Ce presupune modernizarea PCRM ?

În conferința de presă ținută de deputatul PCRM, Igor Dodon, ieri, 21 iulie, acesta a declarat că merge în continuare pe ideea modernizării PCRM: „Vreau să anunţ oficial şi asumat că chiar dacă unii sunt împotriva modernizării, cei mai mulţi vor modernizarea. E vorba de modernizarea formaţiunii politice din care fac parte şi de modernizarea ţării. Voi rămâne în echipă şi împreună cu colegii din PCRM voi lucra pentru modernizare”, a afirmat Igor Dodon.

JURNAL le-a cerut câtorva politicieni din Republica Moldova să se pronunţe pe marginea dezideratului politic pe care şi-l propune Igor Dodon. Întrebarea adresată actorilor politici a sunat în felul următor: „Ce presupune, în opinia Dvs., modernizarea PCRM?”

„Poate peste 3-5 ani”

Vladimir Țurcan, fost deputat al parlamentului în anii 2005-2009 pe lista fracțiunii PCRM: „Modernizare pentru PCRM ar însemna în primul rând schimbarea conducerii partidului. Deși nu cred că acest lucru se va produce în următorii 3-5 ani. Abia după aceasta putem vorbi despre unele reforme în cadrul partidului în sensul democratizării acestui partid și al modului de promovare a membrilor de partid. Totodată nu cred că problema simbolicii este cea mai importantă. Ea deranjează pe cei care consideră că numai din cauza simbolicii oamenii votează acest partid”.

„Nu vom fi o structură vegetariană

Mark Tkaciuk, membru al PCRM: „Modernizarea PCRM este un proces ce se desfășoară încontinuu. Această problemă se află pe ordinea de zi internă a PCRM. Programul adoptat la cel de-al șaselea congres național al PCRM a fost evaluat la cel mai înalt nivel de către experți străini din toată lumea. O altă fațetă a problemei constă în faptul că prin ideile de modernizare a PCRM, pe care ni le impun oponenții noștri politici, se urmărește o încercare de dezmembrare a acestuia sau transformarea partidului într-o „structură vegetariană”. Dar societatea moldovenească așteaptă o modernizare a tuturor partidelor, începând cu cel liberal, care de fapt nu este liberal, cel democratic, care nu este democratic. Cât despre schimbarea simbolicii PCRM, din câte știu, această problemă se află pe ordinea de zi a domnului Ghimpu”.

„Forma nu corespunde conținutului”

Victor Stepaniuc, fost viceprim-ministru în cadrul guvernului Greceanîi: „Din punct de vedere ideologic, conceptual, PCRM prin programele pe care le promovează nu este desigur doctrinar comunist. Comuniștii adevărați, cei care sunt adepții doctrinei, trebuie să mediteze ce fac liderii acestui partid – promovează ei oare o ideologie comunistă sau pur și simplu au transformat partidul într-o gașcă de interese, într-un SRL? La apariția sa în 1993, PCRM era un partid de orientare social-democrată, orientare de stânga, iar în ultimii cinci ani partidul a devenit, din punctul de vedere al programelor social-economice pe care le promovează, un partid liberal. Deci forma nu corespunde conținutului, fiindcă frazeologia este de stânga, iar ei promovează programe de dreapta”.

„Ce-i asta modernizare? Literatură pură!”

Maia Laguta, membră a partidului politic „Patrioții Moldovei”: „Nimeni n-a descifrat concret, ce se are în vedere. Nu pot vorbi despre modernizare, reorganizare până cineva nu va descifra ce se are în vedere prin aceste cuvinte! Toate aceste vorbe goale sunt literatură pură. Nu este clar absolut nimic cu modernizarea aceasta – nici a țării, nici a partidului comunist. Oare Partidul Comuniștilor are o ideologie, se deosebește cu ceva de ceilalți? Un singur lucru care îi deosebește de ceilalți este faptul că ei apără interesele vorbitorilor de limbă rusă, dar de fapt ei ca și celelalte partide au declarat că ne duc în Europa!”

Sondaj realizat de Vadim VASILIU 

The following two tabs change content below.