Cealaltă Basarabie // O poveste spusă cu lacrimi

Basarabeanca Viorica Croitoru (41 de ani) locuiește de 18 ani în Portugalia, țară în care și-a întemeiat o familie frumoasă cu care se mândrește și despre care vorbește cu entuziasm. Împreună cu soțul ei, Simion, basarabean și el, și-au deschis propria afacere, iar prin intermediul acesteia promovează vinurile moldovenești. Drumul ei spre Portugalia nu a fost deloc roz. A fost un drum presărat cu lacrimi, în care a fost nevoită să îndure frigul, ploaia și chiar foamea.

Viorica Croitoru s-a născut la Chișinău, însă, când avea cinci ani, familia ei s-a mutat la sat – la Greblești, r. Strășeni. Și-a dorit să devină profesoară, așa că mama ei a înscris-o la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, însă, din cauza situației financiare precare, a învățat doar jumătate de an. Încă de la începutul discuției noastre ne-a atenționat că „este un copil al Uniunii Sovietice”. Avea 18 ani când, împreună cu un verișor de-al ei, au decis să plece în lumea mare, mai exact în țara unde auziseră că se trăiește bine. La modul concret – în Germania.

„Am trăit vremuri grele! Mama lucra la colhoz, iar eu am prins perioada în care ei nu primeau salariile. În locul banilor, li se dădeau fie două tone de grâu, fie porumb ori mere. Nu-mi permiteam să ajung acasă, stăteam cu săptămânile în cămin, în timp ce colegii mei plecau la părinți. Așa m-am decis că trebuie să fac o schimbare în viața mea. Mi-am luat inima-n dinți, am fost la piață și am vândut produse agricole, am adunat banii și am plecat în lumea mare”, își începe istoria cu vocea tremurândă basarabeanca noastră.

A dormit în copaci

Banii pe care i-a strâns i-au ajuns doar pentru biletul până la autogara din Ucraina, iar odată ajunsă acolo, pentru a-și continua drumul spre Germania, a mers pe jos.
Plângând, ni se confesează că a mers prin păduri și că a fost nevoită să doarmă în copaci. O liniștea gândul că nu este de una singură, fiind cu un verișor de-al său, iar ajunși în Polonia, a simțit cum inima a început să-i zâmbească.

„Generația de astăzi nicidecum nu o să ne înțeleagă pe noi, cei din generația mea. A fost o decizie foarte riscantă, însă, uitându-mă în urmă și știind care este situația de acasă, nimic nu mă oprea din drum. Făceam focul și prindeam rațe sălbatice pe care le coceam. Cu greu am încercat să supraviețuim, însă voiam ca copilul meu să nu trăiască niciodată ceea ce am trăit eu. Îmi doream să mă realizez așa cum nu puteam nicidecum acasă. Eram un copil al Uniunii Sovietice, am citit foarte multe cărți și știam că undeva există o viață mai bună. De asta am plecat… pentru o viață mai bună. Am trecut Polonia în nouă zile, însă ținta noastră era Germania. Toți cei care veneau din armată ne spuneau că această țară este bogată”, ne povestește Viorica Croitoru.

Primul job

În drumul ei, a îndurat foame, sete, însă a avut și norocul să dea peste oameni cu inimă mare care i-au cumpărat pateuri, conserve și pâine. Odată ajunși în Germania, înnoptau în containere cu haine second-hand. La scurt timp, și-a găsit primul job: trebuia să spele maimuțele și să le dea de mâncare elefanților de la o grădină zoologică. A lucrat acolo timp de doi ani, iar când auzea pe cineva că vorbește limba rusă, știa că e ziua ei norocoasă.

„Când am ajuns în Germania, știam doar două fraze pe care le cunoșteam din copilărie: hande klapp (bate din palme) și hande hoch (mâinile-n sus). Germana am învățat-o foarte repede pentru că, trăind printre nemți, o prinzi din mers”, susține femeia.
După ce a renunțat la serviciul pe care-l avea la grădina zoologică, s-a angajat în calitate de menajeră și făcea curățenie prin casele oamenilor, iar mai apoi a urmat un nou job – la o patiserie.

Ce a făcut cu primul ei salariu

În cei șase ani pe care i-a trăit printre nemți, Viorica Croitoru a reușit să lege o frumoasă prietenie cu o doamnă din Kazahstan căsătorită cu un director de bancă din Germania. Ultimul job l-a avut în casa lor, în calitate de menajeră.
Ca astăzi ține minte ziua în care a primit primul ei salariu. „Am mers și mi-am cumpărat patru pârjoale care îmi aminteau de casa părintească”, își aduce aminte basarabeanca noastră.

