CEALALTĂ BASARABIE // „Moldova îşi pierde intelectualitatea”

Spune că e româncă din Basarabia, născută în comuna Valea Mare din Ungheni. Rodica Gherasim (43 de ani), fost lector universitar, fost redactor-prezentator radio, fostă traducătoare şi profesoară de limbă și literatură română, a luat drumul străinătății acum 18 ani. Locuieşte în Portugalia, dar interviul nostru a întors-o imaginar în trecut, în anii când cariera sa era în plină ascensiune și când încă nu renunţase la cele patru joburi care-i erau pe plac. Pentru că amintirile au atins-o la coarda sensibilă, discuția noastră s-a lăsat cu lacrimi – încă mai păstrează în memorie durerea acelei schimbări.

Rodicăi Gherasim nu i-a fost deloc uşor să lase totul şi să plece în străinătate. La vârsta de 26 de ani, ea avea patru joburi la care ținea mult: era lector universitar la USM, profesoară de limbă și literatură română la o școală din Chişinău, redactor-prezentator radio și traducătoare la Serviciul Pază de Stat din sectorul Buiucani.

Vrea s-o revadă pe Dorina

A copilărit pe malul Prutului, iar până în clasa a V-a a scris doar cu litere chirilice, la fel ca şi ceilalţi copii din generaţia ei. Însă în timpul unei vacanţe, la tabăra de vară de la Rădenii Vechi ea s-a împrietenit cu Dorina, o fetiță din Pașcani (România) cu care a continuat să corespondeze, iar pentru aceasta a învăţat a scrie cu grafie latină.
„Aşa că în 1989, când s-a renunţat la scrierea cu caractere chirilice, eu ştiam deja să scriu şi să citesc. Şi acum, când cineva mă întreabă de unde sunt, nu pot să nu le povestesc despre acest caz. Visez s-o reîntâlnesc pe Dorina din Pașcani”, spune Rodica Gherasim.

În Portugalia, cu cartea lui Eminescu găsită în pod la tătuca

A ştiut că vrea să se facă filolog încă din copilărie, din ziua în care a găsit în podul casei lui tătuca al ei, care în perioada interbelică a fost învățător, o carte foarte veche cu versuri de Mihai Eminescu. O mai păstrează şi azi la loc de cinste în biblioteca sa impresionantă din Portugalia.

După ce a absolvit Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, ea şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere a USM, paralel studiind timp de cinci ani Regia și actoria la Facultatea de Arte Frumoase a aceleiaşi universităţi, clasa scenaristei și regizoarei Lidia Panfil.

A emigrat ca să-şi păstreze familia

A urmat un an de masterat la Facultatea de Litere, dar la doctorat s-a văzut nevoită să renunţe. Era căsătorită de doi ani și înţelegea că, dacă alege să-şi continue studiile, familia ei se va destrăma, căci soţul ei muncea în Franţa. Aşa că a ales familia, în detrimentul carierei.

„Până a pleca, aveam o activitate frumoasă acasă și patru locuri de muncă la care țineam mult. Am fost o norocoasă și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a alintat atunci când mi-a scos în cale oameni de valoare. Trebuie să recunosc că mi-a fost greu să iau decizia de a pleca, pentru că mergeam la serviciu ca la sărbătoare. M-ați atins la coarda sensibilă a sufletului, pentru că am lăsat acasă o carieră care, sunt sigură, ar fi fost din ce în ce mai frumoasă. Vă mărturisesc cu lacrimi în ochi că acum, dacă ar fi să mă întorc în timp, nu știu dacă aș mai pleca în străinătate”, ni se confesează Rodica Gherasim.
Când a părăsit R.Moldova, o alina faptul că va fi alături de soțul ei, că vor lucra amândoi în Portugalia, de unde acesta primise o ofertă de job mult mai bine plătit decât cel din Franța, iar asta însemna că în doar un an puteau aduna suma de bani necesară pentru procurarea unei locuințe.

