Cealaltă Basarabie // „Mi se amestecau lacrimile cu ploaia”

Interviu cu Lilia Pascari-Ganea, originară din Japca, Soroca, stabilită în Italia

Dragă Lilia, spune-mi, te rog, cum ai ajuns în Italia?

Era toamna anului 2002, în societatea noastră moldovenească era „la modă” să pleci în străinătate în căutarea unui lucru mai bun. Aproape toți plecau cu gândul să adune ceva bani casă se întoarcă  apoi acasă și să trăiască mai ușor. Faţă de călătoriile umilitoare ale conaționalilor noştri, eu am ajuns mai ușor în Italia. Am ajuns printr-o firmă turistică fantomă, am plătit echivalentul unui apartament cu o cameră. Am mers în Italia cu o viză Schengen obținută pentru Ungaria. Despărțirea a fost grea, cu lacrimi, eram confuză, nu știam cum se va încheia călătoria asta. Eram cea mai tânără dintr-un grup de femei. Am mers în Ungaria cu un microbuz de la Chișinău, apoi am ajuns cu un taxi, cu mari peripeții și emoții, în Austria, la gară, de unde am luat trenul spre Veneția. Şi, într-un final, am sosit la Padova.

– Fată cu studii, deșteaptă, de ce nu ai rămas acasă?

După absolvirea Gimnaziului Japca, Soroca, mi-am continuat studiile la Școala Normală „Vasile Lupu” din Orhei, apoi la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. De ce nu am rămas acasă ?! Întrebare dureroasă. În timpul susţinerii bacalaureatului, am înțeles că în R. Moldova, chiar dacă eşti cel mai bun, fără bani, ușile îţi rămân închise.

În timpul examenelor de stat, mama, din cauza sistemului medical neglijent, se afla între viață și moarte. Au fost momente grele pentru familia mea și, din păcate, dacă nu ar fi fost „banii adunați pentru fete”, iubirea, puterea, curajul și dorința tatălui de a-i salva viața nu ar fi fost de ajuns. Venise momentul în care am înțeles că, având surorile mai mici și ele studente, mamă bolnavă, tată epuizat de puteri și cu moralul la pământ, trebuia să îi susțin. Salariul de învățător începător nu mi-ar fi fost de ajuns nici măcar pentru mine.

Totodată, exemplul rudelor și cunoştinţelor care veneau în vacanţă din străinătate era tot mai molipsitor din punct de vedere financiar. Într-o perioadă mai scurtă se puteau câștiga mai mulţi bani și putea fi sprijinită familia care avea nevoie de ajutor.

– Vrei să te întorci ca alți conaționali de-ai noștri acasă sau ai decis să rămâi definitiv acolo?

La început, ideea de a mă întoarce acasă mă obseda, pentru că am făcut studii și credeam că îmi va fi mai ușor la întoarcere. Ulterior însă, obținând anumite succese și realizări aici, gândul de a mă întoarce acasă a dispărut. Poate că mă voi întoarce la bătrânețe, chiar nu știu. Mi-am creat o familie cu Marius Ganea, avem un băiat, Gabriele. Ai nevoie de mult curaj ca să te întoci definitiv acasă și să o iei de la zero.

– Ce activitate ai în Italia și cum a fost integrarea ta în societatea italiană?

Lucrez de zece ani la o firmă de import-export. Am început ca traducător de rusă, apropo, cândva râdeam de ideea că ar putea să îmi trebuiască  rusa. Am reuşit să ajung treptat la funcția manager de export. Drumul a fost lung și anevoios, am lucrat asistentă / badantă la o bătrânică de 96 de ani. Am învățat datorită acesteia italiana, mi-a fost învățătoare. Am avut noroc de rude și de familia minunată italiană, care m-a susținut. Mi-a făcut actele și mi-a repetat întruna să evoluez, să îmi fac permis de conducere, să merg la cursuri serale, deoarece munca de badantă nu este pentru mine. Am lucrat și la curățenie, și la fabrică. A fost ușor că am avut în preajmă persoane care au crezut în mine, le-am câștigat încrederea şi respectul.