Despre nemți, spune că aceștia sunt reci și rezervați, cu toate acestea, s-a simțit bine în Germania. După ce l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț, Viorica și Simion au decis să plece în Portugalia, țară în care s-au stabilit de 18 ani.
Nunta le-a fost organizată de o familie de portughezi, cei care le-au devenit și nași de cununie și pe care fiica lor, Cătălina, îi numește „bunica” și „bunelul”.

„Suntem patrioți”

„Palmieri am văzut doar în cărți și eram dornică să-i văd în realitate. Așa am decis să venim în Portugalia, țară despre care pot spune că între noi a fost o dragoste la prima vedere. Aici startul a fost mai ușor, comparativ cu cel din Germania. Greutățile și încercările de care am avut parte m-au călit și m-au făcut mult mai puternică. În cei 18 ani de când suntem aici, ne-am cumpărat căsuța noastră, avem și cetățenie portugheză. Da! E o viață de om, însă nu uităm nicidecum de unde venim pentru că suntem patrioți. În R. Moldova venim de două ori chiar de trei ori pe an, iar fata noastră fiecare vacanță și-o petrece la baștina părinților ei”, povestește Viorica Croitoru.

Soțul ei este ambasadorul vinurilor moldovenești în Portugalia, iar de cinci ani, cei doi și-au deschis propria afacere prin intermediul căreia importă vinurile din R. Moldova în Mozambic, Angola, Brazilia etc.

„Sună bizar, eu știu, dar…”

Chiar dacă a reușit să-și îndeplinească visul, cel de a avea o viață mai bună și un trai fără de griji, basarabeanca regretă că nu și-a putut încheia studiile. În Portugalia învață profesia de asistent medical de fizioterapie, iar în curând va finaliza studiile, cu toate acestea, și-ar fi dorit să se afirme și în Moldova.
În timpul interviului, am aflat că soții Croitoru nu sunt indiferenți față de copiii din orfelinatele moldovenești și persoanele defavorizate, susținându-i așa cum știu ei cel mai bine.

„Sună bizar, eu știu, dar mi-i dor de casă… Mi-i dor de paragină, de drumurile stricate, de câmpiile și codrii noștri, de ceea ce nu avem aici (n.a. – plânge). De când sunt plecată, cel mai mult îmi lipsește familia. Mămica nu mai este printre noi de doi ani, însă ne vizita destul de des. Țin minte cum se trezea la ora cinci dimineața, venea la mine și îmi spunea: „Știi ce, schimbă-mi biletul că eu am acasă găini, un porc și trebuie să mă duc”. Nu o înțelegeam cum poate să se gândească la asta, când de fapt trebuie să se odihnească. Tata a decedat pe când aveam trei ani, iar mămica a fost mereu mândră de mine”, ne spune pe o notă de tristețe cea care promovează nu doar vinurile moldovenești, ci și bucatele noastre tradiționale.

Îi uimește pe portughezi cu mâncăruri tradiționale

Viorica Croitoru organizează deseori evenimente pentru care gătește de una singură. La aceste evenimente sunt prezente în jur de 200 de persoane, atât moldoveni, cât și portughezi.
Spune că pasiunea pentru gătit a moștenit-o de la bunica ei, care a fost soție de primar și căreia îi plăcea să gătească la nunți.
„Mă lua lângă ea ca să-mi arate cum se fac sarmalele, iar la vârsta de cinci ani eu deja le împleteam ca o gospodină iscusită. Portughezii nu înțeleg cum de reușesc de una singură să prepar 70 de kilograme de sarmale”, adaugă ea.

Două cuvinte pentru cei de la guvernare

Îi pare rău că a fost nevoită să ia drumul străinătății, însă este conștientă de faptul că, dacă rămânea în R. Moldova, nu avea cum să realizeze toate lucrurile frumoase de care are parte acum în Portugalia.
„La noi sistemul este putred și corupt, iar dacă s-ar schimba lucrurile, multă lume plecată ar reveni la baștină. De când suntem aici, vedem lucrurile altfel. Țin minte că mama atunci când avea vacanță, făcea reparație în casă. Noi ne străduim o dată ori de două ori pe an să plecăm undeva pentru a ne recrea.
Mă indignează și mă revoltă pensiile mizere ale bătrânilor din Moldova, iar celor de la guvernare aș vrea să le zic doar două cuvinte: opriți corupția!”, își încheie povestea basarabeanca noastră din Portugalia.

Lena NEGRU