Cealaltă Basarabie // „În Canada am de toate și nimic nu am”

Interviu cu jurnalista Liliana Arnăutu-Bagrin, stabilită de un deceniu în Canada

A făcut jurnalism în presa scrisă, radio și TV în Republica Moldova. Și-a dorit să continue profesarea jurnalismului și în Canada, unde a emigrat în 2009, dar nu i-a reușit din mai multe motive. Azi Liliana Arnăutu-Bagrin activează într-o companie care are peste 7000 de angajați, în calitate de specialist în resurse umane. Mai multe detalii despre conaționala noastră vă oferim în interviul de mai jos.

– Stimată Liliana, ai făcut Facultatea de Jurnalism la USM și ai activat în domeniu. De un deceniu locuiești în Canada. Care a fost motivul plecării? Ce faci acum?

În Moldova am activat mai întâi la un ziar, apoi la radio și la televiziune. În Canada  am plecat în 2009, după evenimentele din aprilie. Pe 31 martie, acum 10 ani, am susținut cu succes interviul pentru emigrare și, într-o săptămână, erau alegeri. Mă gândeam că, dacă nu câștigă comuniștii, stau în țară și rabd până se produce schimbarea. Dar nu a fost să fie! Știm ce a urmat, iar în octombrie, același an, am decis că nu sunt șanse. Aveam bilete spre țara frunzei de arțar, un fel de pământ al făgăduinței pentru mulți. Îmi amintesc că am plâns tot drumul în avion până în Germania, de unde trebuia să luăm un boeing să zburăm la Toronto. Mă gândeam că fac o greșeală, că poate m-am grăbit.

Atunci credeam că plec pe vreo patru ani, timp în care să fac un sac de dolari, iar când se va schimba guvernarea, mă întorc acasă! Eram prea tânără, prea naivă și neînfricată. Știam unde mergem doar din ce auzisem din gura lumii sau citisem pe forumuri. Aveam voință de fier. De aproape opt ani lucrez în resurse umane. În prezent, activez la o companie care are în total peste 7000 de angajați. Sunt în departamentul pentru America de Nord. Soțul meu, Grigore, face exact ceea ce a făcut în țară: cadastru și geodezie. Este un inginer foarte apreciat în echipa sa și muncește cu drag. Cred că sunt norocoși să aibă un expert ca el în companie. Oamenii din sud-estul Europei sunt apreciați aici.

– Cum califici integrarea în societatea canadiană, grea sau ușoară? Ai făcut studii? A fost nevoie de o recalificare sau de recunoaștere a diplomei?

Mi-a fost greu la început, deoarece am încercat să fac jurnalism. Am scris câțiva ani pentru ziarele “Acasă” și “Agenda Românească”, cele mai bune publicații din zona unde locuiesc. Dar îmi doream să lucrez în continuare la știri, în televiziune. Nu am reușit. Este o concurență acerbă și probabil eu ar fi trebuit să dau mai mult din coate. Când am plecat, copilul meu era prea mic și nu mi-am permis o aventură numită voluntariat. Trebuia să muncim ca să ne plătim chiria și datoriile.

Atunci am decis că trebuie să mă reprofilez, deși nu am renunțat la gândul că vreodată mă voi întoarce în jurnalism și voi face ceea ce-mi place cel mai mult. Am studiat Management în Resurse Umane. Am muncit ziua, iar seara mergem la școală. A fost un pic dificil, dar am “scăpat” și de asta, iar de patru ani sunt CHRP (licență canadiană pentru specialiști în domeniu). După ce am terminat studiile am decis să fac în paralel și blogging. Am scăpat de cenzura care se face în presa din Moldova!

– Spune-mi în ce localitate ai copilărit și ce te leagă acum de satul din care ai plecat?

M-am născut la Cărpineni, Hâncești, un sat mare, cu mult potențial pe vremuri. Poate mai este potențial, dar au plecat din sat câteva mii de oameni. Revin acasă doar pentru părinți. Acest sat mi-a dăruit educație elevată, deoarece liceul era unul dinte cele mai bune din RM, cu profesori extraordinari.

– De câte ori reușești să revii acasă, care este de fapt scopul acestor vizite?

De fiecare dată revin ca să îmi revăd familia care a rămas în țară. Ei încă nu s-au obișnuit cu plecarea mea. Lumea mă întreabă „cum e în America ceea a voastră”. Le răspund pe această cale că am de toate și nu am nimic în Canada. Noi trăim cu picioarele în doua lighene: și acolo, și aici. O greșeală enormă, cred eu. Și asta ne împiedică să creștem profesional, pentru că tot timpul ne gândim că poate ar fi mai bine să revenim în țară.

