Ce versuri de Eminescu vă bântuie?

 

 

 

La această întrebare ne răspund poeți, intelectuali de pe ambele maluri ale Prutului.

Floarea Țuțuianu, poetă, București:

‘”Nu credeam să învaț a muri vreodată” (din ”Odă (în metru antic)”).

 

Lică Sainciuc, artist plastic, Chișinău:

”Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe,/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-nvețe;/ Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate,/ Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă și socoate” (din ”Glossă”).

 

Ioana Nicolaie, poetă, București:

”Firește ca sunt o mulțime, de la ”Ce-ți pasă ție, chip de lut” până la ”Toate-s vechi și nouă toate”. Dar de ales, aleg de departe, din poezia ”Melancolie” : ”Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură/ Încet repovestită de o străină gură,/ Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost./ Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost/ De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult/ Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult”.

 

Aurelia Borzin, poetă, Chișinău:

”Dacă mă gândesc la Eminescu, printre primele versuri care-mi vin în minte sunt: ”Ce frumoasă, ce nebună / E albastra-mi, dulce floare! (din ”Floare albastră”).

 

Veronica Popa, filolog, muzeograf, Cahul:

Mă bântuie… Oda (în metru antic). ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată,/ pururi tânăr, înfășurat în manta-mi.” Este cel mai tulburător poem pe care l-am citit vreodată, dar căruia nu i-am putut dezlegat taina până la capăt. Taina morții, a iubirii și a creației…

 

Felix Nicolau, poet, prozator, critic literar, București:

”Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet (din ”Călin (file de poveste)”).

 

Bogdan Crețu, critic literar, Iași:

”Ș-acela între oameni devină cel întâi/ Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi” (din ”Rugăciunea unui dac”).

 

Ioana Nechit, sociolog, Cluj-Napoca:

”Sunt multe versuri ce mă bântuie: ”Floare-albastră! floare albastră!/ Totuși este trist în lume!”

 

Aura Maru, poetă, Chișinău:

Ma bântuie la propriu, mă gândesc Des la ele: ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată…” din ”Odă (în metru antic)” și ”La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă” din ”La steaua”.

 

Florin Dumitrescu, poet, București:

”Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul” din ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și ”Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie” din ”Scrisoarea III”.

 

Victor Gălușcă, regizor, Chișinău:

”Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune,/ Peste toate o lopată de țărână se depune” (din ”Scrisoarea I”).

 

Ana Motreanu, profesor de arte, Motru, Gorj:

”Mai am un singur dor: În liniștea serii/ Să mă lăsați să mor/ La marginea mării” (din ”Mai am un singur dor”)

 

Victor Țvetov, poet, Chișinău:

”Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost/ De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult” (din ”Melancolie”)

 

Cătălin Lungu, actor, regizor, Chișinău:

E un vers pe care-l port în minte încă din școală: ”Privitor ca la teatru/ Tu în lume sa te-nchipui:/ Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i” (din ”Glossă”).

 

Ion Cebotari, inginer, autorul filmului animat ”Luceafărul”, Chișinău, Quebec:

”Tu vrei un om să te socoţi/ Cu ei să te asameni?/ Dar piară oamenii cu toţi,/ S-ar naşte iarăşi oameni” (din ”Luceafărul”).

 

Petru Negură, sociolog, lector universitar, Chișinău:

”Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,/ Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!” (din ”Împărat și proletar”, 1874, 1 decembrie).

 

Inga Edu, pictoriță, Chișinău:

”A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată,/ Din rude mari imparatești,/ O prea frumoasă fată” (din ”Luceafărul”).

 

Eugenia Bulat, poetă, Chișinău:

”În ultimul timp, mă prind cel mai des gândind la Eminescu prin 2 poeme fundamentale, ”Odă (în metru antic)”, cu acel incredibil strigăt existențial: ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” la care ajungem, fiecare, pe rând, înaintând în vârstă, și ”Rugăciunea unui dac”.

