Ce se întâmplă în familiile victimelor exploziei din Piaţa Centrală

Ala, Angela şi Eugen Oprea

Ala, Angela şi Eugen Oprea. Foto: ok.ru

„Fiica mea, Angela, nu mai este printre noi de ieri (20 ianuarie 2016), de la ora 21:00”, ne-a spus Eugen Oprea din Antoneşti, Ştefan-Vodă. Angela Oprea este una dintre pacientele care au fost transportate la Spitalul de Arşi din Bucureşti la 10 ianuarie curent, la o zi de la explozia din Piaţa Centră. Angela Oprea creştea de una singură un băiat de trei ani.

Femeia, împreună cu alte două paciente, se afla la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Ea a suferit trei intervenţii chirurgicale, dar organismul ei nu a rezistat. Miercuri seară, la ora 21:15, ea a decedat, ne-a spus tatăl ei, Eugen Oprea. În localul din Piaţa Centrală se afla şi cel de-al doilea copil al lui Eugen, Sergiu (20 de ani), şi o fină de botez de-a acestuia – Mariana Voina (31 de ani). Mariana şi Sergiu au suferit arsuri grave la mâini şi faţă în timpul deflagraţiei, starea lor de sănătate este stabilă. Angela lucra în calitate de casieriţă în cafeneaua cu pricina.

Potrivit lui Octavian Cirimpei, şeful Secţiei arsuri din cadrul Centrului Republican de Leziuni Termice, Sergiu Oprea a avut o cădere psihică. „El insistă să fie externat, dar încă trebuie să se afle în grija medicilor. Toţi pacienţii sunt în stare de şoc, derutaţi, însă în afara oricărui pericol”.

“Vineri dimineaţă, 22 ianuarie, s-a stins din viaţă o pacientă în vârstă de 36 de ani cu arsuri pe corp de 40 la sută, intubată şi, de şi a fost supusă operaţiei, nu a rezistat. Am făcut tot ce a fost posibil”, a declarat pentru JURNAL de Chişinău Adrian Stanculea, şeful Secţiei Terapie intensivă a Spitalului de Arşi din Bucureşti.

Deşi locuitorii satului Antoneşti, Ştefan-Vodă, autorităţile locale şi raionale vor să le ofere ajutoare financiare soţilor Oprea, Ala, mama celor doi copii, ne-a spus: „Statul trebuie să prevină asemenea incidente. Am rămas fără fata mea, iar băiatul ei a rămas fără mamă-sa”. Femeia este de părere că administratorii şi autorităţile care au admis funcţionarea localului să fie traşi la răspundere.

Contactată telefonic de JURNAL de Chişinău, Ala Oprea vorbea încet, plângea ca să nu o vadă nepoţelul, fiul Angelei de numai trei anişori. „El întreabă în fiecare zi de Angela. E mic. Cred că simte ceva, pentru că se ţine mereu de mine prin casă, să nu-l las singur”, ne-a spus femeia. Potrivit ei, fiica sa lucra la cafeneaua „La soacra” din mai 2015, deşi şefa Direcţiei comerţ a Consiliului municipal Chişinău, Marcela Donţu, ne-a declarat că autorizaţia de funcţionare a acestui agent economic a fost emisă în august 2015. Angela Oprea şi-a găsit serviciul dat cu ajutorul unei verişoare, Mariana Voina (31 de ani), care se angajase aici cu mult timp înaintea Angelei în calitate de bucătăreasă.

„Vindea mâncare. Era la tejghea când s-a produs explozia. Trebuia să lucreze undeva ca să-şi crească copilul şi să poată trăi şi ea. Feciorul s-a dus la ea”, ne-a spus printre lacrimi mama celor doi copii. Potrivit lui Eugen Oprea, fina lui de botez, Mariana Voina, are doi băieţi în vârstă de 13 şi 11 ani. Femeia îi creşte de una singură. „Ieri am sunat să vorbesc cu fiul meu. Măcar să-l aud ca să-mi alin durerile sufleteşti, dar el nu a putut să vorbească, pentru că i se făcuse o intervenţie la mâini, era sub anestezie. Am vorbit cu nepoata Mariana. Ea plângea şi striga. Nici nu putea vorbi de durere”, ne-a povestit printre lacrimi Ala Oprea.

Locuitorii din Antoneşti nu sunt indiferenţi faţă de tragedia familiei Oprea. Potrivit secretarei Primăriei Antoneşti, Svetlana Bordea, asistenta socială din sat a făcut un apel către consăteni să susţină financiar familia respectivă. Tot ea ne-a mai spus că Angelei Oprea i-a fost achitată poliţa de asigurare medicală obligatorie din contul primăriei. „Am fost sunaţi de la CNAM de la Ştefan-Vodă. Am reacţionat pentru că este o situaţie foarte dificilă. Fratelui său, Sergiu Oprea, asistenţa socială raională îi va acorda un ajutor social”, a mai spus Svetlana Bordea.

Amintim că explozia din Piaţa Centrală a avut loc la 9 ianuarie curent. O butelie de gaz din cele două care erau în localul „La Soacra” a explodat. În urma deflagraţiei au avut de suferit 17 persoane, dintre care 14 au fost spitalizate. Până astăzi, două persoane au decedat, de 25 şi de 63 de ani. Administratorii localului se află în arest pe un termen de 30 de zile. Aceştia sunt învinuiţi de vătămare corporală din imprudenţă şi încălcarea normelor de securitate.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa