CEALALTĂ BASARABIE // Nicoleta Sandulescu: „Visez să am o expoziţie în Spania şi la Paris”

 

Nicoleta Sandulescu, o tânără de 23 de ani, din Orhei, a plecat la vârsta de 15 ani împreună cu familia la Lisabona, Portugalia. În prezent, este studentă la Facultatea de Arte Frumoase din Lisabona. Este deţinătoare a Marelui Premiu „Regina Isabel de Braganza”, obţinut în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Salonului de Primăvară, iar câteva dintre lucrările sale sunt găzduite de pagina oficială a faimosului scriitor portughez Antonio Lobo Antunes.

– Dragă Nicoleta, în ce condiţii aţi plecat din R. Moldova? Care au fost primele impresii despre Portugalia, o ţară cu o istorie impresionantă?

Am plecat din R. Moldova în Portugalia la vârsta de 15 ani. Ne-am alăturat împreună cu sora Cătălina şi fratele Ştefan părinţilor, care munceau aici din anul 2001. Iniţial, a plecat la muncă tatăl meu, iar peste un an – mama. Ulterior, am venit şi noi, pentru că viaţa fără părinţi nu era viaţă.

Portugalia este o ţară cu mult soare, cu oameni foarte buni şi culţi. În oraşul Lisabona de la bun început am întrezărit o mulţime de posibilităţi pentru mine, o pictoriţă în formare. De la început ne-a fost cam greu să ne integrăm, deoarece nu cunoşteam limba portugheză. Am ajuns aici spre sfârşitul anului şcolar, în prag de examene. Am făcut aproape că imposibilul. Am stat zi şi noapte împreună cu mama asupra cărţilor şi, ca rezultat, am încheiat anul şcolar, eu – cu cele mai bune note din clasă, Cătălina – cu bursă de merit. Ne-a ajutat şi faptul că în Moldova am învăţat limba franceză, care se aseamănă un pic cu portugheza. Mai dificil am reuşit să ne facem prieteni. La şcoala unde am învăţat iniţial, copiii ne-au întâmpinat foarte rezervat, aş spune chiar, agresiv. Dar, treptat, am reuşit să le câştigăm respectul. La facultate, unde suntem acum, atitudinea colegilor e alta, mult mai civilizată, cultă, se vede că bătăuşii de la şcoală au mai crescut.

– A fost greu să obţii o bursă la Facultatea de Arte Frumoase a Universităţii din Lisabona?

În cazul meu a fost relativ uşor. În Moldova am învăţat la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”. În Portugalia am continuat studiile în acelaşi domeniu, la Liceul „Poeta Antonio Aleixo” din Portimao. Am obţinut cea mai înaltă notă la examen şi acest fapt m-a ajutat la admitere la Facultatea de Arte Frumoase din Lisabona, la specializarea Pictură.

– Cum sunt stimulaţi tinerii în Portugalia, la ce expoziţii ai fost invitată să participi şi care a fost reacţia publicului la picturile tale?

Prima expoziţie individuală am avut-o în sala de vernisaje a Mănăstirii Capuchos în anul 2014. La expoziţie au fost prezenţi Ambasadorul R. Moldova în Portugalia şi soţia sa, Valeriu şi Larisa Turea, pictorul Valeriu Ticu, cărora vreau să le mulţumesc şi pe această cale, pentru susţinere. În 2016, am participat la o expoziţie colectivă, la Muzeul de Istorie „Paula Rego”, unul din cei mai mari pictori portughezi contemporani. Ulterior am mai participat la unele expoziţii colective. În cadrul Facultăţii de Arte Frumoase unde studiez am realizat şi o expoziţie individuală de gravură. La inaugurare am vândut o bună parte din lucrări. De aici am dedus că publicul din Portugalia apreciază la un nivel înalt arta, inclusiv m-a bucurat că au apreciat ceea ce fac, au înţeles mesajul pe care vreau să-l transmit. Mi-au redat forţele şi entuziasmul. În Moldova nu prea ştiu cum stau lucrurile, n-am participat la nicio expoziţie, dar vreau să cred că şi publicul de acasă preţuieşte arta la justa ei valoare.