Trei săptămâni de coşmar

Viaţa unui emigrant nu e deloc ușoară, iar în cazul Rodicăi Gherasim, greutăţile au început încă înainte să părăsească R.Moldova. Abia în ziua plecării a înţeles că fusese mințită de agenția de turism fantomă prin intermediul căreia urma să ajungă în Portugalia.

„Era într-o dimineaţă de luni, 6 noiembrie. Când am văzut că nu am obţinut viza pentru care plătisem, am înțeles că plec ca fugarul, mai mult ilegal decât legal. Dar mi-am zis că nu am încotro – demisionasem de la toate patru locuri de muncă și îmi era oarecum rușine să mă întorc. Am decis să risc și să merg înainte. Mi-a luat trei săptămâni până am ajuns la soţul meu. În toată această perioadă, mai că nu am mâncat nimic, doar din când în când ni se dădea câte un ceai. Ultima săptămână a fost cea mai grea. Eram vreo 40 în grup, marea majoritate mergeau în Italia, doar eu și încă trei fete ne îndreptam spre Portugalia. Am mers printr-o pădure prin care, dacă m-ar pune cineva, nici ziua n-aş merge. Pe acolo nici animalele nu umblau, aşa că am traversat-o în patru labe, ca un câine. Într-o noapte, îmi era atât de sete, că mă rugam de călăuză să-mi dea măcar o picătură de apă, cât să-mi ud buzele. Mi-a zis să rabd…”, a urmat o pauză, apoi protagonista articolului nostru a început să plângă în hohote. Şi-a cerut scuze pentru acest moment de slăbiciune, spunându-ne că acele zile i-au lăsat o rană adâncă în suflet. Apoi și-a continuat povestea.

„Soţul meu era istovit de muncă şi de griji”

„La un moment dat, am ridicat ochii spre cer și am înţeles că a început să plouă. Atunci mi-am dat seama că este un semn de la Dumnezeu. Am deschis gura și ploaia mi-a potolit setea. Nu i-aș dori nici dușmanului meu să treacă prin astfel de suferințe ca acele prin care am trecut nu doar eu, ci și alte mii de moldoveni care au plecat în lume ilegal. Povestea mea are sfârșit fericit, însă au fost şi cazuri cu sfârşit tragic. Când mi-am revăzut soțul, l-am găsit slăbit și îngândurat. Se schimbase mult – era istovit de muncă şi de griji, căci de trei săptămâni nu mai avea veşti de la mine”, ne povestește basarabeanca.

Cum a ajuns să lucreze la call center

Anul acesta se vor împlini 18 ani de când Rodica Gherasim se află în Portugalia și 20 de ani de când a emigrat soțul ei.
Când vorbeşte despre țara care i-a adoptat și care le-a oferit ceea ce R. Moldova nu le-a putut da, basarabeanca are doar cuvinte de laudă.

„Portugalia ne-a primit cu brațele deschise și ne-a oferit un loc de muncă. Este țara în care ni s-a dat un credit imobiliar la un procent foarte convenabil. Pentru că nu ştiam portugheza, la început ne-a fost foarte greu. Bine că aveam studii şi că posedam cunoştinţe de latină – asta m-a ajutat ca, în doar două luni, să pot întreţine o discuţie în portugheză. Primul meu job a fost la o fabrică de produse de panificaţie, unde am avut norocul să cunosc un portughez care ne-a ajutat să depunem actele pentru a ne legaliza șederea. Iar după trei ani, m-am angajat în calitate de asistent call center la una din cele mai mari companii de telecomunicații mobile din Portugalia, unde am lucrat din 2003 și până în 2017. Eram responsabilă de comunicarea cu vorbitorii de limbă rusă și portugheză, însă pentru că ne telefonau şi conaţionali de-ai noştri, la solicitarea mea, mi s-a permis să răspund şi în română. La acest serviciu mi-a fost utilă experiența radio, pentru că acolo conta să ai o dicție bună”, ne mai spune Rodica Gherasim.

