Cealaltă Basarabie // „Îmi place sinceritatea în artă”

Irina Panamarciuc

 A făcut lecții de pian din fragedă copilărie. Viitorul ei a fost ales de mama sa, pianistă de formație. Dragostea pentru pian, pe care-l consideră un instrument perfect, a venit în anii de adolescenţă. Atunci a înțeles că muzica este tot ce vrea să facă în viață. După studiile muzicale bine fundamentate la Chișinău și multiple concursuri la care a luat parte, a ajuns la un concurs internațional în Spania, era anul 1997. De atunci, destinul i-a hărăzit să rămână acolo, unde și-a făcut o familie. Azi, Irina Panamarciuc din s. Porumbeni, r. Criuleni, este profesoară de pian la Conservatorul din Santander și pianistă a Asociaţiei Muzicale Zarzuela. În afară de aceasta, acompaniază mulţi interpreţi de operă, cântăreţi din Madrid.

 Dragă Irina, ești stabilită de mulți ani în Spania, cum ai ajuns acolo?

Sunt stabilită în Nordul Spaniei de nouă ani. Primul contact cu această ţară l-am avut în 1997, când am participat la un concurs internaţional de interpretare muzicală, unde am obţinut premiul I. După premiere, am primit o invitație de participare din partea juriului la un festival de tinere talente din Palma de Mallorca. După revenirea în R. Moldova, la scurt timp, am primit o invitaţie de a continua studiile la Conservatorul Superior din Madrid. Pe atunci, însă, nu luasem în serios posibilitatea de a pleca definitiv în Spania. Eram convinsă că studiile complete trebuie făcute la noi, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Ceea ce s-a şi întâmplat. Abia în 2009 am revenit în Spania pentru a participa la un master-class la un profesor din Santander, Spania. Viaţa unui muzician implică turnee, concerte și colaborări cu orchestre naţionale și internaţionale. În cazul meu, a fost o colaborare cu Orchestra Simfonică din Palencia, și cu mai multe coruri din diferite regiuni ale Spaniei. În scurt timp, mi s-a oferit șansa de a fi pianistă la o Asociaţie artistică de Zarzuela, un gen muzical, tip operetă, născut în Spania.

Din imaginile văzute pe Facebook și ceea ce cunosc eu despre tine, ești o pianistă cotată, solicitată. Presupun că pianul este viața ta. Vorbește-mi despre rolul mamei în viața ta, care, la fel, e pianistă, și despre copilăria, studiile tale.

Fără îndoială, în alegerea acestei meserii, un rol decisiv l-a avut mama, Ludmila Panamarciuc. Viitorul meu, practic, a fost ales de ea. În copilărie am făcut multă muzică. Lecții de pian am început a lua de la patru ani. Îmi amintesc cum, după prânz, când toţi copiii la grădiniţă mergeau la culcare, mama mă ducea la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău la ore de pian. De la şase ani am început a participa la concursuri de pian la Sala cu Orgă, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Palatul Republicii, Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Adevărata pasiune pentru acest instrument s-a născut mai târziu, la 13 ani, atunci am înţeles că pianul este un instrument perfect. Pianul este un instrument polifonic, cu posibilităţi aproape orchestrale. În adolescenţă mulţi tineri se manifestă în diverse feluri. Eu îmi exprimam emoţiile prin interpretare.

Cum ai reușit să te afirmi printre spanioli ca un muzician calificat?

După Liceul „C. Porumbescu” din Chișinău, am continuat studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Aici, cu ajutorul marii pianiste și profesoare, Ludmila Vaverco, cea care a știut sa mă ghideze în lumea muzicii mature, am învăţat lucruri pe care sunt convinsă că nu le învățam în nici o altă ţară. Datorită profesoarei mele am învăţat să simt muzica, am învăţat diferite tehnici ale virtuozităţii pianistice, am experimentat ce compozitori îmi sunt mai aproape. Nu pot găsi suficiente cuvinte pentru a-mi exprima profunda mulţumire pe care o simt pentru tot ce m-a învăţat această profesoară.

În Spania, am făcut studii de masterat în pedagogie muzicală. Partea teoretică în Spania este la un nivel mai înalt decât la noi. În conservatoarele din Europa de Est, cred că se pune accent pe interpretare, pe când aici, la noi, în conservatoare se acordă o importantă mare teoriei muzicii.