Nu vin foarte des acasă. Anul acesta am revenit ca buneii să își revadă nepoții pentru că dorul îi mistuie. Totodată, am încercat să văd locuri pitorești din țară pe care nu am avut timp să le vizitez când eram acasă.

Și da, Moldova este frumoasă!

– În ce măsură te bucură ori te întristează schimbările social-politice din Republica Moldova? Dacă sunt aceste schimbări?

Când se produc schimbări, diaspora e cu ochii pe Chișinău. Dacă e vreo schimbare spre bine, oamenii își doresc să se întoarcă acasă. Dar când „circul politic” continuă de ani buni, iar guvernările își bat joc de cetățeni, nimeni nu mai arde de nerăbdare să se întoarcă la sapă de lemn.

– Ce ar trebui să facă în viziunea ta autorităţile venite la putere ca statul nostru să revină în albia normalităţii?

Din păcate, guvernările care s-au perindat în ultimii 20 de ani nu au reușit să producă schimbări. De fiecare dată ceva nu merge și vedem de ani buni aceiași actori politici la televizor. Cred că e nevoie de o resetare. Politicienii migrează de la un partid la altul și în patru ani încălzesc fotoliul iar. În sate lumea nu este informată. Au căzut în deznădejde și spun că fie ce o fi. Nu mai merge nimic. Dar nici răscoală nu vrem. Cred că resetarea ar funcționa. Astfel, am condamna corupția, cumetrismul, nepotismul, hoția publică, tranzacțiile dubioase pe sub masă etc. Omul simplu a devenit foarte rău. Vorbește doar despre bani. El nu-și poate plăti facturile, cumpăra pâine, alimentele necesare, nu merge la doctor sau în vacanță. Mi-e frică de acești oameni!

– În ce cazuri, condiții sau în ce activități din Canada vă adunați mai mulți basarabeni? Despre ce discutați? Aveți gânduri de a reveni acasă? În ce condiții ați reveni?

Cu părere de rău, nu am un răspuns la această întrebare. Este o decizie foarte grea, care afectează toată familia: adulți și copii deopotrivă. Recent, am participat la două evenimente organizate pentru diasporă în contextul zilelor diasporei. Autoritățile întreabă mereu ce ne-ar motiva să ne întoarcem.

Nu putem compara merele cu perele. Diferențele dintre Canada şi Moldova sunt destul de mari. Nu e bine să compari căci fiecare țară are potențial și posibilități diferite. Moldovenii însă au plecat din cauza instabilității economice și politice. Din 2000, migrația nu poate fi stopată. Mă gândesc că poate guvernării îi convine? Până la urmă PIB-ul se ține pe umerii diasporei care este făcută din când un când cu ou și cu oțet. Noi suntem numiți trădători. Despre noi se spune că nu avem idee ce se întâmplă în țară, dar vrem să votăm la parlamentare etc.

– Ce lucruri apreciezi la canadieni, care le lipsesc moldovenilor?

Disciplina, răbdarea și bunăvoința. Legea e dură, dar e lege. Răbdarea lor tot are limite, dar ți se oferă multe șanse. Canadienii sunt binevoitori încercând mereu să împace și capra, și varza. Uneori cred că sunt prea buni cu unii emigranți, care profită și stau pe ajutor social ani la rând și nu vor să muncească deloc.

– Vorbește-mi despre familia pe care o ai. În Canada sunteți acasă? În familie vorbiți românește?

În familia noastră se vorbesc trei limbi: româna, engleza și franceza. Limba maternă a multor copii este engleza. La grădiniță, la școală, cu prietenii copiii noștri (un băiat și o fată) vorbesc engleza.

Ei se află mult timp în acest mediu și mai puțin cu familia. Încercăm să vorbim în română cât de mult posibil, mai ales că ne dorim ca ei să poată comunica cu buneii și rudele în română. La Toronto este deschisă Școală Românească, care organizează lecții pentru copii de diferite vârste. Fiica mea a mers la această școală sâmbăta și la tabăra de vară acum câțiva ani. Din păcate, nu am continuat deoarece ne-am mutat mai departe, dar este o ocazie excelentă pentru diasporă să cultive tradițiile românești aici, unde 95% din timp ei vorbesc în engleză.

– Cum reușește să-și păstreze un moldovean starea spirituală trăind departe de casă?

Noi ne vedem mai des cu prietenii. În Toronto sunt foarte mulți conaționali. Participăm la evenimentele din comunitate care, deși se organizează rar, sunt foarte importante. Când eram la Chișinău nu prea aveam timp să merg la concerte. Acolo am reușit să îmi fac timp și să savurez o gură de muzică, teatru sau orice manifestare culturală care ține diaspora activă.

Interviu realizat de Victoria Popa