Ce se mai întâmplă la Uniunea Scriitorilor // NEGRU

Joia trecută, academicianul Mihai Cimpoi îşi îndemna colegii de breaslă, prin intermediul săptămânalului „Literatura şi Arta”, dar şi prin mesaje e-mail, să nu se prezinte la adunarea generală de vineri, 5 octombrie, convocată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, exprimându-şi temerea că prezenţa lor poate fi folosită „în scopuri nelegitime” de către „autoproclamatul” preşedinte al USM, poetul Arcadie Suceveanu.

Cu alte cuvinte, dl Cimpoi sugera că USM, „leagănul” perestroicii moldave şi al mişcării de democratizare şi renaştere naţională, a nimerit în mâinile unui „impostor”, care, în plină cursă de integrare europeană, pune la cale ceva nelegal.

Pe de altă parte

Pe de altă parte, Consiliul Uniunii Scriitorilor anunţa cu câteva zile înainte că „Adunarea extraordinară” se convoacă pentru a se pune capăt „litigiilor din instanţele de judecată şi pentru a detensiona situaţia creată în cadrul USM ca urmare a contestării rezultatelor alegerilor din 29 octombrie 2010”. Pe cine să credem?

Fireşte, ajungând la cititori, asemenea mesaje contradictorii nu pot să nu provoace unele îngrijorări sau nedumeriri. Insuficienta informare este un teren fertil pentru zvonuri şi interpretări din cele mai bizare, care nu folosesc nimănui. De aceea, considerăm necesare unele precizări.

Cimpoi „nu are somn”

De aproape doi ani, academicianul Mihai Cimpoi, „nu are somn”. Flancat de un grup de colegi, Domnia sa bate pragurile justiţiei cerând anularea rezultatelor adunării generale din 29 octombrie 2010 privind alegerea preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Atunci el a pierdut funcţia de preşedinte, pe care a deţinut-o timp de douăzeci de ani, acumulând cu doar 13 voturi mai puţin decât contracandidatul său, poetul Arcadie Suceveanu. Ironia e în faptul că academicianul Cimpoi se vede nevoit să conteste o adunare pe care a organizat-o tot el. O altă „inconsecvenţă” pe care o sesizăm în mesajul său e că nu consideră ca fiind „autoproclamat” şi consiliul USM, ales în cadrul aceleiaşi adunări, supărarea sa având o singură ţintă – Arcadie Suceveanu. Pornea dl Cimpoi „războiul”, acuzând încălcări de procedură, dacă era ales? Sigur că nu, a fost răspunsul unui coleg din „tabăra” sa.

Ce s-a schimbat între timp

Apelul ex-preşedintelui USM e cu atât mai surprinzător, cu cât ideea unor noi alegeri îi aparţine, a venit din partea sa şi susţinătorilor săi (care nu sunt prea mulţi dacă e să judecăm după numărul celor care au boicotat adunarea de vineri), în cadrul adunării generale din 30 martie 2012, convocată cu aceeaşi intenţie de a lămuri lucrurile şi de a pune capăt litigiului. Majoritatea membrilor USM a votat atunci pentru propunerea de a se organiza o nouă competiţie electorală între Cimpoi şi Suceveanu. Acum dl Cimpoi şi grupul său de susţinători contestă şi legitimitatea acelei adunări. Ce s-a schimbat între timp?

Al doilea tur de scrutin

Între timp, la 18 septembrie 2012, Curtea de Apel şi-a revizuit propria decizie prin care respingea cererea de anulare a alegerii lui Suceveanu în funcţia de preşedinte al USM. Cu acest prilej, se fac tot felul de presupuneri deloc măgulitoare la adresa justiţiei noastre (inclusiv referitoare la fosta apartenenţă politică a noului preşedinte al CA), dar ne vom abţine să comentăm verdictul (a fost publicat în „Literatura şi Arta”) care mai urmează să treacă prin „sita” Curţii Supreme de Justiţie. E simptomatic faptul că în procesul rejudecării, cerute de CSJ, Curtea de Apel schimbă macazul şi consideră că era necesar un al doilea tur de scrutin între Suceveanu şi Cimpoi, pe 29 octombrie 2010, deşi nu s-au înregistrat voturi împotriva ambilor candidaţi, iar suma buletinelor scoase din urnă era egală numărului de buletine distribuite de Comisia de numărare a voturilor. Unde s-au mai văzut două tururi de scrutin între aceiaşi doi candidaţi, dacă e atins pragul de prezenţă? Care e logica unui asemenea pas (care, contravine, de altfel, Codului Electoral)? Încurajat de acest succes, dl Cimpoi vrea să şteargă cu „buretele” nu numai rezultatele adunării generale de acum doi ani, dar şi ale celei din martie 2012. Or, adunarea generală este organul suprem al USM, şi eventualele greşeli de procedură pe parcursul primei adunări nu anulează în mod automat deciziile celei de a doua, mai cu seamă că aceasta avea drept scop găsirea unei căi de aplanare a conflictului.

Dispare obiectul litigiului

Dlui Cimpoi i s-a oferit o nouă şansă de a concura la postul de preşedinte, dar Domnia sa a refuzat. El promite în mesajul său o „adunare legală”, după o pregătire „într-o perioadă de 2-3 luni”, după ce se va întoarce în fotoliul de preşedinte. Dar de ce e nevoie de 2-3 luni?
De ce să nu se organizeze adunarea imediat? De ce nu a participat la adunarea de vineri, odată ce s-a prezentat numărul necesar de membri? Dacă participa, conflictul era deja stins. S-a temut să apară în faţa colegilor săi? Nu era sigur de succes?

Oricum, după adunarea de vineri, la care a fost prezentă majoritatea membrilor scriitori şi a fost aleasă o nouă conducere a USM, dispare obiectul litigiului ajuns acum în Curtea Supremă de Justiţie. Dl Suceveanu a obţinut un nou mandat, concurând cu Iurie Colesnic, care nu are de gând să conteste rezultatele alegerilor. Colesnic a mulţumit celor care l-au votat, dar şi celor care nu l-au votat, fiindcă, a spus el, l-au ferit de o povară. De o povară nespus de dulce, după cum se vede.

Acum, dl Cimpoi va trebui să conteste în justiţie şi adunarea pe care a boicotat-o. Ceea ce va marca imaginea Uniunii Scriitorilor pe mulţi ani înainte. Şi e păcat.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)