 

Andrei Moraru, fotograf, operator, Chișinău:

E greu să aleg, Eminescu mă bântuie, totuși, mă opresc la ”Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă…/ Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,/ Căci e vis al neființei universul cel himeric…” (din ”Scrisoarea I”)

 

Dumitru Grosei, regizor, cineast, Chișinău:

”E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune” (din poezia ”Criticilor mei”, scrisă în anul 1883).

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)

  • MAICA NOASTRĂ SFÂNTA ROMÂNIE

    ROMÂNUL Mihai EMINESCU a luptat până la moarte pentru
    idealul de veacuri al TUTUROR ROMÂNILOR :
    România REÎNTREGITĂ!

    ****”Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE”****

    “Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE,
    ŢARA MEA de glorii,ŢARA MEA de dor,

    Braţele nervoase, arma de tărie,
    La trecutu-ţi mare, mare viitor!
    Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
    Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

    DULCE ROMÂNIE, asta ţi-o doresc.

    Vis de răzbunare negru ca mormântul
    Spada ta de sânge dușman fumegând,
    Și deasupra idrei fluture cu vântul
    Visul tău de glorii falnic triumfând,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i POPORUL MARE, ROMÂNESC,
    Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

    DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc.

    Îngerul iubirii, îngerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surâzând,
    Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
    Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
    El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,

    DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc.

    Ce-ți doresc eu ție, DULCE ROMÂNIE !
    Tânără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăție
    Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
    Viață în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, SUFLET ROMÂNESC,
    Vis de vitejie, fală și mândrie,

    DULCE ROMÂNIE, asta ți-o doresc!”

    -Mihai EMINESCU

  • =Sihastrul dela Cetatea Hotin=

    Luni, 15 ianuarie 2018
    Salmokis =Zalmoxe
    ————————————--
    a)
    Eminescu, iar renaște
    cazul lui pe mulți îi paște
    tinerel a fost zătrit
    de cei răi el mult izbit
    b)
    Scoală Gheorghe, scoală Ioane
    și ne scapă de lighioane
    lumea asta e turtită
    pe din părți e ea vrăjită
    c)
    Eminescu, fost el înger
    într-o noapte cea cu ger
    E Ghenar, mijloc de iarnă
    toate albe să ne cearnă
    d)
    Eminescu, inima noastră
    fosta el lovit în coastă
    mulți cei răi ne înconjoară
    și pe noi vor să doboară
    e)
    Eminescu, geniu pustiu
    astă lume nu mai știu
    fosta el suflet ales
    înspre Cer privea ades
    f)
    Eminescu să vă învețe
    și vă schimbă el la fețe
    ceasul lui în miez de noapte
    face gândurile coapte
    g)
    Eminescu, prieten drag
    ne privești mereu din prag
    tot te miri de astă lume
    căci mai mult e ea ne-lume !

    • MAICA NOASTRĂ SFÂNTA ROMÂNIE

      Mihai Eminescu: “Da,DE LA ROMA VENIM

      scumpi şi iubiţi compatrioţi -- din Dacia TRAIANĂ!”

      “Scumpi şi iubiţi conlocuitori ai noştri din Dacia LUI TRAIAN,
      trebuie să ştiţi cum că ţinem mai mult
      la aceea că AM VENIT DE LA ROMA
      ;
      şi asemenea acelor bătrâni şi moroşi veterani ai urbei eterne,nouă nu ne convine colegialitatea orşicui,fie acela până şi fiul mamei Rus”.

      “Labirintul istoriei noastre”
      Mihai Eminescu-”Între Scylla şi Charybda”

      • =Sihastrul dela Cetatea Hotin=

        —————————————————--
        Stimate interlocutor anonim,
        Cine este Zalmoxe și ce înseamnă Dacia stră-bună
        pentru Dumneata ?
        ————————————————————-

        • =Sihastrul dela Cetatea Hotin=

          ——————————————————--
          Deci cine am fost noi până la venirea Romanilor hulpavi de aurul din Transilvania. Fostam noi cumva sălbateci de prin copaci ?