A fost greu că eram departe de casă, la fiecare Crăciun și Paște, plecam plângând de la lucru. Vorba lui Spiridon Vangheli din „Guguță”, „de-i frig, de plouă, de bate vântul”, făceam pe bicicletă kilometri buni până la locul de lucru. Ploaia se amesteca cu lacrimile mele, care curgeau șiroaie pe obrajii mei. De câte ori ziceam: „Dacă m-ar vedea tata…”

 

– Cât de des vii acasă și ce schimbări ai remarcat de când ai plecat?

La început, veneam acasă doar o dată pe an, în vacanţă. Acum mă straduiesc să vin mai des, de trei – patru ori pe an. Acum nu lipsesc la zilele de naștere ale părinților. Feciorul nostru petrece în fiecare vară câteva săptămâni la bunici. Am observat că au fost reparate unele drumuri, unii au un nivel de trai mai înalt, dar, din păcate, doar în orașe. Sunt multe familii și sate în care nivelul de trai este unul foarte sărac. E dureros când vezi că politicienii moldoveni îi lasă în voia sorții și îi îngroapă prin „reformele” lor.

– Prin ce se deosebesc italienii de moldoveni? Ce ar trebui să învățăm noi de la ei?

„Nu există pădure fără uscături”, dar sunt multe lucruri pe care noi am putea să le învățăm de la ei, cum ar fi: un mod sănătos de viață și de alimentație, respectul și modul de a fi respectuoşi cu cei din jur, indiferent de naționalitate, statut, funcția pe care o ai, felul în care eşti îmbrăcat etc. De asemenea, sunt multe lucruri pe care ar putea să le învețe şi ei de la noi – legătura strânsă dintre familii și rude, grija față de părinți, mărinimia…

– Ai lucruri de acasă în casa unde locuiești?

După ce s-a născut Gabriele, am cumpărat cărţi cu povești. Băiatul meu vorbește româna pentru că și soțul e român. Am de la mătușa mea câteva broderii frumoase pe care le-am înrămat. Sunt  valoroase. Dorul de casă este tot mai puternic odată cu trecerea anilor, tot mai puternică este amintirea de locurile pe unde am alergat desculț prin iarbă și noroi. Astăzi, prin intermediul internetului ai posibilitatea să călătoreşti fără dificultăți, astfel legătura cu „rădăcinile” nu se pierde și dragostea față de părinți, de casa părintească este mereu aprinsă.

– Ce locuri vizitezi când vii acasă?

Regret că nu am putut să mers la nicio întâlnire cu absolvenții. De fiecare dată când merg acasă, intru pe la rude. Suntem nemuroși și reușesc să îi salut pe toti, un prilej de a ne vedea sunt nunțile. Intru pe la cimitir, unde sunt îngropați bunicii. Trec pe la casa bunicilor unde a rămas doar poarta veche din lemn. Ador să deschid această poartă și să revăd ograda în care mirosea plină de troscot în care mirosea a plăcinte. Am cutreierat vara trecută dealurile natale, am vizitat izvoarele copilăriei, pământurile pe care le-am prăşit cu mama.

– Ești la curent cu ce se întâmplă la noi? Mergi la vot atunci când sunt alegerile?

Sunt la curent cu ce se întâmplă în R. Moldova datorită presei și rețelelor de socializare. Merg la vot întodeauna, îmi fac datoria de cetățean, dar sunt dezamăgită de situația din statul nostru, de corupție care macină toate instituţiile.

– Ce mesaj ai avea pentru basarabenii noștri de aici?

Să-și facă datoria de cetățeni și să nu să se lase călcați în picioare! Fiecare este liber să facă o alegere. Faceți alegerea corectă, zâmbiți mai des și fiți mai îndrăzneți!

Interviu realizat de Victoria POPA

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa