Ce o aşteaptă pe Republica Moldova în 2011

PROGNOZE // Spre ce va tinde clasa politică, care este destinul R. Moldova şi cum se vor comporta moldovenii în anul iepurelui ne vorbesc aştrii

Va fi greu de aflat ce planifică politicienii deoarece au în minte scenarii doldora de combinaţii secrete. Partidele care au pierdut alegerile se vor solidariza pentru a crea condiţii care, în viitor, le vor facilita accesul la guvernare. Anul va avea o conotaţie specială pentru R. Moldova, plină de ocazii favorabile interesului naţional, deoarece administratorul astral este compatibil cu Mioriţa – semnul viager al Moldovei moderne. Guvernatorul anului este un bun diplomat, maestru în a aduce linişte şi stabilitate. În linii generale, din punct de vedere astrologic, accentele vor cădea pe următoarele domenii: societate, politică, economie.

Problemele se vor rezolva de la sine

După doi ani grei, instabili şi feroce, guvernaţi de semne incompatibile cu semnul viager al Moldovei independente (2009 – Boul de Pământ, 2010 – Tigrul de Metal), marcaţi de resentimente faţă de sine şi de guvernare, precum şi de lipsa constantă a fondurilor financiare, în februarie e posibilă apariţia stării de deprimare, însă ulterior motivele pentru îndoială vor dispărea.

Oboseala acumulată în ultimii doi ani în RM va fi echilibrată de pace şi timp mai liniştit. Multe probleme care nu au fost soluţionate în 2010 se vor rezolva de la sine, fără a fi necesară utilizarea mijloacelor materiale sau psihice. RM îşi va atinge propriile interese, fiind ajutată de amabilitatea pe care o va afişa în orice împrejurare. Dorinţa sa de a trăi bine va fi primordială. Obiectivul principal al RM este de a conserva rezultatele obţinute în 20 de ani de independenţă.

În general, va avea parte de o viaţă plină de satisfacţii, lipsită, în măsura în care este posibil, de orice gen de conflicte. În acest an, Moldova va avea ambiţii reale, însă va fi intimidată de cei puternici. Unele state vor fi tentate să profite de atitudinea îngăduitoare a ţării noastre. Organismele internaţionale se vor simţi bine în prezenţa Moldovei şi îi vor fi recunoscătoare pentru aceasta. Moldova va evita cu abilitate obstacolele, se va reface cu uşurinţă după calamităţi.

Va calcula şansele sale pentru a urma calea aleasă, îşi va susţine punctul de vedere cu inteligenţă şi răbdare, în unele probleme va fi certăreaţă prin felul său direct de a spune.

Va fi un an benefic pentru locuitorii RM

RM se va bucura de o viaţă social-politică activă. Tulburările economice şi geopolitice se vor linişti, vor fi agreate în mod deosebit inteligenţa, rafinamentul şi bunul gust de care trebuie să dea dovadă clasa politică în toate împrejurările. Nimeni nu îşi va mai bate capul cu probleme majore sau realităţile mai mult sau mai puţin neplăcute, fapt ce va determina o stare de linişte generală în societate. Anul 2011 va fi unul benefic pentru societatea civilă.

Oamenii vor fi mai drăguţi unii cu alţii, mai simpatici, amabili, manieraţi, sociabili, mai generoşi şi mai deschişi. Problemele vor putea fi rezolvate uşor, fără certuri şi aroganţă, deoarece guvernatorul anului este priceput în a evita situaţiile care ar putea provoca vreun rău. Vor fi puse în valoare energiile creative şi imaginaţia cetăţenilor. Şansa oamenilor de a deveni buni prieteni este destul de mare deoarece se pune accentul pe prietenie, încredere şi compasiune. Se prevăd înclinaţii spre siguranţă, linişte, pace, armonie spirituală, lux şi confort.

Atenţia şi grija vor fi acordate familiei şi partenerilor. Vor exista circumstanţe care nu vor fi pe plac populaţiei, însă nu vor avea loc evenimente capabile să zguduie societatea.

Parlamentul va fi sigur pe forţele sale

Rana din societatea moldovenească nu va durea puternic şi va fi alinată de gingăşia pufosului motănaş, care urăşte instabilitatea şi cearta. În domeniul politic, vor fi solicitaţi oamenii cu mintea ageră şi judecata chibzuită. Evenimentele de pe scena politică nu vor destabiliza societatea. Deoarece dezechilibrul în raportul de forţe este slab, se va miza mai mult pe diplomaţie, şi nu pe proteste masive. Parlamentul se va simți mult mai stabil şi mai sigur pe forţele sale. Clasa politică va tinde să se arate în lumina care o avantajează cel mai bine.