Ce te-a ajutat să fii aplaudată, căutată în Spania?

Un lucru fundamental ce m-a ajutat să fiu remarcată de către lumea muzicală spaniolă este sinceritatea interpretării. Când ești în scenă, nu poţi să minţi. Oamenii și-ar da seama. Îmi place sinceritatea în artă. Trebuie să fii tu însuți în scenă. Dacă nu există individualitate, și facem copii după mari interpreţi, nu mai e artă. În scenă nu este loc pentru falsitate.

Crezi că în Republica Moldova talentul tău n-ar fi fost atât de apreciat?

Nu pot spune ca în RM nu aș fi fost apreciată. În perioada studiilor mele, am fost apreciată, am avut bursă prezidenţială acordată tinerelor talente. Am cântat pe cele mai frumoase scene din ţară. Aprecierea nu are nicio legătura cu remunerarea. Remunerările de la concertele din R. Moldova lasă mult de dorit în comparaţie cu cele din Spania.

În ce activități ești antrenată în prezent în Spania?

În prezent, desfășor o activitate bilaterală: pedagogia și interpretarea. Sunt profesoară de pian la Conservatorul din Santander, pianistă a Asociaţiei Muzicale Zarzuela. Lucru pe care îl combin și cu concertele solistice, acompaniez foarte mulţi interpreţi de operă, colaborez cu cântăreţi din Madrid. Duc o viaţă foarte intensă din punct de vedere muzical.

Ce clişee trebuie să depăşească un migrant odată ajuns în această ţară?

Înainte de a veni în această ţară trebuie să-i cunoști cultura, tradiţiile, obiceiurile, limba. Să accepţi și să respecţi un alt mod de viaţă și o altă mentalitate. Aceste lucruri ajută la reintegrarea în orice societate.

 Te simți sau ai simțit vreodată că ai fost discriminată față de spanioli?

În general, mă consider o persoană norocoasă, deoarece am întâlnit oameni foarte buni în viața mea. Muzicienii din Europa de Est aici, în Spania, sunt foarte valoroși, apreciați, studiile noastre sunt cotate. Am fost mereu mândră de statul de unde am venit, unde am crescut și am studiat.

 Ce înseamnă pentru tine „acasă”, în ce măsură te simţi acasă în Spania?

Pentru mine „acasă”, înseamnă locul unde sunt persoanele dragi. În Spania mă simt foarte bine, sunt înconjurată de oameni extraordinari. Pot spune că mă simt acasă aici. R. Moldova pentru mine acum e locul în care am crescut, învățat, studiat, dar „acasă” deja mă simt în Spania.

Știu că ai întemeiat o familie în Spania. Cât de des vii acasă și cum ții legătura cu cei lăsați acasă?

M-am căsătorit acum patru ani. Am un fiu. Legătura cu cei dragi, de-acasă, o întrețin zilnic datorită reţelelor de socializare, unde discut, interacționez și cu colegii de breaslă. Soţul meu este fermecat de ospitalitatea moldovenilor și este încântat de R. Moldova. Venim de fiecare dată când avem timp liber.

Prin ce e atractivă R. Moldova, inclusiv pentru cetăţenii săi?

Cred că cel mai atractiv lucru este că la conservatorul de la Chișinău poți face studii superioare gratuit și, dacă ai note mari, poţi beneficia și de o bursă, chiar dacă e mică. Conservatoarele de muzică din Spania nu oferă această posibilitate. Este atractiv faptul că studiile realizate în R. Moldova sunt recunoscute în Spania.  Diploma mea de studii superioare făcute la Chișinău a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei din Madrid. Acest lucru mi-a permis să pot lucra în centre educative spaniole.

Cum găseşti Republica Moldova? Vezi schimbări spre bine sau spre rău?

De când am plecat, nu sunt schimbări semnificative, din ceea ce mă informez și din discuțiile avute cu părinții mei. Dezamăgirea oamenilor de sistemul politic, instabilitatea și corupţia la nivel înalt în RM mai persistă. Din această cauză populația aptă de muncă și tânără pleacă. Lucruri bune sunt mai puține în Republica Moldova, dacă ar fi bine, oamenii n-ar pleca.

 

 

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa