CEALALTĂ BASARABIE // Artist la Veneţia

Radu Zaplitnîi, vicepreşedinte al Asociaţiei gondolierilor din Veneţia, a fost ales, mai nou, reprezentant oficial al Fabricii de acordeoane Guerrini, responsabil de regiunea de Est a Europei. Originar din familia unui coregraf de balet din Chişinău, Radu a ajuns în Italia la începutul anilor 90. Aici a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Violeta Grecu, cu care a format un cuplu şi un duet muzical perfect. Violeta Grecu este solistă de operă, cântă la pian, cobză mandolină. Radu este un acordeonist virtuoz. Cuplul poate fi întâlnit la evenimente culturale importante atât în Italia, cât şi acasă.

După o pauză de opt ani, firma italiană de renume Guerrini a decis să-şi reia activitatea. La sugestia unui cunoscut, chişinăuianul Radu Zaplitnîi a decis să-şi încerce norocul în cadrul unui concurs de angajare în calitate de reprezentant al fabricii pentru Europa de Est. A avut o întâlnire cu proprietarul, Alberto Guerrini, la Castelfidardo.

Dealer oficial Guerrini în estul Europei

„Mi-au dat un acordeon, dar, după cinci minute, am început să critic instrumentul. Am avut o discuţie lungă, pe o notă cam ridicată. Mi-a zis, dacă cunosc atât de bine acordeonul, să le spun ce nu e în regulă cu acel instrument din noua serie. L-am dezasamblat şi, timp de patru ore, am decis împreună cu patronul ce modificări legate de sunete şi acordaj sunt necesare. Ulterior am mers la un restaurant unde am sărbătorit noua mea funcţie, am fost numit dealer oficial responsabil de vânzări în estul Europei”, relevă Radu.

Din acea zi muzicianul se dedică promovării și revenirii pe piaţă a acestui faimos instrument. Potrivit lui, în ultimii 30 de ani italienii au reuşit să meşterească instrumente de calitate foarte bună. „Acordeoanele Guerrini sunt personalizate, atât aspectul lor, cât şi sunetul, pornind de la necesităţile şi cerinţele clientului. Instrumentele au un sunet deosebit, e un secret comercial al meşterilor cum îl obţin, nici eu nu-l cunosc”, precizează instrumentistul.

 

Vor participa la deschiderea Festivalului Mozart din Salzburg

Pe lângă această funcţie a sa, Radu continuă să fie managerul de PR al soţiei sale, Violeta Grecu. Aceasta a absolvit recent Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneţia. În această vară au susţinut un concert la Castelul Mimi. Se pregătesc de participarea la deschiderea Festivalului Mozart din Salzburg, Austria.

„Nu este simplu să fii soţ şi PR manager. Sper cu timpul să rezolvăm această problemă”, afirmă Radu. Ambii soţi mai câştigă un ban în calitate de instrumentişti pe gondolele veneţiene. Totodată participă la diferite evenimente culturale organizate de diaspora românească din Italia: concerte de muzică jazz, tango argentinian, musette francez etc.

Gondolieri cântând serenade la Veneţia

În regiunea San Marco din Veneţia, Radu gestionează toate activităţile legate de concertele de pe gondole. „Agenţiile de turism ne anunţă din timp ce solicitări de plimbări cu serenade sunt făcute, personal mă ocup de rezervări şi organizarea acestora”.

Actualmente, soţii Zaplitnîi îşi petrec vacanţa în R. Moldova. Observă că sunt în toi nunţile şi cumetriile. Le pare că pe străzile Chişinăului a crescut numărul de mămici cu copii şi acest fapt îi bucură. La întrebarea dacă ar putea vreodată să revină cu traiul în R. Moldova, Radu afirmă că oricărui artist îi vine greu să creadă că ar putea rămâne pentru totdeauna în străinătate.

„Simt un dor imens”

„Mi-ar plăcea să trăiesc în oraşul în care m-am născut, la Chişinău”. Aici a studiat la Liceul „Gheorghe Asachi”, unde şi-a cultivat pasiunea pentru limbi străine, care l-au ajutat să se adapteze mai uşor în diferite ţări, chiar şi în Japonia, unde a deprins niţel să vorbească în hiragana.

„Simt un dor imens fiind peste hotare, de părinţi, de prietenii din copilărie, de melodiile populare şi de zeama de acasă”.

Urmăreşte cu atenţie situaţia politică din RM şi aceasta îl îngrijorează. „Nu ştiu cum aş putea în calitate de muzician să reduc dezbinarea din societate, care e tot mai mare. Dacă acest lucru ar fi posibil printr-un concert al instrumentiştilor virtuozi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, personal aş fi gata să cânt timp de 24 de ore încontinuu”.

Timp de doi ani Radu Zaplitnîi a fost angajat în calitate de acordeonist la evenimentele culturale ale renumitului creator de modă Pierre Cardin. La întrebarea care este lucrul cel mai important ca să ajungi un om de succes, celebrul designer i-a răspuns: „Important e să fii primul în ceea ce faci”.

De atunci mai întotdeauna tinde să aplice această formulă în practică. Îşi dedică tot timpul liber muzicii.

„Uneori opresc radioul pentru că, involuntar, încep să analizez compoziţia muzicală, stilul interpretului, e obositor. Probabil, acesta este defectul nostru profesional. Rareori un interpret de muzică populară mă emoţionează prin originalitatea sa, lipsită de divagaţii moderne, deseori inutile”, afirmă Radu Zaplitnîi.

 

Cu ce începem schimbările de acasă

„Mai am un crez – dacă mă simt împlinit, îl pot face fericit şi pe omul de alături. Poate de la aceasta ar trebui să începem schimbările acasă, să ne analizăm fiecare în parte faptele şi acţiunile şi să încercăm să facem mai bună lumea din jur”, conchide muzicianul.

The following two tabs change content below.