Politicienii de la Chişinău vor da dovadă de comportament chibzuint, intuind că norocul va fi de partea lor. De asemenea, vor demonstra multă inteligenţă în luarea deciziilor importante, legate de politica proeuropeană care, fără îndoială, va avea un rol crucial în continuare. Clasa politică va avea talentul de a gestiona acţiunile ca promisiunile de integrare europeană să nu fie deşarte. Se prevede linişte din punct de vedere politic, sentiment de confort şi pace, de stabilitate şi securitate. Politicienii vor avea capacitatea să iasă din situaţii dificile. De asemenea, vor face un efort deosebit pentru a fi deschişi cu alegătorii, chiar şi cu cei mai aprigi oponenţi.

Guvernarea va pune totul la locul său

În această perioadă, conducerea ţării se va face apreciată – atât în interior, cât şi în exterior – prin calităţile sale intelectuale. Actorii guvernării comune vor înregistra progrese în domeniul integrării europene, vor înainta iniţiative de a rezolva problemele ţării. Şi acestea vor fi apreciate de cei din afară, în special de Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. Guvernarea se va descurca în orice situaţie, oricât de dificilă, deoarece mecanismul de guvernare creat este viabil şi pudent.

Oamenii politici vor lucra cu voinţă puternică şi siguranţă la construirea încrederii în RM astfel încât să se simtă mai siguri în adoptarea decizilor. Aceştia vor deveni mai prudenţi în luarea deciziilor, vor evita acţiuni riscante, scandaluri şi evenimente care ar putea afecta societatea. Vor fi protejaţi de o armură a precauţiei şi înţelepciunii, se vor baza pe judecata proprie, vor evita criticile. Îşi vor asigura libertatea de manevră pentru un joc de culise.

Bunăstarea şi prosperitatea sunt încă vagi

Cu toate acestea, se prevede un an bun din punct de vedere economic, favorabil relansării şi consolidării economice, oportun soluţionării problemelor financiare şi efectuării achiziţiilor de valoare. Vor apărea parteneri de afaceri cu intenţia de a face investiţii, posibil şi afaceri secrete, de a crea locuri de muncă. Se va atenua criza, dar să nu ne relaxăm, să nu punem plăcerile înaintea muncii. Pentru a avansa, va trebui să fim economi.

E timpul pentru integrarea în UE

Pe parcursul întregului an, vom simţi intensificarea parteneriatelor acceptabile şi destul de convenabile pentru Republica Moldova. Dorinţele acesteia se realizează dinamic, orientarea proeuropeană este asigurată şi de relaţiile bune dintre partenerii de alianţă. Relaţiile diplomatice ale RM cu alte state, organizaţiile interstatale, forurile internaţionale se vor consolida. RM va primi mesaje de solidaritate şi sprijin în ceea ce priveşte vectorul politicii externe.

Unele etape declanşate în 2009–2010 se apropie de sfârşit. În afară de mulţimea de vizite oficiale pentru a discuta statutul relaţiilor UE–RM, se vor ivi circumstanţe care vor contribui la refacerea relaţiilor cu unele state din cercul constant de comunicare. Colaborarea cu România şi Ucraina va fi mai eficientă în domeniul diplomaţiei. E timpul de a transpune în viaţă planurile şi deciziile legate de problema integrării RM în UE. Va deveni evident că ceea ne provoacă frică ne determină să fim mult mai liberi.

Statul moldav îşi va croi drumul său prin viaţă, va fi acceptat în toate cercurile europene, va reuşi să ajungă foarte popular, în deplină concordanţă cu interesele sale. Diplomaţia va detesta disputele, certurile, discordia şi orice fel de animozităţi, se va înţelege aproape cu toată lumea, se va mişca cu tact pe arena mondială pentru a repara ceea ce a tulburat liniştea în ultimii doi ani.

Pentru a consolida perspectivele de dezvoltare a relaţiilor de prietenie şi cooperare, probabil, Moldova va trebui să cedeze pentru a găsi compromis cu partenerii externi. Însă asta nu va crea dificultăţi, dimpotrivă, va insufla curaj să rămână fermă pe poziţiile proeuropene. Lipsa problemelor sau provocărilor majore nu este un motiv de a pierde din tonusul necesar progresului RM.

Pronostic realizat de echipa de astrologi a Centrului de Cultură şi Cosmologie „Polus Geticus”

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău