Ce poate provoca un divorţ

DRAMĂ // Vestea că părinţii divorţează a nenorocit-o pe fiica oarbă

Ilenuţa era oarbă de la naştere. Cei care o vedeau pentru prima oară o compătimeau. Fată frumoasă, din părinţi avuţi, şi uite ce nenorocire! Pentru sat, fata ştia destule, ziulica întreagă sta cu urechea pe posturi de radio. Mai veneau şi copii din mahala să se joace cu jucăriile ei. Unii mai miloşi o scoteau în drum, astfel fata prindea jocuri, învăţa să comunice cu cei de o vârstă.

Trecând odată un inspector şcolar pe lângă o ceată de copii, unde se afla şi Ilenuţa, s-a oprit să urmărească oarba cum se joacă. A întrebat-o dacă a fost pe la vreo şcoală, dacă cunoaşte alfabetul orbilor. Şi, spre seară, a venit la părinţii fetei. „Daţi-o la o şcoală specializată să deprindă cititul, să facă o facultate, să nu se simtă singură în lumea în care trăieşte. Azi sunteţi cu ea, iar mâine va rămâne singură şi ce se va alege din viaţa ei…”

Olga îşi însoţeşte fata la Kiev

Părinţii nu ar fi dat-o în ruptul capului de la casă, atâta copil aveau, nu mai trăgeau nădejdea să mai aibă altul. Prin 1970, în Moldova nu aveai unde trimite asemenea copii. Astfel, Ilenuţa noastră a ajuns tocmai la Kiev, la o şcoală pentru orbi. Fetiţa era înspăimântată să se despartă de părinţi, însă vroia să înveţe carte şi ea ca toţi copiii. Olga, mamă-sa, tot atunci s-a pregătit să o însoţească. Сe mamă ar sta liniştită atunci când îi pleacă odorul printre străini? A vândut în grabă câţiva purcei, mai avea nişte bani strânşi din altă parte. Spera să se descurce pentru o perioadă mai lungă.

Şi-a zis că va lua o gazdă şi sâmbăta şi duminica va sta cu fiica. Ilenuţa avea opt anişori. Dar la Kiev, frate, altă făină se cocea la moară. Oraş mare, lume diferită, bărbaţi într-ales. Astfel a simţit Olga că n-o mai trage să se întoarcă în satul ei de baştină. După un an de zile, a cerut divorţ de la bărbatu-său, motivându-şi fapta asta nesăbuită cam aşa: „Gheorghe, Ilenuţa noastră s-ar pierde dacă ar rămâne singură în oraşul acesta. Eşti tânăr, poţi să te mai însori o dată şi să ai copii sănătoşi… Vina, a spus-o şi medicul, este a mea, pentru că numai în neamul nostru peste o generaţie se naşte un copil orb”.

Divorţul

Ceea ce nu ştia Gheorghe e că Olguţa lui era în dragoste cu un bărbat ucrainean. Vă spuneam că trăia în gazdă. S-a întâmplat că stăpânul apartamentului era văduv. Copiii săi erau plecaţi în lume – unul în Cuba, altul prin Germania. Erau militari, însuraţi şi cu copii deja. Nu-i mai aştepta să se întoarcă acasă. Bărbatul avea în jur de 50 de ani, tânăr şi încă în puteri. De ce să nu-şi mai facă o familie? Şi uite că moldoveanca noastră îi picase dragă.

Nu s-a gândit că e cu 22 de ani mai tânără, că s-ar putea într-o zi să nu-l mai vrea sau că vârsta n-o să-l ierte şi ce o să facă atunci cu nevasta lui. Olguţa nu-l iubea, soţul ei din Moldova era mai arătos, mai bogat, mai gospodar, dar femeia vroia să trăiască la oraş. Avea nevoie de spaţiu locativ, viză de reşedinţă şi de un loc de lucru. Îşi spunea că face acest lucru pentru fata ei, să poată merge şi la facultate. Şi cine s-o ajute, dacă nu mama? S-a mirat însă tare că soţul ei din Moldova n-a încercat să-i schimbe gândurile. A anunţat-o când să se prezinte la judecată. Au mai negociat ce parte de avere să-i dea în bani.

Se mărită cu un ucrainean

Era mai mult decât generos. S-a gândit atunci că nu-i bine ce se întâmplă între ei. Până atunci n-a corespondat cu nimeni din sat în afară de soţul ei, dar dacă intrase la bănuieli, i-a scris imediat unei prietene, rugând-o să-i spună ce se întâmplă la ea acasă. Mare i-a fost mirarea când a aflat că bărbatul ei, chiar la o săptămână de la plecarea Olguţei, a adus-o acasă pe bibliotecară. Până atunci, se întreba satul oare cu cine o fi făcut bibliotecara copilul. Nu era măritată, n-a văzut nimeni să se plimbe cu vreun flăcău, deşi femeia e drăguţă. După ce a adus-o Gheorghe acasă, s-a lămurit şi nedumerirea asta. Vestea că bărbatu-său în răstimpul acesta nu i-a dus dorul a ars-o la inimă. Se întreba şi când se iubea cu bibliotecara, deoarece serile era lângă ea şi copilă, iar zilele era la serviciu, lucra director de şcoală. Când, Doamne, mai avea timp de dragoste?