Premiul Regina Isabel de Braganza este înmânat studenţilor de la facultăţile de arte frumoase din Lisabona şi Porto pentru cele mai reuşite, mai talentate lucrări. Juriul e format din 3-4 maeştri în pictură. Premiul mi-a fost înmânat de proprietarul Galeriei de Arte Casino Estoril, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Salonului de Primăvară. Trebuie să remarc că aceasta e una din cele mai prestigioase galerii din capitala portugheză. M-a bucurat nespus acest premiu şi îl consider un succes. În Portugalia am obţinut mai multe premii, aici tinerii artişti sunt foarte stimulaţi. Primul meu premiu l-am obţinut în 2014 – premiul de pictură murală „Viva a Rua Diogo Tome”, după care, anul trecut, am obţinut Premiului I de Pictură la Concursul “Infante D. Luis As Artes”.

 

– Ai ilustrat una din lucrările celui mai cunoscut scriitor contemporan portughez, Antonio Lobo Antunes, cum te-a apreciat acesta?

Da, am ilustrat istorioara „Uma Via Lactea de Galos” de Antonio Lobo Antunes. Am ales să ilustrez acest text în cadrul disciplinei de ilustraţie de la facultate. Văzând lucrările mele, profesorul de la facultate mi-a sugerat să iau legătura cu scriitorul şi să aflu opinia acestuia. Am comunicat cu domnul Antonio Lobo Antunes pe mail, mi-a mulţumit pentru colaborare spunând ca ilustraţiile sunt neobişnuite şi i-au plăcut foarte mult. M-a întrebat dacă le poate publica pe pagina sa oficială, însoţite de text. Evident, i-am spus că e o onoare pentru mine.

– Mulţi migranţi moldoveni se simt suspendaţi între două lumi, două culturi, cea de acasă şi cea a ţării gazdă. Ce înseamnă pentru tine „acasă” şi locurile unde te-ai născut?

Casa pentru mine e familia. Unde îmi este familia acolo îmi este şi casa. Dar în inimă voi avea mereu un loc rezervat casei părinteşti din or. Orhei, construită de cei mai buni şi scumpi părinţi. Dorul de casă e de nedescris. În primele luni am plâns mult cu sora mea. Mama plângea şi ea împreună cu noi. Nu era zi în care să nu vrem să ne întoarcem în Moldova. Simţeam lipsa prietenilor. Părinţii ne-au susţinut şi, treptat, ne-am adaptat. Deja mă aflu aici de opt ani. Când copiii emigranţilor vin într-o ţară străină la o vârstă mai fragedă, se adaptează mult mai lesne, în comparaţie cu cei adulţi.

– Cum îşi imaginează portughezii R. Moldova?

Pentru mine este important să menţionez de fiecare dată de unde vin. Şi la înmânarea celor două premii am anunţat că sunt din Moldova. Din păcate, portughezii nu ştiu în ce parte a globului pământesc se află şi deseori ne confundă cu Rusia. Dar familia noastră le-a povestit prietenilor portughezi despre obiceiurile, bucătăria, clima noastră. Aceştia au rămas cu convingerea că venim dintr-o ţară frumoasă şi interesantă, care trebuie neapărat vizitată.

– La ce proiecte lucrezi în acest moment şi ce planuri de viitor ai?

Planuri am multe, dar prioritare sunt trei – să urmez masteratul la Facultatea de Arte Frumoase din Lisabona, la care învăţ acum. Să organizez o expoziţie împreună cu artistele care mă inspiră, Irina şi Cătălina Sandulescu, mama şi sora mea. Şi împreună cu Cătălina doresc să realizez un proiect de gravură, care va fi expus în Granada (Spania) şi la Paris.

– Ai un mesaj pe care ai vrea să-l transmiţi conaţionalilor, prietenilor din R. Moldova?

Le doresc celor de acasă, în primul rând, locuri de muncă, oportunităţi de afirmare, tinerilor – să aibă cât mai multe şanse şi posibilităţi de afirmare. Oamenii să fie mai buni şi mai înţelegători unii cu alţii. În Portugalia m-a frapat mereu generozitatea portughezilor, care te ajută fără a aştepta ceva în schimb. Mesajul meu pentru prieteni e să nu înceteze să viseze şi să depună maxim efort ca visele lor să devină realitate.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.