Ce medicamente ar trebui să evite şoferii


Înainte de a ne urca la volan, este bine să evităm administrarea unor medicamente precum sedativele, deoarece pot afecta vigilenţa

Ştim că alcoolul şi oboseala sunt periculoase la volan, însă şi administrarea unor pastile poate determina întârzierea reacţiilor necesare şofatului. Unele medicamente pot da stări de somnolenţă, tulburări de vedere. Aceste efecte pot fi accentuate de vârsta înaintată a şoferului sau de supradozarea medicamentelor.

E bine de ştiut că tratamentele contra răcelii pot afecta capacitatea de a şofa. E cazul decongestionantelor nazale care conţin xilometazolină, această substanţă putând accentua bătăile inimii şi cauza tulburări de vedere.

Sedativele dau somnolenţă

Înainte de a ne urca la volan nu trebuie să luăm medicamente precum sedativele, anxioliticele şi antidepresivele. Aceste pastile acţionează asupra sistemului nervos central, cauzând somnolenţă. E bine de ştiut că somnolenţa dată de medicamentele contra insomniei poate persista şi 24 de ore după administrarea acestora. De asemenea, înainte de a te sui la volan, evită medicamentele care pot provoca ameţeală sau antivomitive (au ca efect advers somnolenţa).

 

The following two tabs change content below.