Ce secrete a turnat Bolboceanu la ruşi

Fostul deputat Iurie Bolboceanu. Foto: Nadea Roşcovanu

Ex-deputatul Iurie Bolboceanu, potrivit unui comunicat afişat pe site-ul Procuraturii Generale, ar fi transmis ofițerului de informații străin date anticipative „despre strategiile și tacticile unor reforme legislative naționale de importanță majoră, acumulate de la factori de decizie politică”, „date personale și vulnerabilități ale persoanelor cu funcții înalte în stat, promotori ai reformelor politice”, precum şi „informații detaliate referitor la intențiile și planurile legislative ale grupurilor parlamentare bazate pe date culese din interiorul formațiunilor politice, informații cu potențial strategic, pasibile de a fi utilizate contra intereselor Republicii Moldova”.

Amintim că, la finele săptămânii trecute, procurorii l-au reţinut pe fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu, care, în premieră pentru Republica Moldova, este învinuit de „trădare de patrie” şi „spionaj” în favoarea altui stat. Investigarea cazului, potrivit procurorilor, a durat timp de şapte luni, cauza penală fiind iniţiată în 2016. Şi asta, deşi Bolboceanu figurează încă din 2014 într-un dosar cu implicarea unor oficiali FSB şi anume în tentativa de corupere a deputaţilor.