Divorţul o nenoroceşte pe fiică

Şi apoi ce fel de femeie este ea de n-a simţit ce se petrece în preajma ei. L-a blestemat pe necredinciosul de soţ. A aprins în  ziua ceea nouă lumânări la nouă biserici din Kiev, zicând: „Fă, Doamne, să i se usuce fuduliile!”. O clipă nu s-a gândit că şi ea e vinovată.

Vestea că părinţii divorţează a nenorocit-o pe fiica oarbă. Copilul ţinea mult la ei, pentru ea, divorţul însemna sfârşitul lumii. Astfel, Ilenuţa a fugit într-o bună zi de la şcoală. S-a urcat într-un tren care a dus-o departe de Kiev. Ori de câte ori se apropia însoţitoarea de vagon şi o întreba cu cine merge, fata zicea: „Sunt singură, dar o să mă întâmpine cineva la ultima gară. Nu am bilet, bunica mea a murit şi nu aveam o leţcaie să o înmormântăm. Dacă vreţi, cobor în gara apropiată şi scăpaţi de mine”. Însoţitoarea de vagon era femeie cu suflet blajin şi s-a arătat înţelegătoare.

În drum a servit-o din bucatele pe care le avea, a căinat-o că rămăsese fără sprijin. Nu avea ştiinţă ce tragedie lăsase în urmă. Maică-sa mai să-şi iasă din minţi, tatăl din Moldova era neliniştit şi el. Fata, însă, avea atunci aproape zece ani, a coborât din tren şi a întrebat unde se află miliţia. A ajuns în Kaliningrad. A îndrugat şi la miliţie că este singură, că a trăit undeva cu bunica şi că, după moartea ei, nu ştie unde să se ducă.

Măcinată de durere

În aceeaşi zi a fost dusă la un orfelinat, iar peste o lună, la o şcoală pentru orbi. Treceau anii… Tatăl nevăzătoarei s-a căsătorit cu bibliotecara, dar, curios lucru, iubirea lor s-a prefăcut în ură. Olguţa, mama fetei, s-a măritat şi ea cu ucraineanul şi a mai născut doi băieţi, erau sănătoşi. Bucuria ucraineanului. O iubea bărbatul de se minunau rudele lui de câte era în stare să facă pentru ea. Dar nevasta suferea… Rar cine o vedea zâmbind. O dăduse cu bisericile şi vrăjitoarele. Toate îi spuneau că fata trăieşte şi că într-o zi se vor întâlni. „Aşteaptă că-ţi vine veste peste puţin timp. De la dispariţia Ilenuţei trecuseră 12 ani. Dacă ar fi trăit, se gândea uneori mama ei, ar fi împlinit 22 de ani. Oare cum arată ea după atâta timp, cu cine seamănă şi ce face? Întrebări la care nu avea niciun răspuns…

Scuzele nevăzătoarei

Să ştiţi că vestea i-a venit totuşi… I-a trimis o telegramă chiar primul ei bărbat: „Fata noastră e la mine. Peste o săptămână s-o întâlneşti în gară. Gheorghe”. Din taciturnă a devenit Olguţa o vorbăreaţă supărătoare. Ziulica întreagă ţinea o gură, toată lumea trebuia să alerge după treburi. Vedeţi dumneavoastră, îi vine fata în ospeţe! A trecut săptămâna ceea în forfotă, lingeai mac în casa Olguţei – frigiderul, bătut cu toate bunătăţurile, copiii şi bărbatul, ghilosiţi de mai multe ori pe zi, de parcă nevăzătoarea ar fi putut observa aceste osteneli.

În ziua cu pricina erau toţi în gară. N-a trebuit mult să-şi caute fata. Semăna leit cu ea. Ţinea în braţe un copil, iar alături, un bărbat. După atâţia ani, între femei a apărut o uşoară înstrăinare. Dar au trecut şi peste asta… Soţul nevăzătoarei era un coleg de facultate. Ilenuţa făcuse filologie, lucra învăţătoare la şcoala de orbi. Aveau împreună un fiu. Fata spunea că după ce s-a măritat şi după ce a născut copilul şi-a dat seama cât de mult i-a făcut să sufere pe părinţi. „Am venit să-mi cer iertare. Mă bucur că v-a ţinut Dumnezeu în viaţă să pot face lucrul acesta… ”

The following two tabs change content below.