Ce rişti dacă îţi pui silicoane

Implanturile mamare din silicon sunt sigure, dar trebuie să fie înlocuite la fiecare zece ani, pentru a evita complicaţiile care afectează cel puţin o femeie din cinci, potrivit unui raport publicat miercuri de Food and Drug Administration (FDA) din SUA. „Protezele mamare din silicon nu sunt făcute pentru a dura toată viaţa”, afirmă experţii de la FDA după ce au efectuat o analiză a informaţiilor clinice şi ştiinţifice provenind din dosarele pacientelor care şi-au făcut astfel de implanturi.

Agenţia americană a aprobat comercializarea implanturilor mamare din silicon în noiembrie 2006, pentru femeile în vârstă de cel puţin 22 de ani, după 14 ani de interdicţie. FDA avertizează însă în legătură cu creşterea în timp a riscului de apariţie a unor complicaţii. În opinia experţilor americani, 20% dintre femeile care au apelat la această operaţie din motive strict estetice trebuie să se opereze din nou după zece ani de la prima procedură chirurgicală.

În aceeaşi perioadă, riscul de apariţie a complicaţiilor creşte cu 50% la pacientele care au recurs la chirurgia reparatorie după ablaţia unui sân. Complicaţiile cel mai des observate constau într-o întărire a ţesuturilor în jurul implantului, tasarea acestor ţesuturi, apariţia unor pliuri, unei asimetrii între cele două implanturi, a unor dureri, a unor infecţii şi chiar ruptura sacului cu silicon. FDA precizează însă că nu a observat nicio creştere a riscului de cancer, nici probleme care să afecteze aparatul reproductiv. Agenţia americană a preferat să rămână prudentă, precizând că este nevoie de studii mai mari, în timp, realizate pe eşantioane mai mari, informează Mediafax.

În 2006, FDA a impus unor societăţi însărcinate cu comercializarea acestor implanturi – Allergan Corp. şi Mentor Corp. – să asigure o monitorizare medicală timp de zece ani pentru toate pacientele operate. Agenţia americană le-a recomandat totodată pacientelor să apeleze la un consult medical la apariţia oricăror simptome.

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău