmi par de nepreţuit. Altele ca acestea nu vor fi”.

Un soţ, de acasă, la celălalt capăt al lumii

Tocmai în Portugalia, la Setubal, l-a întâlnit pe viitorul ei soţ, Petru, moldovean din Mihăileni, Râşcani, care, ca şi ea, muncea aici la o fabrică. Pe rând s-au născut Sofia şi Jesica. Rămas fără lucru, soţul ei şi-a găsit un alt job, tocmai în Franţa. Astfel, Natalia a fost în situaţia de a mai suporta o despărţire de câţiva ani. „Fiind singură în Portugalia, eram atrasă ca de magneţi de casă. Mă duceam să fiu lângă mama Elena, măcar două săptămâni, mă încărcam cu energie şi veneam iar la lucru. Simţeam că în Moldova, nu pe tărâmul portughez, este viaţa mea”, afirmă femeia.

Natalia este cea mai mică, dintr-o familie cu şase copii. Un singur frate, „cel mai norocos”, spune femeia, a rămas în sat, ceilalţi s-au împrăştiat în lumea largă: în Italia, Rusia, Germania. În 2013, Natalia a decis să părăsească Portugalia şi să revină în Moldova. Dar lipsa unor locuri de muncă bine plătite şi propunerea surorii sale de a-i găsi un job la Berlin au determinat-o peste câteva luni să pornească iarăşi la drum, de această dată cu copiii şi cu paşapoarte româneşti. Soţul li s-a alăturat la Berlin peste o lună.

 

Va valorifica munca părinţilor

A marcat-o despărţirea de mama ei, care, în 2015, a pierdut o luptă grea cu o boală incurabilă. Azi Natalia regretă că nu au petrecut mai mult timp împreună. Îi duce dorul. Urma să facă timp de trei ani cursuri de germană la Berlin, îşi legaliza diploma de studii, dorea să muncească într-un domeniu mai apropiat de pedagogie. Decesul mamei a frânt-o şi a determinat-o să ia decizia de a se întoarce la Zăuceni.

„În suflet sunt un om al pământului. Am procurat un teren în suburbia Chişinăului, dar nu vreau să ne construim casă acolo. Vreau să muncesc în grădina de acasă, să valorific gospodăria mamei şi a tatei, care acum, fără ei, arată mai tristă. Soţul m-a întrebat ce vom face în Moldova. I-am spus „mergem şi vei vedea!”, iar dacă nu vrei, oricum mă întorc. Ieri o rudă mi-a pus aceeaşi întrebare: „Ce să faci aici?”. Voi face ce face toată lumea care trăieşte în Moldova! Poţi trăi doar cu o bucăţică de pâine, dacă în suflet eşti liniştit, vei obţine şi alte realizări. Dar poţi avea averi, dacă sufletul îţi tânjeşte, tot sărac eşti. Cu tine nu iei nimic. Eu am speranţa că încă voi putea să mă afirm în calitate de cadru didactic acasă”, mai spune femeia.

Copii, între două lumi

Copiii Nataliei aveau patru şi cinci ani când au părăsit Portugalia. Acum aproape că au uitat portugheza, vorbesc germana şi româna. Frecventează o şcoală din Berlin şi de trei ani studiază pianul. „Acasă vorbim doar în limba română, ascultăm interpreţi, compozitori români. Nu vreau să se adapteze la Berlin, tind să le insuflu dragostea de Moldova – ne vom întoarce acasă, la Zăuceni. Mulţi spun că pleacă de dragul viitorului copiilor. Eu poate sunt mai conservativă, dar sunt sigură că copiii se simt bine acolo unde părinţii se simt bine şi confortabil. Nu contează unde, în Moldova, Germania, părinţii trebuie să fie alături de copii şi invers, copiii trebuie să fie alături de părinţi”, conchide Natalia.

Acasă, la Zăuceni

În aceste zile, familia a venit în vizită în Moldova. Drumurile îi par Nataliei mai bune ca acum un deceniu-două. E adevărat, remarcă ea, în comparaţie cu peisajele de acasă, în Europa, chiar şi în localităţile mici, e curăţenie şi ordine în toate. Dar ce ne încurcă pe noi să facem ordine în jur? „Problema moldovenilor s-ar rezolva dacă oamenii s-ar respecta mai mult, tinerii ar fi învăţaţi că doar prin muncă pot obţine ceva. Nici în Europa nu este uşor. Muncim din greu cu soţul ca să achităm chiria mai întâi – 600 de euro, apoi ca să ne întreţinem copiii, să ne cumpărăm câte ceva şi, dacă mai rămâne, facem rezerve pentru vacanţe şi deplasări acasă. Este foarte dificil”.

Natalia, alături de comunitatea moldovenilor de la Berlin, a participat la proteste, unde a scandat lozinci împotriva furtului miliardului, apoi – împotriva rezultatului alegerilor prezidenţiale, nemulţumită de faptul că nu toţi cetăţenii din diasporă au avut posibilitatea să voteze. „Sper să se schimbe situaţia, pentru că în adâncul inimii mi-i milă de oamenii noştri care muncesc ca oriunde, dar au salarii mici, iar preţurile sunt comparabile cu cele europene. Acasă te urmăreşte sentimentul de insecuritate, dar avem oameni deştepţi şi talentaţi. Sper că vom depăşi această perioadă grea, de stat fără oameni, că, urmând exemplul Europei, vom reuşi să scăpăm de acest sistem marcat de corupţie”, mai spune Natalia.

The following two tabs change content below.