A plecat de la acel loc de muncă din cauza crizei care a cuprins Portugalia şi care a avut drept consecinţă faptul că foarte multe companii au fost cumpărate de străini, inclusiv și cea la care basarabeanca era angajată de 14 ani.
I s-a propus să lucreze la 300 km de Lisabona, însă ea a refuzat oferta – nu putea să stea departe de soțul ei Viorel și de fiica lor Mădălina.

Despre activitatea sa de voluntariat

De un an, femeia este în căutarea unui loc de muncă, iar ca să nu cadă în plasa depresiei, face muncă de voluntariat. Săptămânal, sâmbăta, oferă lecţii gratuite de limbă și literatură română, îi învaţă dansul popular, cântece și poezii pe 24 de copii originari de pe ambele maluri ale Prutului, dar stabiliți cu familiile lor în Portugalia. Basarabeanca, care este și Președinte a Asociației „Miorița”, se implică activ în activitatea diasporei şi în organizarea acțiunilor de caritate pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe din R.Moldova.

„Am decis să nu mai revenim la baștină de dragul fetiței noastre, care acum are 16 ani. Ne dorim un viitor mai luminos pentru ea. Am ales statul care mi-a oferit posibilitatea să-mi procur o locuință fără a achita vreun euro la început. În Moldova aș reveni și mâine, cu condiţia să mi se ofere salariul minim care e aici, în Portugalia. Nici portughezii nu trăiesc în lux, dar îşi permit să-i cumpere copilului fructul pe care acesta și-l dorește și să-i dea bani pentru excursiile școlare. Când revin la baștină, văd doar oameni cu chipuri abătute, înstrăinate și reci. Prietenii noștri portughezi au fost în Moldova și, văzând mașini de lux cum nu vezi pe drumurile Europei, s-au minunat şi nu puteau înțelege de ce se plâng moldovenii de sărăcie”, ne mai spune Rodica Gherasim.

Are o bucăţică de Moldovă în Portugalia

De-a lungul anilor, basarabeanca a adunat în casa ei din Portugalia obiecte care îi amintesc de locurile natale: icoane, ulcioare (inclusiv unul de la bunica ei), clopoței, busuioc, spice de grâu, levănțică, sticle cu vin, coșulețe cu struguri şi floarea-soarelui, dar şi cărţile pe care le-a adus de acasă. De asemenea, ea are 30 de ii și catrințe, dar și cămăși populare bărbătești, un țolișor, un păretar și un covor, toate aduse din Moldova.

Regretă că a lăsat țara și că a renunţat la lucrurile care o făceau fericită, însă se bucură că în Portugalia îi poate oferi fiicei sale ceea ce, cu siguranță, nu ar fi fost în stare să-i dea dacă rămânea în Republica Moldova.

„Acasă nu e loc pentru oamenii deștepți”

Consideră că majoritatea emigranţilor moldoveni aleg să nu mai revină la baștină din cauza salariilor mici care îi aşteaptă acasă, iar proaspeții absolvenți emigrează pentru că nu-şi găsesc un loc de muncă pe potriva pregătirii lor. „Dezamăgirea îi face să plece în lume. Uneori mă întreb dacă sus-puşii îşi doresc o Moldovă prosperă sau preferă mai degrabă un stat fără viitor, care să fie guvernat şi în continuare ca până acum. Probabil că aceştia preferă să vadă plecată toată floarea țării, ca să rămână doar cei care pot fi manipulaţi. Am impresia că nu e loc pentru oameni deștepți în țară, că guvernanţii creează cu bună ştiinţă condiții ca oamenii să prefere să plece. Moldova îşi pierde intelectualitatea”, consideră Rodica Gherasim.

Lena NEGRU-AFTENII